Pagina 1 din 4 123 ... UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 40

Subiect: Dramele romanilor

  1. #1
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit Dramele romanilor

    Ucraina, putere nucleara, tremura de frica nalucilor romanilor masacrati acum 72 de ani



    Ieri s-au împlinit 72 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, localitate de pe valea Siretului, din Bucovina, locul uneia dintre multele și sângeroasele crime abjecte pe care le-a cunoscut pământul României, plin de oasele și sângele martirilor români.
    În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu cu peste trei milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și agenții NKVD au ocupat teritoriul românesc și a început măcelul sistematic.
    Mulți dintre românii care au încercat să fugă peste granița, către România, au fost uciși. Bunica mea, – Dumnezeu să o odihnească! – se număra printre refugiații romani din Cernăuți, fugind către România cu mama mea de mână, atunci o copilă de câțiva anișori. Întreaga mea copilărie a fost marcată de relatările cumplitelor evenimente prin care au trecut mama și bunica mea pe parcursul fugii printre haitele barbarilor komisari bolșevici ai Armatei Roșii, istorii povestite de bunica mea pe când eram mic.Urmașii URSS și ai kominterniștilor doresc să pună capac definitiv până și memoriei acelor teribile masacre, doresc să ucidă până și amintirea ticăloșiilor săvârșite împotriva românilor.În poiana de la Varnița, în nordul Bucovinei ocupate de URSS, aproape de punctul numit la Fântâna Albă, de Înviere, în duminică de Paște din data de 1 aprilie 1941, peste 3000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, care se îndreptau cu un steag alb, cu prapori și icoane spre noile granițe ale țării, au fost secerați de mitralierele sovietice.Sute de săteni au murit pe loc sau au fost grav răniți. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriștii haholi și spintecați cu sabia iar răniții au fost legați de cozile cailor și târâți în gropi comune, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până ce toți și-au dat duhul.Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestați zilele următoare de agenții NKVD din Hliboca (Adâncata) și după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat var nestins, pentru a fi topite până și oasele morților. Alții au fost duși la Cernăuți unde li s-a înscenat un proces demonstrativ de “dușmani ai ordinii sovietice” și 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturați din ordinul mareșalului Jucov (prezent personal la fața locului pentru a da o lecție clară românilor). Culmea și mareșalul Jucov a avut până la urma parte de blestemul celor pe care i-a omorât personal deoarece Stalin Djugasvili l-a ucis și pe el după numai câțiva ani. În întreaga Basarabie s-a așternut crunta teroare a komisarilor bolșevici și valuri, valuri de români au fost ridicați, de la copil în fașă la străbunic de 90 de ani și porniți pe drumul fără întoarcere al Siberiei și Kazahstanului.
    Represiune, tortura, teroare bolșevică – cuvinte tabu în dicţionarul ucrainean
    Subiectul masacrului de la Fântâna Albă ca și orice mențiune a terorii bolșevice care a dus la exterminarea a sute de mii de români basarebani au fost considerate teme tabu până în anii ’90 dar și după. Autoritățile sovietice și ulterior cele ucrainene interziceau orice referire la măcelul de la Fântâna Albă sau orice fel de încercare de comemorare a celor uciși.Nici după așa zisa perestroika autoritățile din Rusia nu au recunoscut responsabilitatea genocidului de la Fântâna Albă, un adevărat Katyn românesc. Abia după anul 2000, autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor exterminați sălbatic.În 2011 Parlamentul României a reușit să voteze cu mari chinuri o lege care stabilește ziua de 1 aprilie drept Ziua Națională în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ținutul Herței și întreaga Basarabie. Tot în 2011 un grup de tineri bucovineni și basarabeni au desfășurat un pelerinaj la locul măcelului și au depus flori pe locurile unde au căzut jertfa miile de romani. Blogul tinerilor din Cernăuți unde erau afișate fotografiile de la comemorare a dispărut între timp. Anul acesta un alt grup de tineri romani basarabeni s-au îndreptat către Fântâna Alba, pentru a comemora pios morții noștri.Ucraina însă a blocat și interzis acum accesul celor câtorva tineri romani, blogeri basarabeni, care intenționau să participe la comemorarea miilor de romani măcelăriți de sovietici. Motivul interdicției – ucrainenii sunt terorizați de spaima că nălucile celor uciși de ei se vor transfera în sufletele și inimile romanilor care i-ar putea vreodată trage la răspundere. Deși deocamdată Ucraina e putere nucleară, totuși temerile ce îi încearcă pe ucraineni sunt atât de mari încât consideră o primejdie mortală pantru securitatea lor națională prezența câtorva tineri la comemorarea masacrelor săvârșite de ei.Printre tinerii basarabeni care s-au ales cu interdicția de a mai călca pe teritoriul Ucrainei în următorii 5 ani, interdicție dictată de SVR – serviciul de securitate ucrainean, un urmaș al KGB-ului rusesc, se numără și Vlad Durnea un consilier parlamentar al deputatului PDL Eugen Tomac. Ar fi fost mai mult decât amuzantă însă o situație imaginară în care însuși Eugen Tomac s-ar fi deplasat în locul consilierului său la comemorarea de la Fântâna Alba, deoarece acesta este născut în fostul județ Ismail, din sudul Basarabiei, chiar în localitatea Babele (fostă General Al. Averescu) unde s-a născut mareșalul Averescu, zonă aflată în ghiarele Ucrainei, și are cetățenie ucraineană la bază, cea românească fiind obținută ulterior, în perioada studiilor făcute în România. Oare serviciile de securitate ucrainene i-ar fi respins și acestuia intrarea pe teritoriul Ucrainei pe următorii 5 ani?Ceea ce este însă cu adevărat amuzant până peste poate este faptul că pe fond atât ucrainenii cât și PDL-ul au rezonat la maximum si la unison pe tema masacrului de la Fântâna Albă, grupul parlamentar PDL respingând inițial, în 2011, când se împlineau fix 70 de ani de la masacru, proiectul de lege inițiat de un deputat din Parlamentul României, basarabean la origine, Tudor Panțaru.Diabolică concidenta face ca persoana direct responsabilă de efortul PDL de a respinge proiectul de lege menționat să fie nici mai mult nici mai puțin decât un urmaș direct al unor komisari bolșevici care au ucis, au ucis, au ucis… Vladimir Tismăneanu personal, omul de casă al lui Virgil Măgureanu, autor al unor libidinoase omagii aduse lui Ion Iliescu, alt criminal cu mâinile roșii de sânge de roman, s-a făcut luntre și punte pentru a bloca alegerea unei zile speciale de comemorare a românilor masacrați la Fântâna Alba. Basarabeni măcelăriți de colegii de muncă ai tatatului și ai mamei sale, cadre NKVD.Condamnarea comunismului, efectuată cu mult fast demagogic de Traian Băsescu, n-a fost nimic altceva decât o afacere profitabilă tocmai pentru gauleierii sistemului bolșevic, așezați în funcții. Mai mult, tocmai aceștia au instituit o grilă de lectură falsificantă și mincinoasă cu privire la originile comunismului încercând din răsputeri anihilarea Memoriei – întocmai ce încearcă și acum, în continuare, autoritățile ucrainene. Asta spune mult despre cine cui aparține pe aici pe la noi… De George Roncea – Curentul

