Mayernic
28-August-2010, 03:43 PM
ISTORIA ROMANIEI PE SCURT:
Autor: Sorin SItea
Romania este o insula de latinitate intr-o mare de slavi. Prin fluviul Dunarea ea este legata de Europa, in timp ce prin Marea Neagra este aproape de Orient. Influentat de cele doua civilizatii, spatiul romanesc numit si carpato-dunareano-pontic, reprezinta o sinteza culturala si o punte intre cele doua lumi. Acest lucru atrage si socheza vizitatorii, care vor intalni aici contraste izbitoare.
Inceputurile istoriei pe aceste locuri au fost atestate arheologic acum aproximativ 600.000, de cand dateaza cele mai vechi unelte apartinand omului preistoric. Din aceasta epoca dateaza sute de statuete si vase antropomorfe, veritabile opere de arta.Considerate printre cele mai reusite creatii ale preistoriei europene, ele pot fi admirate in colectiile muzeelor de istorie din intraga tara. Un loc aparte il ocupa remarcabila civilizatie neolitica descoperita la Cucuteni (jud. Iasi). Cea mai frumoasa ceramica pictata din Europa acestei perioade poate fi admirata in salile Complexului Muzeal Palatul Culturii din Iasi, iar intr-un cadru natural deosebit a fost realizat la Cucuteni un muzeu unicat in Europa. Aici se pastreaza in original un mormant princiar apartinand unei capetenii gete.
Dupa asezarea grecilor pe tarmul Marii Negre (Pontul Euxin-secolul VII I.H.), locuitorii acestei regiuni a Romaniei numita Dobrogea vor intra in atentia autorilor elini. Astfel |parintele istoriei|, grecul Herodot ii aminteste pentru prima data pe geti (secolul VI I.H.), care sunt cei mai indepartati stramosi ai romanilor. Considerati |cei mai viteji si mai drepti dintre traci|, getii vor crea pe aceste locuri o civilizatie superioara care va intra in contact cu Roma (secolul II I.H.) Muzeele de istorie din anticele orase Tomis (astazi Constanta) Callatis (Mangalia) si din apropierea cetatii Histia contin marturii ale prezentei grecilor in regiune. Calatorul aflat in Transilvania nu trebuie sa piarda ocazia de a vizita ruinele capitalei dacilor, Sarmisegetuza Regia, unde se poate vedea zona sacra in care dacii isi venerau zeii.
La inceputul mileniului intai, Dacia era cel mai puternic stat din sud-estul Europei. Cei mai mari regi au fost Burebista si Decebal, care s-au opus expansiunii Imperiului Roman. Daca primul a unit toate triburile geto-dace, intemeiind statul, Decebal a trebuit sa se recunoasca invins de romani in urma a doua grele razboaie (101-106). Imparatul Traian, de numele caruia se leaga a doua radacina, cea latina a poporului roman, a transformat Dacia in provincie romana (106).
Marturii ale eroismului si curajului dacilor, dar si a vointei si energiei romanilor, sunt astazi monumentul de la Adamclisi (jud. Constanta), ruinele podului de la Drobeta, construit de arhitectul Apollodor si considerat o adevarata minune a epocii si, mai ales, celebra Columna Traiana ridicata la Roma, care poate fi inca vazuta in centrul Forumului din Roma.
O copie a columnei se afla la Muzeul de Istorie din Bucuresti.
Cucerirea Daciei a fost o imensa sansa pentru autohtoni, deoarece le-a permis prin romanizare sa adopte valorile superioare specifice civilizatiei romane. Astfel, dacii si romanii au reusit sa realizeze intr-o perioada de aproape 170 de ani (106-275) o sinteza etnica si lingvistica pe baza careia s-a format mai tarziu poporul roman.
Confruntat cu o grava criza interna Imperiul Roman a fost obligat sa-si retraga armata si administratia din Dacia (275), in timp ce majoritatea populatiei daco-romane a ramas pe loc Populatie pasnica si sedentara, daco-romanii vor rezista chiar si in conditiile navalirilor migratorilor. Conservatori si traditionalisti, daco-romanii vor evolua lent spre romanitate.
Romanii sunt primul popor din Europa Centala care s-a crestinat. Toate popoarele vecine bulgarii, sarbii, ungurii, slovacii, polonii si rusii, au fost crestinate mult dupa romani. In Dobrogea exista nenumarate marturii, dar cea mai frumoasa este bisericuta de la Niculitel (jud. Tulcea), unde sunt mentionati si patru martiri crestini inca din sec. IV.
Intre secolele IV-VIII daco-romanii
s-au retras in zonele impadurite, protejate, marturie a acestei strategii gasindu-se si in folclorul romanesc: zicala |codru-i frate cu romanul| sau nenumaratele cantece populare care incep cu |frunza verde|.
Procesul de formare a poporului roman si a limbii romane s-a incheiat in secolul al IX-lea. Pana la formarea statelor medievale (sec.XIV), romanii si-au continuat existenta neintrerupta in spatiul carpato-dunareano-pontic. Sugestiva in acest sens este marturia celui mai mare cronicar ungur, Anonymus (sec XII). Acesta recunoaste ca la venirea ungurilor, Transilvania era locuita de o populatie romanesca organizata in formatiuni politice proprii avand in frunte conducatori locali: Voievodul Gelu stapanea in Transilvania, Glad in Banat si Menumorut in Crisana (sec. IX-X). Desi vor ocupa Transilvania, (sec.XIII) ungurii nu vor reusi niciodata sa asimileze populatia romaneasca care a ramas majoritara pana astazi.
La inceputul secolului al XIV-lea, la sud de muntii Carpati s-a format primul stat medieval sub numele de Tara Romaneasca avandu-l in frunte pe domnitorul Basarab I.
Inceputurile feudalismului romanesc pot fi vazute in orasul Campulung (judetul Arges) unde poate fi vizitata Biserica atribuita lui Negru Voda (intemeietorul legendar al Tarii-Romanesti - secolul XIII). Monumente de o rara frumusete pot fi admirate la Curtea de Arges (judetul Arges) unde pot fi vizitate Biserica Sf. Nicolae Domnesc (secolul XIV) si Biserica episcopala (secolul XVI).
La jumatatea secolului al XIV-lea, la est de Carpati, voievozii Dragos si Bogdan au intemeiat statul Moldova. Vizitarea Maramuresului, zona istorica din nord-vestul Romaniei de unde provin voievozii intemeietori ofera calatorului momente de mare desfatare spirituala. Bisericile de lemn de la Bogdan Voda, Ieud, Surdesti, Barsana, sunt dovezi in acest sens.
Rolul fundamental al Bisericii Ortodoxe in viata romanilor este ilustrat de o serie de lacasuri de cult, adevarate nestemate ale spiritualitatii romanesti: manastirile Voronet, Moldovita, Sucevita, Humor, si multe altele, construite in nordul Moldovei, sunt o marturie a spiritualitatii autentice romanesti.
Cea mai spectaculoasa perioada in istoria medievala se plaseaza intre sec. XIV-XVI. Este epoca in care romanii sunt adevarate bariere in calea expansiunii Imperiului Otoman. Aparatori ai crestinatatii, domnitorii Mircea cel Batran si Vlad Tepes in Tara Romaneasca, Stefan cel Mare si Petru Rares in Moldova, s-au distins prin fapte de arme, dar si prin construirea de monumente religioase unice in Europa. Vizitatorul aflat pe Valea Oltului poate admira biserica de la Cozia, ridicata de Mircea cel Batran, monument pastrat din secolul al XIV lea. Stefan cel Mare este cel mai de seama domnitor al Moldovei (sec XV). A ramas in istorie prin victoriile impotriva turcilor, fiind glorificat de papa cu numele de |Atletul lui Cristos|, admirat de straini, respectat de turci si iubit de romani, Stefan a construit zeci de biserici si manastiri care pot fi vazute in nordul Moldovei.(in tinutul Bucovinei):se remarca bisericile manastirilor Neamt, Voronet si Putna care este si locul de veci al domnitorului. Un caz special este domnitorul Vlad Tepes (sec XV). Desi a ajuns sa fie considerat pe nedrept un vampir si un tiran, Vlad este pentru romani un simbol al dreptatii absolute. Vizitarea Castelului de la Bran (jud. Prahova) si a ruinelor cetatii Poienari va poate apropia de personalitatea marelui domnitor.
Momentul de apogeu a fost domnia lui Mihai Viteazul (sfarsitul sec. XV). Acesta a reusit pentru prima data in istoria romanilor sa uneasca, pentru scurt timp, cele trei tari romanesti-Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca intr-un singur stat (1600).
Transilvania a fost un spatiu de sinteza. Prezenta ungurilor si sasilor a fost benefica si este oglindita in monumente reprezentative. Cele mai valoroase se afla in orasele Cluj Napoca, Sibiu si Sighisoara. In ultimul dintre acestea se mai pastreaza cetatea medievala, singura din Europa care este locuita. La Sibiu vizitatorul poate admira colectiile de arta ale Muzeului Brukenthall si tot aici poate sa vada in Parcul Astra cum traiau taranii romani in case pastrate in original. La Cluj se poate vizita Catedrala Catolica Sf. Mihail si Muzeul de Istorie al Transilvaniei care prezinta exponate de mare valoare. .
Intre secolele XIV a€“ XVII, romanii au fost singurii din Europa de sud-est care si-au pastrat autonomia prin participarea activa la lupta autonoma, fiind si fideli aparatori ai lumii crestine.
Situatia Tarilor Romane s-a agravat in secolul al XVIII-lea cand puterile vecine a€“ Austria si Rusia au anexat teritorii romanesti : Bucovina a fost ocupata de austrieci (1775) si Basarabia a fost rupta din trupul Moldovei de catre rusi (1812)
Cel mai important eveniment din secolul al XIX-lea a fost Unirea Moldovei si a Tarii Romanesti intr-un singur stat sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859). Domn reformator, Cuza a dat noului stat numele de Romania. Orasul Iasi ii pastreaza memoria in cadrul Muzeului Unirii si prin ansamblul statuar din piata centrala numita Piata Unirii.
Aducerea unui print strain a€“ Carol I, si proclamarea lui ca principe (1866) a favorizat implinirea unui mare ideal al natiunii romane a€“ cucerirea independentei de stat (1877 - 1878). Obtinuta dupa un razboi dramatic impotriva Imperiului Otoman, victoria este celebrata prin momente realizate in toate orasele tarii. La scurt timp Romania a devenit monarhie constitutionala (1881).
Prin participarea la primul razboi mondial, statul roman a dorit sa recupereze teritoriile romanesti aflate sub dominatie straina. Mausoleul de la Marasesti (judetul Vrancea) omagiaza sacrificiile facute de armata romana care au permis Romaniei sa se afle la sfarsitul razboiului in tabara invingatoare. In aceste imprejurari favorabile s-a realizat marea dorinta a natiunii a€“ Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat. (Basarabia, Bucovina, Transilvania si Banatul s-au unit cu Regatul Romaniei la 1 Decembrie 1918 in orasul Alba-Iulia . Ziua de 1 decembrie 1918 a devenit dupa 1990 ziua nationala a Romaniei, iar Alba a€“ Iulia este considerata capitala romanismului
Epoca Interbelica (1918 - 1939) a reprezentat pentru Romania Mare o perioada dominata de lupta dintre democratie si autoritarism. Pe plan cultural este epoca cea mai bogata in realizari.
Dupa izbucnirea celui de-al II lea razboi mondial (1939), la conducerea statului s-a instalat generalul Ion Antonescu. Personalitate controversata, Antonescu s-a aliat cu Germania in razboiul impotriva URSS cu scopul de a recupera teritoriile romanesti anexate de statul comunist. Desi a luat masuri dure impotriva evreilor si a instaurat un regim dictatorial (1941-1944), multi romani il considera inca un erou. Dupa rasturnarea de la putere a lui Antonescu (1944) prin actiunea curajoasa a regelui Mihai I, Romania
a intors armele impotriva Germaniei naziste. Considerata a 4-a forta militara in Coalitia Antihitlerista, armata romana si-a adus o contributie importanta la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei si a unei parti a Austriei.
Sub presiunea armatei sovietice de ocupatie, in Romania a fost impus un regim totalitar comunist incepand cu anul 1944. In doar citiva ani, comunistii au desfiintat partidele democratice, au organizat persecutii politice si au inlaturat monarhia preluand puterea in tara. Dupa proclamarea Republicii Populare (1947), Romania a devenit un satelit al Moscovei. Marturii zguduitoare din aceasta perioada de trista amintire pot fi intilnite in Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet (jud. Maramures) unde vizitatorii pot vedea inchisoarea politica in celulele careia a fost nimicita elita politica, culturala si religioasa a Romaniei interbelice. Aici pot fi ascultate la casti confesiunile unor supravietuitori care povestesc atrocitatile comise de comunisti. In Romania a existat cea mai puternica miscare de rezistenta impotriva regimului comunist din Europa.
In perioada totalitara Romania a fost guvernata de doi conducatori: Gh. Gheorghiu Dej numit |micul Stalin| al Romaniei (1949-1964) si Nicolae Ceausescu, monarhul fara coroana (1965-1989). Cea mai puternica forta in stat a fost politia politica-Securitatea.
Ceausescu a instaurat o dictatura personala concentrand in mainile familiei sale intreaga putere. Pe plan intern a desfiintat drepturile si libertatile cetatenesti si a impus un cult al personalitatii conducatorului dupa model asiatic. Obsedat de putere, Ceausescu a ordonat construirea unui centru civic in Bucuresti dominat de o cladire uriasa, considerata a doua ca marime din lume. (Casa Poporului, astazi Palatul Parlamentului). Distugerea satelor, daramarea bisericilor si lipsurile alimentare au agravat nemultumirile populatiei.