  2. #2
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Doliu la Chişinău la 201 ani de la anexarea la Imperiul Rus

    De Ioana Raluca Ghioarcă |



    • Toate drapelele de la sediul primăriei au fost coborâte astăzi în bernă




    Primăria oraşului Chişinău a coborât astăzi în bernă drapelul de stat şi pe cel al oraşului, pentru a comemora data de 16 mai, la care se împlinesc 201 ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist.
    Reprezentanţii administraţiei locale din capitala Moldovei au coborât în semn de doliu atât drapelul de stat de pe clădirea Primăriei, cât şi cele trei drapele de la intrarea în sediul Primăriei: drapelul oraşului Chişinău, al Uniunii Europene şi drapelul de stat, acesta din urmă fiind legat şi cu o panglică de culoare neagră.
    „Municipalitatea îndeamnă şi alte instituţii publice să coboare drapelele în bernă, pentru a comemora data de 16 mai 1812, zi în care a fost semnat Tratatul de pace ruso-turc, prin care Moldova din stânga Prutului a fost anexată la Imperiul Rus”, se menţiunează într-un comunicat al administraţiei locale.
    Tratatul de Pace de la Bucureşti, semnat pe 16 mai 1812, prevedea, printre altele, cedarea Imperiului Rus partea de est a Ţării Moldovei, un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 oraşe şi 695 de sate, care includea ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iaşilor şi Bugeacul. Din această zi, Basarabia devine gubernie şi este supusă unui proces de rusificare a populaţiei.
    constantintgd

  3. #3
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Încă 4 militari români, răniţi în Afganistan. Printre ei, şi o femeie
    Patru militari din cadrul Batalionului 2 Manevră „Yellow Scorpions“ au fost răniţi în Afganistan, în urma răsturnării blindatului în care executau o misiune, duminică, în jurul orelor 12 (ora României), a anunţat Ministerul Apărării Naţionale printr-un comunicat. Conform sursei citate, „cei 4 militari executau o misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan cînd, în urma exploziei unei anvelope, maşina de luptă a grupei de infanterie de tip MRAP în care se aflau s-a răsturnat“. În urma incidentului, plutonierul-major Dorin Segedi, şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin au fost răniţi, mai precizează ministerul. După acordarea primului ajutor la faţa locului, militarii au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din baza militară Apache. Ministerul spune că militarii sînt în afara oricărui pericol şi sînt monitorizaţi de personal medical de specialitate.
    constantintgd

  4. #4
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    4 iunie 1920 – 4 iunie 2013 ROMÂNII SĂRBĂTORESC TRATATUL DE LA TRIANON, PRIN CARE UNGARIA FEUDALĂ A FOST PUSĂ, ÎN GENUNCHI, PE COJI DE NUCĂ, LA COLŢUL ISTORIEI

    La începutul Secolului al XX-lea, caracterul românesc al Transilvaniei încetase să mai fie apanajul unui grup restrîns de cunoscători, cum fusese în Evul Mediu, şi devenise, treptat, un fapt comun, cunoscut şi recunoscut de cercuri tot mai largi ale opiniei publice internaţionale. Contribuiseră la aceasta românii ardeleni înşişi, prin răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, prin unirea unei părţi a românilor ardeleni cu Biserica Catolică şi activitatea „Şcolii ardelene“, prin revoluţia de la 1848 şi mişcarea „memorandistă“ etc.

    Iar, la 1 Decembrie 1918, cînd, la Alba Iulia, peste 100.000 de români prezenţi la Marea Adunare Naţională au votat unirea teritoriilor româneşti din partea ungară a fostei monarhii habsburgice cu ţara, opinia publică internaţională, în imensa ei majoritate, a salutat evenimentul ca un fapt de justiţie şi normalitate, a cărui împlinire era doar o chestiune de timp. Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în primul război mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în primul război mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Micul Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de alta parte.


    Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul primului război mondial, celelalte fiind tratatele de pace semnate de Puterile Aliate cu Austria (la Saint Germain), Bulgaria (la Neuilly), Germania (la Versailles) şi Turcia (la Sevres).

    Cînd, la 4 iunie 1920, la Trianon a fost semnat Tratatul de Pace cu Ungaria, la Bucureşti nu au fost manifestaţii exuberante de satisfacţie. Bucuria a fost prezentă, o bucurie „liniştită”, profundă, calmă. Era reacţia faptului că se cunoşteau de mai înainte prevederile acestuia şi recunoaşterea Unirii Transilvaniei cu România? Desigur. Dar nu numai aceasta. Reacţia calmă, demnă avea explicaţii multiple, complexe. Românii considerau recunoaşterea Unirii un fapt de normalitate care trebuia să se întîmple, mai devreme sau mai tîrziu, pentru că ideea de unitate românească era săpată adînc în conştiinţa lor de o istorie lungă de secole. Pe bună dreptate, Nicolae Titulescu declara: „Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, şi îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfinţire a unei ordini de drept mult mai redusă decît aceea pe care veacuri de convieţuire şi suferinţe comune au săpat-o în conştiinţa istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastră publică, Tratatul de la Trianon evoca mai curînd ideea unei completări decît ideea unei amputări“.

    Şi mai era ceva, care poate surprinde în atmosfera de ură acumulată în anii războiului, prelungită şi în anii postbelici: respectarea durerii celor învinşi. Acestui sentiment îi dădea glas Nicolae Iorga: „Ca unii care avem în inimile noastre cultul omeniei, înţelegem, şi prin experienţă proprie, care e lungă de atîtea veacuri, durerile morale cele mari ale altora, pe care-i atinge suprema nenorocire a înfrîngerii. (…) Din suflet compătimim pe unguri, ale căror calităţi de rasă sîntem în stare a le preţui, pentru cumplita nenorocire la care i-au adus defecte tot atît de însemnate şi neputinţa de a se conduce în momente de criză. Şi, oricît ar fi fost de firesc ca la Bucureşti să se facă demonstraţie pentru triumful final al unei oştiri aşa de încercate, care e cea mai mare iubire şi mîndrie a noastră, n-a stat în intenţia noastră să ofensăm suferinţa (…). Şi am dori ca prin aceasta să fim şi provocatorii acelui reviriment în spirite, care ar reda operei comune a civilizaţiei moderne pe un popor maghiar raţional, fără nimic din acel imperialism copleşitor pentru alţii, care exclude pînă acum pe unguri de la orice colaboraţie folositoare“.