In decembrie 1989, in urma unei revolutii anticomuniste, regimul Ceausescu a fost inlaturat. Prabusirea comunismului a oferit natiunii romane sansa de a reveni in Europa. Dupa mari eforturi, Romania a devenit membra NATO si membra a Uniunii Europene.
Un fapt este cert: prin istoria multiseculara a Romaniei si prin contributia adusa la patrimoniul cultural universal, romanii sunt o veriga intre Orient si Occident, ca parte integranta si originala a Europei Unite.
Mayernic
28-August-2010, 04:42 PM
TRADITII DIN ROMANIA:
(Sursa Wikipedia)
1.SIMBOLISMUL, PROIEMINENT IN CELE MAI MULTE SARBATORI:
Folcloristii numesc aceste ceremonii "rituri de trecere" denumite astfel de Arnold Van Gennep, in Riturile de trecere scriere publicata in 1909/1998 - pentru ca ele marcheaza trecerea de la o stare sociala sau biologica la alta. Cum asemenea situatii tranzitorii creeaza intotdeauna incertitutidine, rolul lor este de atenua pe cat posibil energiile negative, tensiunile care rezulta din asemenea schimbari de statut.
O importanta sursa de informatii o reprezinta cartile lui Simion Florea Marian, un preot greco-catolic ce a trait la sfarsitul secolului al IX-lea - inceputul secolului XX, intitulate Nasterea la romani, Nunta la romani, Moartea la romani.
Riturile de trecere comporta trei subsecvente identificate de acelasi Arnold Van Gennep, si anume rituri de separatie, ce preced nasterea, nunta si inmormantarea, de prag, anume evenimentul ca atare si de integrare in noul statut sau intervalul ce urmeaza consumarii evenimentului, asa cum ar fi la nastere intervalul de 40 de zile pana la mergerea la biserica a lauzei, etc.
2.TRADITIILE NASTERII LA ROMANI:
2.1.Ursitoarele:
Credinta in ursitoare, in puterea lor de a croi soarta fiecarui om, a fost si mai este inca raspandita si inradacinata in sanul poporului roman, ea fiind mostenita de la romani.
Sunt 3 asa numite zane care vin in noptile fara sot (3, 5, 7) din prima saptamana de viata a copilului nou-nascut si-i menesc soarta. Se zice ca in timpurile stravechi, aceste ursitoare erau vazute si auzite cum ursesc de catre moasele, care -- in aceste zile -- privegheau nou-nascutii, pe mamele acestora si chiar de parintii copilului. Din pacate, pentru ca moasele au destainuit acest secret, in zilele noastre ele nu mai au acest dar.
Legat de ursitoare, in Transilvania exista inca traditia, ca moasa care ajuta la nasterea copilului, chiar daca acesta s-a nascut in spital, sa-i puna in camera unde el va sta, imediat dupa ce ajunge acasa, pe o panza alba noua, un "blid" cu faina de grau cernuta, sare, o paine, un banut si un caier de lana. Dupa 3 zile si 3 nopti daca ursitoarele au venit, moasa si parintii copilului vor vedea urma lasata de ursitoare pe faina.
In Banat, Moldova si Èšara Romaneasca, la 3 zile dupa nasterea copilului, se intinde o masa mare cu mancaruri alese: paine, o gaina, vin si 3 banuti, asa numita "cina a ursitoarelor", existand credinta ca ele trebuie sa fie bine ospatate si platite pentru a fi multumite si a ursi o soarta buna copilului. In Bucovina, moasa -- cum se ingana ziua cu noaptea -- pune in camera copilului o lumina, pentru a arde toata noaptea, considerandu-se ca ursitoarele sunt multumite cand gasesc aceasta lumina si ii ursesc copilului o soarta mai buna.
2.2.Botezul:
Traditia moasei legata de botezul copilului este inca foarte puternica la romani.
In traditia romanilor din Transilvania, Banat si Oltenia, rolul moasei la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserica si spune "duc un pagan si voi aduce un crestin", iar la intoarcere spune "am dus un pagan si am adus un crestin". Nasii, cand iau copilul de la moasa, pun un ban de argint jos pentru a o plati.
In Oltenia, traditia merge mai departe, pentru ca moasa copilului merge apoi in ziua de Sf. Vasile' la casa copilului cu un colac si un ban de argint, cadouri pentru copil si parinti, si cu colacul pus pe capul copilului il da de grinda, urandu-i acestuia sa creasca mare, sanatos si cuminte. Apoi moasa este asezata la masa si ospatata cu toata cinstea.
2.3.Prima baie:
In apa primei bai traditia spune ca trebuie sa se puna:
Busuioc - ca sa fie atragator copilul mai ales daca este fata
Grau - sa fie cinstit
Marar - sa fie placut ca mararul in bucate
Menta si romanita - sa creasca usor si sa fie sanatos
Maciulii de mac - ca sa doarma bine
Seminte de canepa - ca sa creasca repede
Pene - ca sa fie usor ca pana
Apa sfintita - ca sa fie copilul curat ca aceasta
Lapte dulce
Oua - ca sa fie sanatos si plin ca oul, care trebuie sa ramana intreg, mama copilului urmand sa-l puna in apa de baie din a 2-a zi
Bani - ca in viata copilul sa aiba parte de avere.
Moasa, dupa ce - conform traditiei - scoate banii, se duce si pune apa de la baia copilului la radacina unui mar sau par pentru a creste copilul frumos si sanatos ca pomul respectiv. Apoi moasa se aseaza pe covata intoarsa si femeile o inconjoara de 3 ori, dansand si chiuind. Dupa toate acestea, moasa trebuie sa sara peste covata, cantand si provocandu-le pe nepoatele care-si doresc un copil astfel:
"Hai, sariti peste covata,
S-aveti si voi cate-o fata
Dar sariti mai 'naltisor,
S-aveti si cate-un fecior"
La sfarsit ea duce copilul si-l da nasilor, care-i pun bani pe piept, dupa care il da mamei care o cinsteste cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai intalneste inca odata cand moasa are datoria de a organiza o "mica petrecere" cu nepoatele sale in cinstea nou-nascutului.
2.4.Scaldatoarea nepoatei:
Este facuta de catre moasa in apa calda, in care se pun diferite plante: marar, menta, galbenele. Dupa ce aceasta a iesit din baie si s-a imbracat, ea este stropita de catre moasa cu apa sfintita. Dupa aceea, nepoata toarna moasei apa sa se spele cu sapun si sa se stearga cu prosopul pe care i l-a dat dupa nastere, sau ii toarna acesteia apa sfintita pe maini. Acest gest semnifica spalarea mainilor moasei de pacatele femeii care a nascut.
2.5.Masa moasei:
In a treia zi de Boboteaza (in ziua de 8 ianuarie) moasa invita nevestele si nepoatele ei, precum si pe preoteasa satului si da o masa. Ele aduc cate un plocon moasei, care consta dintr-un cos care contine: un colac, carne din porcul de Craciun sau o pasare, paine si o sticla de vin.
In mijlocul mesei pregatite de moasa, sta un colac pregatit de ea, in care a fost pusa o lumanare neaprinsa. Pe masa, se mai pun, intr-o farfurie, frunze de muscata pe fiecare stand lipita cu miere cate o bucatica de hartie, care inseamna ca moasa sa fie placuta nepoatelor si nevestelor ca mierea de la flori albinelor.
Se inchina cate un pahar de rachiu si se serveste o dulceata. Aprinzand lumanarea, moasa spune rugaciunea |Tatal Nostru| si tamaiaza toate persoanele invitate la masa. Apoi se serveste masa. Dupa ce nepoatele si nevestele au terminat de mancat friptura, se aduna bacsisul moasei, de catre una din nepoate.
Intr-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gasca sau alta pasare, o bucata de paine, sare, piper si ardei, si intinzand farfuria in mijlocul mesei striga: "Sa fie moasa la primejdie iute ca ardeiul". La sfarsit moasa multumeste pentru bacsisul primit, musca din piciorul de gasca, bea vinul si inchina in cinstea tuturor celor prezenti.
2.6.Sexul copilului:
Exista o traditie legata de precizarea sexului copilului de catre moasa: aceasta pune pe un fir de par o verigheta de la o nepoata sau nevasta care a fost domnisoara la cununie si care a fost slujita la biserica. Intinde nepoata pe pat si tine firul nemiscat deasupra burtii femeii. La un moment dat firul incepe sa se balanseze dintr-o parte in cealalta daca fatul este baiat sau circular daca este fata.[1]
3.OBICEIURI LEGATE DE NUNTA:
Este bine cunoscut ca omul, in viata de pe pamant, trece prin trei momente foarte importante: botezul, nunta si inmormantarea. Toate trei au o legatura deosebita cu viata religioasa a omului, iar primele doua sunt considerate Sfinte Taine.
Pruncul, la putin timp dupa nastere, este botezat pentru a se curati, a se spala de pacatul stramosesc mostenit de la Adam cel din Rai si de la celelalte pacate savarsite pana atunci, intrand in stare harica. Apoi, ajuns la maturitate, el se va desparti de mama si tatal sau si isi va lua sotie. Acest eveniment este consfintit prin nunta, prin Sfanta Taina a Cununiei.
In sfarsit, la batranete, omul moare si va fi ingropat crestineste, oficiindu-se slujba religioasa si, de obicei, predica, cateva cuvinte despre cel trecut in viata de veci. Dar pentru ca acest articol se adreseaza in special tinerilor vom arata mai pe larg Sfanta Taina a nuntii care este un subiect foarte important.
Cuvantul nunta vine de la termenul grecesc gamos si de la cel latinesc |matrimonium| si inseamna unirea fizica dintre un barbat si o femeie, una din legile esentiale al e naturii, stabilite de Dumnezeu inca de la inceputul existentei omului. Dovezi gasim in Sfanta Scriptura, in cartea Facerea la capitolul 2 versetele 18-24, unde ne spune: |nu este bine sa fie omul singur pe Pamant. Sa-i facem ajutor potrivit pentru el ..iar coasta luata din Adam, a facut-o Dumnezeu femeie si a dus-o lui Adama€¦ De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup.|
Ca o definitie, am putea spune ca nunta, cununia sau casatoria este Taina prin care un barbat si o femeie s-au hotarat reciproc si in mod liber, sa traiasca impreuna intreaga lor viata in scopul de a se ajuta reciproc, a naste si a creste copii si a se feri de desfranare. Ei primesc prin rugaciunile preotului, harul divin care sfinteste legatura lor si ii ajuta la implinirea ei. Prin Taina Cununiei, legatura dintre barbat si femeie devine asemanatoare acelei dintre Hristos si Biserica - (Efeseni 5 , 22-23).
3.1.Obiceiuri de nunta:
La noi, romanii, nunta se savarseste sambata seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmata de o masa festiva si de distractie. Aceasta, in genere, tine pana a doua zi dimineata, iar nuntasii, fiind foarte obositi, vor dormi in timpul Sfintei Liturghii de duminica ceea ce este un pacat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie si de veselie, cununia se savarseste in zi de sarbatoare, dar indata dupa Sf. Liturghie cand credinciosii se afla la biserica.
Este cunoscut faptul ca sunt unele perioade din timpul anului cand nu se fac nunti. Acestea sunt trecute in calendarul crestin ortodox si trebuie respectate intocmai.
Știm ca nunta este precedata de logodna. Cuvantul logodna este de origine slava si inseamna a face fagaduinta de casatorie. Ea este randuiala tocmirii sau asezarii nuntii a doi tineri care s-au fagaduit unul altuia. Biserica binecuvinteaza aceasta veche datina printr-o slujba scurta, care este savarsita inaintea nuntii.
Se poate si aparte, cu un timp mai scurt sau mai lung inainte de nunta, dar in ziua de azi se pot face mari greseli procedand astfel. Spun aceasta pentru ca multi tineri care se logodesc inainte de casatorie cred ca, prin aceasta, au primit binecuvantarea si dezlegarea de a incepe convetuirea, adica o viata intima, ceea ce este total gresit.
Logodna nu da dreptul la consumarea vietii conjugale, fiind doar o chezasie, o promisiune pentru casatorie. Numai Taina Nuntii da posibilitatea celor doi de a trai impreuna, al trairii vietii intime. In alte cazuri, cei care au facut logodna nu mai vin ca sa li se administreze Taina Cununiei si traiesc toata viata in concubinaj. Aceasta este si un mare pacat, dar poate duce si la mari nenorociri in viata celor doi. De aceea se recomanda ca cele doua slujbe sa fie savarsite impreuna.
Trebuie mentionat faptul ca ambii tineri trebuie sa fie de aceeasi religie, adica sa fie crestini ortodocsi. Nu este ingaduita nunta dintre un ortodox si o persoana de alta religie. Tanarul sau tanara, daca sunt neortodocsi, trebuie sa treaca la ortodocsi. Și nasii trebuie sa fie ortodocsi, casatoriti, cu o viata de familie morala, exemplara, pentru a fi modele de urmat in viata finilor.
Inelele de logodna au si ele o insemnatate deosebita: ele sunt semnul iubirii, al credinciosiei, al legaturii tainice pe care o faureste Taina Casatoriei intre viitorii soti. Cat priveste savarsirea slujbei, aceasta trebuie sa isi desfasoare ceremonialul numai in casa domnului, in Biserica, si nu in case particulare. Nunta se celebreaza in zona cea mai centrala a bisericii, in naos. Pe durata nuntii, cei doi tineri sunt cinstiti asa cum sunt cinstiti imparatii. Aceasta este si sensul incoronarii lor.