    Înţelegerea românească pentru durerile altora ar trebui să implice, obligatoriu, şi respectul altora pentru drepturile româneşti.
    constantintgd

  5. #5
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Amintirile unui prizonier român din primul război mondial TRUFIA CRIMINALĂ A UNGURILOR

    Convieţuirea noastră cu ungurii devenise imposibilă. Fiind puţini la număr, am căutat să ne izolăm de ei, comunicînd numai între noi şi, la nevoie, cu celelalte naţiuni. Rezerva aceasta însă nu ne-a ajutat la nimic. Ca şi vînătorii care au rănit prada, ei nu se lasă pînă cînd nu pun mîna pe ea, dîndu-i lovitura de graţie. Aşa făceau şi ungurii noştri. Văzînd că nu ne place molestarea lor de fiecare clipă şi că din acest motiv îi evităm, ei se întărîtau şi mai mult, alegîndu-şi subiectele de discuţie cele mai supărătoare pentru noi. Demn de remarcat este că România nu declarase încă război Austro-Ungariei, ceea ce ar fi putut explica şi scuza, într-o măsură oarecare, exagerările de ordin politic. Îngrijoraţii patrioţi neputînd dormi, pe la orele 5-6 dimineaţa, o dată cu căscatul reglementar şi natural, auzeai pe cîte unul exclamînd: „Berlintöl Bagdadig folyik a magyar vér!”…

    (De la Berlin pînă la Bagdad curge sînge unguresc).”

    Într-adevăr, – răspundea un altul – dacă nu eram noi, ungurii, imperiul german de mult ar fi capitulat… Întreaga greutate a războiului purtat de puterile centrale cade asupra umerilor noştri şi, prin urmare, tot noi îl vom şi decide… dar atunci nemţii şi austriecii să ne mai slăbească cu dragostea… A noastră fiind victoria, ale noastre vor trebui să fie foloasele ei… Vom cere independenţă desăvîrşită în afară, iar înăuntru vom stîrpi prin foc şi sabie tot ceea ce nu este de sînge şi limbă ungurească…

    Bine zici, exclamau în cor ceilalţi. Trebuie să pune capăt slăbiciunilor de care am dat dovadă pînă acum! Să încetăm de a ne mai purta cu mănuşi cu naţionalităţile care ne vor pierirea. Ele sînt de vină că două mii de energii tinere, intelectuale, lîncezesc acum la Krasnojarsk, în loc să-şi poată sacrifica viaţa şi avutul pentru patria maghiară. La dreapta cehi, la stînga valahi, cum era să nu ajungem prizonieri! Cum să mai ai milă de asemenea stîrpituri! Nu, fraţilor, să se încheie numai războiul, le vom arăta noi, odată pentru totdeauna ce va să zică furia şi conştiinţa naţiei maghiare! În cursul peroraţiei nu neglijau nici un moment să ne scruteze cu privirea, pentru a vedea efectul celor spuse. Fireşte, neputînd conta pe protecţia ruşilor, – pe care nu-i interesa ce se întîmplă în domeniul sufletesc al lagărului – şi nici pe imparţialitatea unui comandament neutru, am tăcut, făcîndu-ne că dormim încă, sau că atenţia noastră este legată de alte treburi. În realitate, noi înregistram fiecare cuvînt. După ce îşi expuneau concepţiile politice generale, ei treceau la isprăvile săvîrşite de fiecare în parte, dar păstrînd domeniul şi spiritul politic al discuţiilor. Eu fraţilor, grăia sublocotenentul Szántó Pista, – portărel sau perceptor în viaţa lui particulară, – tot ceea ce discutaţi voi acum, am prevăzut încă de acasă. Trimis fiind la un regiment de honvezi, compus din valahi, nu m-am mulţumit cu rolul de simplu oficial ce mi s-a atribuit – de a fi un agent de încredere al statului unguresc în mijlocul unor trupe nemaghiare, – ci m-am considerat un element de acţiune, impunîndu-le să devină ele înşile maghiare. Mai întîi, am căutat să văd cine din compania mea vorbea ungureşte şi cine nu. Pe cei dintîi, – vreo 10 la număr, – i-am pus deoparte, iar pe ceilalţi i-am cravaşat eu personal pînă cînd i-am făcut să-mi dea raportul exclusiv în ungureşte. Pe cei care au îndrăznit să manifeste vreun gest de nemulţumire, fie şi numai clipind din ochi, i-am împuşcat pe motiv de indisciplină, fugă din faţa inamicului, sau i-am trimis în misiuni de unde, în mod normal, nu mai există reîntoarcere. Dacă noi, toţi ofiţerii unguri am fi procedat la fel, am avea acum cu cîteva sute de mii de valahi mai puţin şi nu ar fi fost nici un păcat. Aceasta o consider cea mai frumoasă faptă a vieţii mele, cu care voi îndrăzni să mă mîndresc în orice împrejurare. Să ştiţi de la mine, care am trăit printre valahi, că nu există altă armă de luptă împotriva lor, decît suprimarea. Eu pe jumătate mi-am făcut datoria pe front. Aştept ceasul binecuvîntat să mă pot întoarce acasă şi să mi-o pot face pe deplin. Altfel patria maghiară nu va fi fericită şi nici copiii noştri!…

    Alţii, mai civilizaţi şi mai liberali în aparenţă, în urma unor asemenea discuţii veneau la noi, năzuind să atenueze declaraţiile emfatice rostite, asigurîndu-ne că nu este vorba de o suprimare fizică propriu-zisă, ceea ce, desigur, ar constitui o crimă, ci numai de suprimarea limbii noastre. Dacă cineva se angaja în discuţie cu ei, se chinuiau să-i demonstreze acestuia, că numai generaţia noastră, care cunoaşte încă limba română, va avea de suferit; cea următoare, ştiind numai ungureşte, n-ar mai simţii nici o durere şi nici un regret şi ar trăi în Ungaria ca în Sînul lui Avram.

    Ascultînd ereziile politice de mai sus, care răneau de moarte orice inimă de român, fără să vrem, a trebuit să ne gîndim la o viaţă lipsită de această lume anormală care, totuşi, nu se jena să se mîndrească:

    Extra Hungariam non est vita,

    Si est vita, – non est ita!

    (În afara Ungariei nu există viaţă

    Dacă există – nu e fericită!)

    Dar, în sufletul nostru s-a încuibat pentru totdeauna dorinţa neostoită de a trăi orice altă viaţă, numai pe aceasta, nu!
    P. NEMOIANU

    (Octombrie 1939)
    constantintgd

  6. #6
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Comoara uriaşă, îngropată de comunişti în România. A fost menţionată şi de Cavalerii Teutoni, în 1430

    Ada Kaleh (din limba turcă, Ada Kale însemnînd Insula Fortăreaţă) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orşova şi avea o dimensiune de circa 1,7 km lungime şi circa 500 m lăţime. Era populată de circa 600 de turci. Insula a fost locuită încă din Antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh. Din cauza poziţiei strategice a insulei, în conflictul Imperiului Habsburgic cu cel Otoman insula Ada Kaleh a avut o importanţă deosebită. În anul 1689, armata austriacă a construit o fortăreaţă împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupaţia insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria şi Imperiul Otoman. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad, din 1739, insula a rămas permanent a turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor, între anii 1789 şi 1791. Uitată la Congresul de Pace de la Berlin (1878), insula Ada Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară pînă în anul 1918-1920, cînd a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populaţiei insulei era de origine turcă. Înaintea creării lacului de acumulare de la Porţile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Şimian, în anii următori, a fost însă fără succes, majoritatea locuitorilor preferînd să se mute în alte regiuni ale României (de ex. Dobrogea) sau să emigreze în Turcia. Ideea de a reconstrui insula Ada Kaleh nu a fost însă abandonată.
    constantintgd

  7. #7
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Zilele minciunii universale

    În zilele minciunii univesale, a spune adevărul este un act de dizidenţă

    Istoria se repetă! În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aproape aceleaşi şi nimeni dintre cei aflaţi la putere n-a fost în stare să spună adevărul, precum, atunci, Mareşalul Antonescu. Textul care urmează este cunoscut multora, însă a-l reciti şi a înţelege, atît atmosfera anului 1942, cît şi dificultăţile cu care s-a confruntat România în acele vremuri tulburi, modul demn de comportare a conducătorului statului faţă de adversarii politici, apelul său la raţiune şi apărarea intereselor naţionale, este o necesitate, o referire la realitate şi un apel-meditaţie. Sînt mai mult decît relevante cuvintele Mareşalului: „Un om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici seifuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii“.