Impartasirea din paharul comun, binecuvantat inainte de preot, este simbolul bucuriei nuntii, dar, mai ales, comuniunea si unirea celor doi soti, care de acum inainte se vor impartasi de bucuriile si necazurile vietii impreuna. La inceput, a existat numai paharul, asa cum arata rugaciunea de binecuvantare, apoi s-a adaugat si painea. Aceasta poate fi interpretata ca o reminescenta din religia romana, cand, la nunta se frangea painea pe care mirii o mancau impreuna.
Obiceiul frangerii painii se mai pastreaza si azi in unele parti. Astfel, cand mireasa paraseste casa parinteasca arunca din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucata de paine, aceasta fiind mancata de nuntasi. Practica, insa, nu are o semnificatie religioasa si a ramas o datina populara. Obiceiul practicat in Transilvaniei de a da loc de vin miere, nu se justifica.
Impartasirea din acelasi pahar si din aceeasi paine ne poarta mai degraba cu gandul la impartasirea mirilor care se facea in acest moment al slujbei. Cantarea |Paharul mantuirii|, care se rosteste la impartasirea mirilor, ne duce cu gandul la paharul, sau potirul din care se impartaseau credinciosii. De aceea momentul trebuie sa fie plin de sobrietate, cum, de altfel plina de maretie trebuie sa fie si toata randuiala slujbei.
Inconjurarea mesei sau dansul ritual, trebuie facuta cu decenta si sobrietate nu cu pasi agitati, ritm de dans sau topaieli. Acest moment exprima bucuria sau intemeierea unei familii, in vederea nasterii de prunci asa cum a nascut Maica Domnului in urma prorociei lui Isaia 7, 14, ca si sfintilor prin viata virtuoasa in cadrul casniciei. Dansul acesta nu este hora lumii in care intra tinerii, cum mai auzim spunandu-se cu acest prilej, de catre unii preoti, ci un dans ritual cu semnificatie teologica si morala.
Intalnim si unele practici neliturgice si necanonice. Astfel, este intalnita in partile Transilvaniei, legarea mainilor celor doi cu o batista alba, dupa ce preotul le citeste rugaciunea a treia si le impreuneaza mainile. Alt obicei care nu are nici o justificare: amagirea sau pacalirea tinerilor atunci cand li se da sa guste din paine si din vins este una din practicile intalnite la unii din preoti, mai ales din mediul rural, dar uneori si la oras, are intentia de a inveseli pe nuntasi.
In unele localitati este asa de indatinat, ca si cel cu aruncatul bomboanelor, incat mirii se asteapta de la inceput de aceasta, iar daca preotul nu procedeaza asa atunci se produce nedumerire si chiar nemultumire a nuntasilor. Obiceiurile nu trebuie comentate caci ele sunt, fara indoiala, gresite, se denatureaza si se ridiculizeaza un moment foarte important al slujbei. Atitudinea mireselor de a se feri una de alta, si de a evita sa se intalneasca pe drum, este una din practicile superstitioase care nu se justifica in nici un fel. Biserica si slujba nu ne indeamna la o asemenea comportare, ci, dimpotriva, ne recomanda comuniunea. Miresele ar trebui sa se intalneasca, sa se imbratiseze, sa se felicite, amintindu-si toata viata ca s-au cununat la aceeasi biserica. Atunci ar trebui sa se manifeste prietenia si dragostea, iar nu dusmania si ura. Biserica nu dezbina ci uneste.
3.2.Timpul nuntii:
Romanii se casatoresc in general la sate incepand cu varsta de 20 de ani. "Sezonul nuntii" apare atunci cand vinul este destul de batran si in cantitate mare. Nici o nunta nu poate avea loc in posturile mari, in cele 40 de zile dinaintea Craciunului sau Pastilor.
Unele comunitati rurale inca mai cheama petitori pentru a uni familiile in devenire. Unde nu e folosit un petitor, traditia cere ca parintii sotului sa ceara mana fetei de la parintii acesteia. Petitorul foloseste o poezie speciala, cunoscuta de folcloristi sub denumirea de oratie de nunta, o alegorie in care un tinar vanator pleaca sa vaneze o caprioara.
Familia mirelui trece apoi din casa in casa cu sticle de tuica sau vin pentru a invita pe locuitorii satului la nunta feciorului lor. Toti iau parte la inchinare, pentru ca refuzul este echivalent cu refuzul invitatiei la nunta.
Nasii lor de botez, sau alti apropiati, se alatura familiei nuptiale la nunta bisericeasca si la receptia de mai tarziu, ce are sa dureze o noapte intreaga. Unul din momentele cheie ale ceremoniei vizeaza despletirea coronitei de mireasa, care simbolizeaza schimbarea de statut, trecerea de la pozitia de fata la cea de nevasta.
In trecut, petrecerea nuntii dura trei zile si trei nopti. Pentru cei care nu si-au gasit inca un partener de viata, o veche traditie continua si astazi. Barbatii si femeile eligibile se intalnesc la "Festivalul Fecioriei pe Muntele Gaina" in Transilvania, pentru a se cunoaste si eventual pentru a-si gasi potentiali parteneri.
4.INMORMANTARE RELIGIOASA ORTODOXA ROMANA.
CULTUL FUNERAR:
Ceremoniile de inmormantare sunt mostenite de la romani. Acestia puneau in fata casei unde exista un mort un chiparos, copac ce nu mai putea imboboci dupa ce a fost taiat. Colonistii romani din Dacia nu au gasit acest copac si obiceiul a fost usor modificat, folosindu-se, in regiunile de munte, un brad, iar in cele de campie un pom. Pomul de inmormantare reprezinta doar una dintre ipostazele sub care se regasesc anumite prezente vegetale de mare importanta in viata romanului. Acest lucru este dovedit de aparitia constanta a bradului in cadrul tuturor riturilor de trecere.
Exista, de exemplu, obiceiul inchinarii la brad a nou-nascutului de catre moasa, ca si al sadirii unui brad la nasterea pruncului, fapt ce semnifica infratirea simbolica a celor doi. Acesta este si motivul pentru care, la un alt moment important al trecerii prin lumea luminata a individului, la nunta, bradul apare din nou - bradul de nunta -, impodobit cum se cuvine pentru serbarea evenimentului.
La moartea omului, bradul-frate este taiat si pus la capataiul tanarului, la mormant. Tot pentru a dovedi importanta - cu radacini adanci, anterioara perioadei romane - a bradului in imaginarul autohton se poate cita obiceiul spovedaniei la brad. Pentru a se evita taierea unui pom intreg obiceiul se reduce la o creanga, ce este impodobita cu zaharicale si turtite ce se impart la pomana mortului. Bradul se foloseste in cazul in care cel care moare este nenuntit, necasatorit, iar uneori fetele nemaritate sunt imbracate la moarte in rochie de mireasa, inmormantarea fiindu-le in acelasi timp si nunta.
Daca cei din familie nu mai au lacrimi, daca acestea le-au secat, angajeaza ca si stramosii lor romani o bocitoare. In caz ca nu doresc aceasta, mortul este bocit de sotie, de nepoate sau de femeile din sat. Daca omul bolnav trage sa moara familia cheama preotul care ii face o slujba de maslu, ii citeste din carte, din Biblie, pentru ca sufletul sa iasa mai usor din corp.
Apoi corpul, inca neracit, este imbaiat si imbracat cu hainele cele mai bune si asezat in sicriu. Obligatorie este lumanarea aprinsa, lumina care sa -l ajute sa se orienteze mai bine in intunericul lumii de dincolo, pe care unele basme romanesti o numesc lumea alba. Cel care din neglijenta familiei, sau din alte cauze, de exemplu moare fulgerator sau undeva in straini, este considerat mort fara luminare, iar slujbele de pomenire sunt cu totul si cu totul speciale. Ziua de 21 noiembrie, numita popular si Ovidenie, este inchinata chiar celor care au murit fara lumanare, cei care s-au sinucis sau au murit departe de tara, crezand-se ca lumina aprinsa in aceasta zi va veghea intotdeauna sufletul in lumea de dincolo.
Auzind ca cineva cunoscut a murit. vecinii vin la priveghi, unde stau de vorba cu mortul, rugandu-l sa transmita mesaje celor disparuti dintre neamurile lor. Priveghiul dureaza de obicei trei zile, timp in care preotul vine si ii citeste stalpii, adica toate cele patru evanghelii. Mortul era transportat intr-un sicriu deschis asezat intr-un car tras de boi prin intreg satul, si cortegiul facea sapte opriri, care semnificau cele sapte popasuri ale lui Iisus pe muntele Golgota. In caz ca era de traversat o apa, se arunca peste ea o panza pentru ca nu cumva chipul mortului sa se priveasca in apa si sufletul lui sa ramana in aceasta lume si sa ia forma unui strigoi.
De asemenea, se acopera oglinzile si vasele cu apa cu o carpa neagra in acelasi scop. La cimitir preotul stropeste sicriul cu vin si ulei, citeste slujba speciala de inmormantare, cei prezenti mananca din coliva mortului, pregatita acasa de rudele mai indepartate, apoi toata lumea prezenta merge acasa unde preotul binecuvinteaza masa pregatita pentru pomenire.
Cu aceasta ocazie se impart de obicei oamenilor saraci hainele si diferite obiecte(paturi, perne) considerate utile pe lumea cealalalta. Pomenile se fac la o saptamana, la o luna, la trei luni, la sase luni si la un an, urmand ca vreme de sapte ani sa se faca cel putin o data pe an. Cel mai interesant exemplu de coabitare intre ironie si epitafuri vesele si universul destul de negru al mortii este Cimitirul Vesel din comuna maramureseana Sapanta.
5.SARBATORI IMPORTANTE LA ROMANI:
5.1.Sfantul Andrei:
Romanii isi sarbatoresc patronul spiritual, pe Sfantul Andrei, la 30 noiembrie. Intamplarea a facut ca ziua nationala, 1 Decembrie, momentul unirii provinciilor romanesti sa se celebreze a doua zi. Iata cum, cele doua componente, spiritualul si istoria, se alatura pentru a fi comemorate in momentul in care postul Craciunului este in toi, natura si individul pregatindu-se deopotriva pentru nasterea Mantuitorului.
Iarna este sobra, plina de privatiuni si primejdioasa dar sarbatorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din traditia romanilor, prefigureaza parca clipele in care totul va reveni la viata.
Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinata unor obiceiuri, poate antecrestine, care sa asigure protectie oamenilor, animalelor si gospodariilor. Èšaranii romani le-au pus sub obladuirea acestui sfant, tocmai pentru ca ele trebuie garantate de autoritatea si puterea sa.
Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre vazut si nevazut se ridica. Clipa cea mai prielnica pentru a obtine informatii cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, "Andreiu' cap de iarna" cum ii spun bucovinenii, permite interferenta planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenta oamenilor putand fi intoarse de la matca lor fireasca. Se crede ca in aceasta noapte "umbla strigoii" sa fure "mana vacilor", "mintile oamenilor" si "rodul livezilor".
Impotriva acestor primejdii, taranul roman foloseste ca principal element apotropaic (de aparare), usturoiul. In egala masura, casa, grajdul, cotetele, usile si ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit sa alunge patrunderea duhurilor rele la oameni si animale.
In general, acest usturoi cu rol de aparare, provine din cel menit cu un an inainte, in acelasi moment al anului. Сea mai importanta actiune ce se desfasoara in aceasta noapte este "pazitul usturoiului". Impreuna, fete si flacai, vegheaza si petrec, tocmai pentru a inzestra usturoiul cu calitatile necesare.
Forta magica cu care el va fi investit in ajunul de Sf. Andrei ii va ajuta pe toti sa depaseasca momentele de cumpana de peste an: va servi drept remediu terapeutic, va aduce petitori - purtat la brau, va pazi salasurile de duhurile rele.
Desi invaluite de muzica si dans, fetele vor veghea cu strasnicie usturoiul, ce nu trebuie furat pe ascuns de flacai. Pazit astfel, usturoiul va putea mai apoi sa asigure protectia fiintei umane, reusind uneori sa-i schimbe chiar soarta. Tot in aceasta noapte, pentru a testa rodnicia livezilor si campurilor, se aduc crengute de visin in casa, care vor inflori pana la Craciun, sau se seamana boabe de grau in diverse recipiente.
5.2.Sfantul Nicolae:
Decembrie vine apoi cu sarbatoarea, atat de asteptata de copii, a Sfantului Nicolae. Cati dintre noi nu au asteptat cu infrigurare dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosu' a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Mos Nicolae, s-a impamantenit mai mult la oras.
Este posibil sa fie un imprumut din tarile catolice, unde Mos Craciun este cel care pune daruri in ghete sau ciorapi anume pregatiti. Mos Craciun asa cum este el cunoscut azi, cu renii si vesmantul rosu si barba alba a fost inventat la inceputul secolului XX de o companie de publicitate americana care facea reclama pentru celebra Coca cola. Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii este insa Sfantul Nicolae.
Copiilor din Romania li se poate intampla ca Mos Nicolae sa aduca si cate o varguta (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxa Sfantul Nicolae ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor. Povestea lui Mos Craciun incepe cu un batran numit Sfantul Nicolae, episcopul din Myra.
Se spune ca el poseda puteri magice si a murit in 340 a.H. si a fost ingropat in Myra. Tarziu, in secolul XI, soldatii religiosi din Italia au luat ramasitele sfantului cu ei inapoi in Italia. Ei au construit o biserica in memoria lui, in Ari, un oras port din sudul Italiei. Curand, pelerinii crestini din toata lumea au venit sa viziteze Biserica Sfantului Nicolae.