    Trăim Zilele Minciunii Universale, ale jafului fără frontiere, camuflate sub denumirea Noua Ordine Mondială. Poate privi în oglinda conştiinţei proprii vreunul dintre demnitarii postdecembrişti, după ce a citit/va citi scrisoarea Mareşalului? I-ar putea răspunde? Cine – dintre conducătorii ţării – mai spune astăzi, românilor, ADEVĂRUL? Cine le mai apără interesele? Tot ce a afirmat atunci Mareşalul s-a adeverit, iar complotul şi trădarea de la 23 august 1944 au lăsat urme adînci, pe care Neamul Românesc le simte şi astăzi.



    Ion Antonescu către C.I.C. Brătianu -

    29 octombrie 1942

    Am lăsat fără răspuns scrisorile dvs. anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducînd justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sînteţi, în primul rînd, şi dvs. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţîţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua acestor răfuieli mai tîrziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rînd pe rînd, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, cînd dvs., cînd dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţii. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dvs., toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dvs. egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sînt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe cînd dvs. sînteţi din profitorii şi dărîmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dvs., conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere. Dvs., liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dvs. de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.



    De pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale dvs., în detrimentul statului

    Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dvs., depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atît actele dvs., cît şi pe ale acelora cu care, rînd pe rînd, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începînd cu „Universul“ şi terminînd cu „Viitorul“ şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: Cine sînteţi dvs. şi dumnealui; cîte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; cîte răspunsuri aveţi. Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în Parlament, de: „incapacitate, „tîlhărie”, „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”, „bătăi şi omoruri”, „călcarea legilor şi Constituţiei”, luări de comisioane” la toate furniturile statului, „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dvs. legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grîul britanic”, modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”, „risipa avutului public”, „concesionările oneroase ale bunurilor statului”, „demagogie”, incorectitudine civică provocată de faptul că atunci cînd eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor dvs. şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale dvs., în detrimentul statului.



    Un om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.

    Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dvs. de ieri, cu care – ca totdeauna cînd vă găsiţi în opoziţie – sînteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bîrsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobînzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul pînă la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atît de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi. Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atît de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintîi dintre dvs., pînă la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mînă, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.



    Nu sînt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin minciună, promisiuni, furt de urne sau prin sprijin ocult masonic şi iudaic.

    Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dvs. Fiţi încredinţaţi, sînteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dvs. acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dvs. şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dvs.. Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din Antichitate şi pînă azi, de la Socrate şi Demostene, pînă la Clemenceanu, atîţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dvs., atît pentru că făcuse războiul, cît şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dvs. a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă, care îl acuzaseră în 1914-1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate, care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca o culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara. Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care Istoria l-a înregistrat. Oricum ar fi însă, eu nu voi putea fi acuzat de dvs. şi nici pus pe aceeaşi bancă cu dvs., pentru că nu sînt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sînt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se salva, a făcut apel la mine, iar nu la dvs. sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dvs. şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.



    Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului

    Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dvs. sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfîrşit la 6 septembrie 1940. Dvs. v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, cînd această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dvs. şi cînd aclama un om nou, care eram eu. Cînd am intrat în război, cu prudenţa caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina, v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dvs., şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru. V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luîndu-vă după cîţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America. Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.



    (…) Înseamnă a ne dezonora pentru vecie ca popor, a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale…

    Sîntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sînt cum sînt, iarna bate la uşă, depozitele sînt ale germanilor, căile ferate sînt în mîna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918. Vă întrebaţi ce s-ar întîmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi, în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră, de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul, fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintîi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă, totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara , deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dvs. armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia. Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sînt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dvs. sînteţi gata să vă luaţi răspunderea. A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-o dată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; înseamnă a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfîrşit, înseamnă, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului. Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere, gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun.



    Sîntem punte între slavi şi zăgazul care le stă în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei, avem bogăţiile pe care le avem şi vom fi trambulina salturilor lor viitoare

    Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrîntă, Sovietele ar impune mîine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”. Am avut şi rămîn la această convingere, fiindcă noi, mai curînd ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că sîntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei, pentru că avem bogăţiile pe care le avem şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare. Trăgînd învăţăminte din trecut, cunoscînd tendinţele slave, plecînd de la consideraţiile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului simţ nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dvs., ci neamul ar plăti-o scump.