Ei au preluat legenda lui Mos Nicolae in locurile lor natale. Legenda s-a raspandit in toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari. In Europa in secolul al XII-lea ziua Sfantului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile. Germania, Franta si Olanda celebreaza ziua de 6 decembrie ca o sarbatoare religioasa si ofera cadouri copiilor si saracilor, si ajuta fetele sarace sa se marite oferindu-le o zestre.
Cand colonistele olandeze au calatorit in America, au adus cu ele un episcop care purta un costum rosu si mergea calare pe un cal alb. Imaginea americana a episcopului va evolua treptat pana la cea a unui batran spiridus vesel. A fost descris ca un batran olandez vesel si bucalat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving.
Anul 1823 a continuat povestile cu Mos Nicolae cu publicarea poemului "O vizita a lui Mos Nicolae" al lui Clement Moore. Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae. In unele culturi, Sfantul Nicolae calatoreste impreuna cu un insotitor care il ajuta. In Olanda, episcopul navigheaza pe un vapor sosind pe 6 decembrie.
Are la el o carte mare care ii spune cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter. In Germania, Sfantul Nicolae calatoreste tot cu un insotitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana.
Copiii obraznici sunt pedepsiti cu cateva lovituri de nuia. In Italia, La Befana este zana buna care se imbraca in negru si aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. In multe tari latine: Spania, Puerto Rico, Mexic si America de Sud, copiii ii asteapta pe cei trei regi sa le aduca daruri de Craciun.
5.3.Craciunul:
Cantarea cantecelor de stea este o parte foarte importanta din festivitatiile Craciunului romanesc. In prima zi de Craciun, multi colindatori umbla pe strazile acoperite cu zapada ale oraselor si satelor, tinand in mana o stea facuta din carton si hartie, cu scene biblice pictate pe ea.
Traditia din Romania cere ca cei mici sa mearga din casa in casa, cantand cantece de stea si recitand poezii sau legende, pe toata perioada Craciunului. Liderul cara cu el o stea din lemn, acoperita cu staniol si decorata cu clopotei si panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipita in centru stelei si intreaga creatie este atasata de o coada de matura sau de un bat puternic.
5.3.1.Colindatul crestin:
Pentru cea mai asteptata sarbatoare din decembrie, Craciunul, romanii au apelat in egala masura la traditie, stiind sa accepte si obiceiuri mai recente. Intampinata cu bucurie, Nasterea Mantuitorului aduce cu ea si o suma de practici foarte vechi prin care se celebra Solstitiul de Iarna, momentul in care natura da sperante ca va renaste.
Obiceiul colindatului a inglobat in el nu numai cantec si gest ritual, ci si numeroase mesaje si simboluri ale unei stravechi spiritualitati romanesti. El s-a pastrat asociindu-se cateodata cu celebrarea marelui eveniment crestin care este Nasterea Domnului Iisus Hristos. Exista de asemenea cantece de stea (sau colinde crestine), care au ca subiect Nasterea Domnului. In ajunul Craciunului, pe inserat, in toate satele din tara, incepe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nasterea Domnului si sunt primiti cu bucurie de gazdele care ii rasplatesc cu mere, nuci si colaci.
In Maramures, cei care colinda sunt oameni in toata firea. Obiceiul este sa treaca pe la fiecare casa iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, sa continue colindatul. Postul Craciunului ia sfarsit si fiecare se poate bucura de mancarurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii si cozonacii, prajiturile si vinul. Cele trei zile de sarbatoare ale Craciunului aduc liniste si pace in case.
5.3.2.Impodobirea bradului:
Pomul de Craciun, asa cum il cunoastem noi astazi, decorat cu globuri in care se reflecta lumina scanteietoare a lumanarilor sau a instalatiei electrice, nu a fost dintotdeauna inpodobit astfel.
Desi in Europa originea sa precrestina nu mai e contestata de nimeni, parerile raman totusi inpartite: unii vad in el o reprezentare a ,,arborelui lumiia€™a€™, altii il considera o referire directa la ,,arborele Paradisuluia€™a€™, impodobit cu mere de un rosu aprins, care amintesc de pacatele comise de primii oameni, inainte de alungarea lor din rai.
Pana in sec. al 15-lea, crengutele verzi cu care erau impodobite casele cu ocazia Craciunului, ca si darurile care le faceau oamenii unii altora, erau considerate traditii pagane. Dar nu peste multa vreme in locul acestora va fi folosit un arbore intreg.
Conform documentelor, in 1605 la Strasbourg a fost inaltat primul pom de Craciun, intr-o piata publica. Nu avea inca lumanari si era impodobit cu mere rosii. In 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien impodobeste primul brad asa cum il cunoastem noi astazi.
Dupa 1878, decoratiunile (globurile) de Craciun din sticla argintata de Turingia au tot mai mult succes, asa ca aceasta traditie pur germana va cuceri intraga lume, fiind adoptata pretutindeni, fie ca este vorba despre tari din Asia, Africa, America de Nord si de Sud sau Australia.
La sfarsitul sec. al 19-lea, in saloanele germane, sarbatoarea era de neconceput fara pomul de Craciun, impodobit si scanteietor. In 1776, prin intermediul soldatilor germani care participau alaturi de englezi la razboiul de independenta, traditia pomului de Craciun ajunge si in Statele Unite, iar in anul 1880 cucereste si Casa Alba.
La noi obiceiul a patruns odata cu influenta germana, cand primii studenti romani au inceput sa mearga la studii la universitatile din Berlin sau Viena, si la curtea regala a dinastiei Hohenzollern, sosita in Èšarile Romane in 1866 unde printii si printesele au inceput sa impodobeasca bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucuresteana. Cantecul german de Craciun O Tannenbaum devine in limba romana O brad frumos, iar obiceiul impodobirii bradului patrunde in toate casele romanilor.
5.4.Pastele:
Impreuna cu aspectele religioase, in Romania, sarbatoarea Pastilor simbolizeaza renasterea si innoirea vietii de zi cu zi. Curatarea casei, innoirea hainelor si o baie rituala inainte de mersul la biserica sunt toate marci ale noului inceput. Toata lumea, bogata sau saraca, se imbraca in hainele sale cele mai bune (multa lume poarte costumele nationale) si merge la slujba de la miezul noptii.
Lumanari sunt aprinse pentru fiecare persoana in timpul acesteia, iar oamenii pleaca cu lumanarile inca aprinse, pentru a aduce lumina in casele si apartamentele lor. Se spune si ca lumanarile aprinse opresc fulgerul si tunetul de la ranirea oamenilor pe drumul spre casa.
Odata ajunsi acasa, romanii continua sarbatoarea traditionala, cu o masa care include specialitati ca pasca, cozonac, drob (maruntaie de miel tocate, amestecate cu verdeturi si condimentate), friptura de miel, branzeturi sau pandispan (pain d'Espagne). Maiestria incondeierii oualor de Pasti este o traditie din cele mai vechi timpuri ale romanilor.
Credinta ca ouale reprezinta sursa vietii, a dus la legarea oualor de anumite ritualuri de inviere a naturii si in cele din urma la legarea Pastelui de acestea. Romanii pictau ouale in mod traditional cu rosu si le decorau ornamental. In timp, alte culori au inceput sa fie folosite, transformand vopsirea oualor intr-o forma de arta si un talent pentru experti. Astazi, oua adevarate sau din lemn sunt pictate cu desene complexe, sau decorate cu diverse podoabe si puse la vanzare pe durata intregului an.
Impistritul oualor este un obicei practicat in zona Bucovinei. In Saptamana Mare, incepand cu ziua de marti pana vineri, pe langa simpla vopsire, se practica fie incondeierea cu pensula, fie impistritul, folosindu-se ceara. Cu timpul, tehnica incondeierii oualor a ajuns la nivel de arta. Desi femeile sunt cele care se ocupa de infrumusetarea lor, exista, insa, si exceptii cand, familii intregi cunosc si practica acest mestesug. In zona Bucovinei traditiile supravietuiesc cu greu schimbarilor insa exista oameni care duc mai departe mestesugul impistritului si care isi invata cu drag si cu rabdare copiii tainele incondeierii oualor.[2]
5.5.Anul Nou:
Sarbatorirea Anului Nou a fost permisa si in timpul regimului comunist, pentru ca aceasta nu avea o conotatie religioasa. Se crede ca nici o persoana nu ar trebui sa petreaca aceasta noapte de una singura, atat timp cat este noaptea in care noul an, reprezentat de copil, se naste, iar vechiul an, reprezentat de batranul obosit, e inlocuit.
Pe 31 decembrie, satenii merg cu plugul din casa in casa pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le un "prosper nou an" (La multi ani!). Pe 1 ianuarie, copiii arunca seminte de grau peste pragul vecinilor, urandu-le prosperitate si "semanare buna".
5.5.1.Obiceiuri de Anul Nou:
Pentru cel mai important moment, trecerea in noul an, pregatirile se reiau. In saptamana dintre Craciun si Anul Nou, in toate satele cetele de flacai se prepara pentru "urat", sistem complex de datini si obiceiuri. Pe inserat, in ajunul anului care se pregateste sa se nasca sunt asteptati sa apara "Ursul", "Capra", "Bunghierii", "Caiutii", "Malanca", "Jienii", "Mascatii" etc.
Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestari reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Exista si un cuvant generic pentru aceste obiceiuri: "mascatii". Recuzita, mastile, costumele sunt pregatite din vreme. Mai ales mastile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginatia si umorul sateanului roman. Anume mesteri s-au specializat in confectionarea lor, ele devenind cu timpul adevarate podoabe de arta populara.
Faptul ca aceste obiceiuri se practica la cumpana dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care in gandirea populara reprezinta data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Structura ceremoniala a obiceiului este in acelasi timp plina de forta si vitalitate. Muzica si dansul, remarcabile prin virtuozitate si dinamism, mastile pline de expresivitate, alcatuiesc un spectacol unic.
In diferite zone ale tarii, costumatia si interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este in esenta acelasi. Daca acest fel de manifestare ne duce cu gandul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, "Plugusorul", alt obicei, este strans legat de mitul fertilitatii. Vorbe frumoase, de prosperitate si belsug sunt adresate de cetele care vin cu "Plugusorul", fiecarei gospodarii. Ca o incantatie magica, textul urarii se transmite din tata in fiu si nu exista roman sa nu-l cunoasca.
Tot ajunul anului nou prilejuieste practicarea anumitor acte misterioase, care incearca sa prospecteze viitorul. Iata unul dintre obiceiuri: "Vergelul". Este un prilej de sarbatoare, la care participa mai ales tinerii necasatoriti si parintii acestora. Cei care fac "Vergelul" doresc sa afle ce le rezerva noul an, mai ales daca si cu cine se vor casatori.
In casa unei gazde, anuntata din vreme de "colceri" sau "chematori" se aduna toti cei interesati. Intr-un cazanel cu apa, cei ce doresc sa-si cunoasca viitorul arunca un obiect personal - inel, margea, pieptene, ban, cutit etc. Personajul cel mai de seama este "Vergelatorul".
El urmeaza sa "prooroceasca viitorul", sa-si potriveasca vorbele si sa starneasca hazul. Ajutandu-se de doua vergele de la razboiul de tesut, acesta bate in marginea cazanelului, intonand o incantatie. Obiect dupa obiect este scos din apa la cererea participantilor. Talmacirea sensului obiectului este simpla: inel - nunta, ban - bogatie, pieptene - barbat coltos, cutit - cearta, piatra - casatorie amanata etc.
Dupa ce toate raspunsurile au fost date, cu totii, tristi sau plini de speranta, se aduna in jurul cazanelului din care apa a fost inlocuita cu vin si petrecerea incepe.
Cand se apropie miezul noptii catre noul an, taranii recurgand la meteorologia populara, obisnuiesc sa prevada cum va fi vremea in anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind si le aseaza in ordine, numindu-le dupa lunile anului. In fiecare din ele pun putina sare. A doua zi, de Sfantul Vasile, cel ce dezleaga vrajile si facaturile, ei vor verifica cat lichid a lasat sarea topita in fiecare foaie. Asa vor sti, pentru ca in mod misterios cantitatile sunt diferite, daca vor avea seceta sau ploaie si in ce luna anume.
Prima saptamana din ianuarie este marcata de doua alte importante sarbatori crestinesti: Botezul Domnului sau Boboteaza pe 6 ianuarie, si Sfantul Ion pe 7 ianuarie. Toti romanii se duc la biserica de Boboteaza, pentru a lua apa sfintita, atat de necesara pentru tamaduire si purificare. In satele si orasele asezate pe maluri de ape, tinerii se intrec sa scoata la mal crucea aruncata de preot in apa inghetata.
Cel ce va reusi, va avea parte numai de bine. In aceste zile, atat de reci ale iernii, adunati pe langa focuri, neavand alta treaba decat de a hrani animalele, taranii romani isi trag sufletul alaturi de cei dragi, petrecand cu toti Ionii si Ioanele si pregatindu-se pentru truda care va veni curand, odata cu topirea zapezii.
6.ARTA TRADITIONALA ROMANEASCA:
Cultura traditionala a avut in timp o influenta puternica asupra artei profesioniste a Romaniei. Vietile si obiceiurile romanilor de la tara au fost mult timp subiectul favorit al scriitorilor romani. Operele multor compozitori au fost partial inspirate din muzica populara romaneasca.
Compozitorul George Enescu, sculptorul Constantin Brancusi si scriitorul Eugen Ionescu sunt probabil printre cei mai cunoscuti artisti de origine romana. Capodoperele lui Enescu, numite Rapsodiile Romane, sunt si ele bazate pe muzica populara romaneasca. Cateva din sculpturile lui Brancusi contin elemente ale artei populare romanesti.
Powered by vBulletin™ Version 4.2.0 Copyright © 2013 vBulletin Solutions, Inc. Toate drepturile rezervate.