    Cînd ţara este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere

    Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvîntări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzînd unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Cînd Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”. Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii. V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dvs. de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui. V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atît peste greşelile trecutului, cît şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dvs., continuînd a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mînă în mînă cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, cînd s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza. Ei bine, domnule Brătianu, cînd cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat pînă la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.
    constantintgd

  8. #8
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    România, cu Moldova de la Nistru la Siret, dar fără Transilvania, ori Valahia… şi fără una, şi fără alta

    Dizlocarea Transilvaniei. Doctrina „românismului agresiv“, promovat de politica ruso-maghiară!

    În 1980, la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Madrid, o delegaţie a imigraţiei maghiare s-a prezentat cu documente prin care revendica independenţa Transilvaniei, în numele unui pretins partid socialist transilvănean în exil. Nu puţine delegaţii prezente la Conferinţă au luat problema Transilvaniei în serios. Anual, după „momentul Madrid“, în Congresul S.U.A. apărea cîte o rezoluţie în susţinerea ideii că, în România, indiferent de regim, indiferent dacă a fost republică sau monarhie, ungurii au fost întotdeauna persecutaţi şi supuşi deznaţionalizării. Acelaşi text, an de an, era repus pe tapet, dar semnat şi iniţiat mereu de „alţii“.

    16 iunie 1989 – Declaraţia de la Budapesta

    Documentul trădării

    Ex-regele Mihai, Vladimir Tismăneanu, Neagu Juvara, Eugen Ionesco, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici… au semnat Declaraţia de la Budapesta pentru Autonomia Transilvaniei.

    „Astăzi, 16 iunie 1989, o dată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întîlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi români, semnatari ai următoarei declaraţii.

    Noi, români şi unguri,

    Considerăm că libertatea şi propăşirea celor două popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrală a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi, în special, politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic. Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul Istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte. Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea Universităţii maghiare din Cluj.

    Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înteleg să le ducă în viitor.

    Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni.

    Budapesta, 16 iunie 1989″

    Semnatari:

    Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din R.F.G., Mihnea Berindei, vicepreşedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România (L.D.H.R.), Ariadna Combes, vicepreşedinte al L.D.H.R., Mihai Korne, director al revistei „Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal. Ulterior şi alte persoane şi organizatii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei „2000″, Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteană a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea. Declaraţia a mai fost semnată şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

    „Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”

    „Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lîngă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreună cu Forumul Democratic Maghiar. Această delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmînat Majestăţii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”.

    Cronologia mişcărilor de revendicare

    a Transilvaniei

    - În 22 decembrie 1989 la Timişoara, printre numeroasele revendicări care au animat evenimentele străzii, a trecut ca neobservată scandarea „Vrem unirea cu Ungaria!”.

    - În ianuarie 1990, în prima redactare a draftului „Proclamaţiei de la Timişoara”, a apărut strecurată ideea întregirii şi autonomizării Banatului de România.

    - În martie 1990, cu cîteva zile înainte de criza interetnică de la Tîrgu Mureş, corespondenţi ai presei occidentale, în temă cu cele ce aveau să urmeze (de unde?, de la cine?, cum?), erau prezenţi la faţa locului, ca parte a planificării operaţionale a conflictului.

    - La 21 mai 1990, săptămînalul francez „Le Point” reonstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte „complotul bicefal sovietico-maghiar” de la Timişoara. În acelaşi an, geograful şef al Departamentului de Stat a dat publicităţii estimarea tendinţelor de multiplicare a entităţilor statale pînă la jumătatea viitorului secol, în care se afirma că, în anul 2050, vor exista peste 300 de state.

    - La 21 octombrie 1991, au fost remise agenţiilor de presă (From The Desk of Dan Andersen P.O. Box 1971, Los Angeles CA 90078) „Declaraţia de Independenţă a Republicii Transilvania”, cu capitala la Cluj, şi decupajul viitorului nou stat din harta României. Presa din România, care a observat declaraţia, a tratat gestul ca inepţie a unui excentric, Dan Andersen-Voda, care semnase documentul în calitate de „Preşedinte interimar, în exil, al Republicii Transilvania”. Urmează apoi publicarea unei ample lucrări de anticipaţie „Future Wars” (Războaiele viitoare), în care autorul, Trevor Nevitt Dupuy (3 mai 1916-5 iunie 1995, colonel U.S. Army în retragere, considerat un geniu militar), detalia şi scenariul războiului pentru Transilvania. Desigur, în astfel de simulări încap şi multe fantezii. Şi, totuşi, iată că nu mai demult decît la începutul anului 2013, un studiu publicat la Belgrad sugerează că Ungaria s-ar putea extinde cu Transilvania românească şi partea de nord a Banatului din Serbia. În compensaţie pentru teritoriul pierdut în favoarea Ungariei, România ar putea obţine reîntregirea Moldovei, dar fără Transnistria şi judeţele date de Stalin Ucrainei. Aproape concomitent, de la Budapesta, dintr-o sursă „gri” ni se dă de ştire: „Chiar şi C.I.A. consideră necesară abrogarea dictaturii teroriste de la Trianon”. În susţinerea aserţiunii se dă ca argument că C.I.A., G.R.U. şi un Institut de Cercetare au întocmit o hartă a Europei care arată că anul 2035, Ungaria va alipi o parte a Transilvaniei şi Voivodina. În comentariul la hartă se spune că „(…) vor aparţine din nou Ungariei teritoriile din România, unde românii sînt în majoritate, în schimb Ţinutul Secuiesc rămîne parte a României. (…) România se poate consola cu Republica Moldova”.

    O necesară paranteză. Entuziasmul inţial al unioniştilor de la Chişinău a fost bine temperat de la Budapesta, Mircea Snegur fiind convins să nu se grăbească, deoarece viitorul statului unitar român este sub semnul unei dezmembrări, context în care se vor desface şi reface ţinuturile istorice pe criteriile regionalizărilor transfrontaliere şi a cedărilor de suveranitate.

    „României i se pregăteşte

    un nou Diktat de la Viena”

    Concomitent cu deteriorarea relaţiilor „româno-române” dintre Bucureşti şi Chişinău, a fost repusă pe tapet şi revigorata doctrină a academicianului A. Lazarev, privind „poporaţia moldovenească trăitoare în cadrul Rusiei”, dinainte de octombrie 1917, ca „naţiune burgheză de sine stătătoare”. Iată ce afirma A. Lazarev în 1984: „În urma intervenţioniştilor străini în Moldova şi cotropirii forţate a Basarabiei sovietice de către România regală, naţiunea burgheză moldovenească (…) a fost fărîmiţată şi marea ei majoritate se trezi în condiţiile unei crunte asupriri sociale şi naţionale străine; cealaltă parte, cea mică a naţiunii, din raioanele de pe malul stîng al Nistrului se află sub asuprirea intervenţioniştilor germane-austrieci şi albgardiştilor. (…) După februarie 1920, pe malul stîng al Nistrului a continuat procesul de formare a naţiunii socialiste moldoveneşti”. Ulterior, afirmă A. Lazarev, „procesul de constituire a poporului moldovenesc într-o nouă comunitate etnico-socială, naţiunea socialistă, s-a încheiat în prima jumătate a anilor 1950″.

    Dar iată şi ce spune „Vocea Rusiei” azi, la aproape trei decenii după A. Lazarev: „României i se pregăteşte un nou diktat de la Viena”. Unui oarecare Andrei Safonov, „obscur analist transnistrean”, i-a venit, aşa din senin, ideea să lanseze în spaţiul comunicării publice concluzia ameninţătoare: „A venit momentul ca România să dispară de pe harta lumii!”. „Vocea Rusiei” arată că Andrei Safonov, în opinia căruia distrugerea României ar fi o cauză nobilă, „nu reprezintă nici măcar tangenţial vreo forţă politică importantă din Transnistria, Ucraina sau Rusia, dar problema atinsă este reală şi are legătură cu Uniunea Europeană (n.a.). Potrivit sursei citate, „există semne că se încearcă o diversiune similară cu cea din 1989, cînd s-a încercat insistent inocularea ideii aberante că Moscova ar fi vinovată de acele evenimente”.

    Ce ameninţare ne devoalează „Vocea Rusiei”? Pentru România, „Anul 2013 va fi unul deosebit de greu, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris Uniunea Europeana”, cînd „pare să fie decisă distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o «federaţie de regiuni», astfel încît elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles-Berlin”.

    - Va urma –

    General (r) AUREL ROGOJAN
    constantintgd

  9. #9
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    23 august 1944 – Preliminariile Trădării (1)

    În vara anului 1944, opoziţia împotriva mareşalului şi mai ales a războiului purtat alături de Germania împotriva URSS se coagulase, alcătuită fiind, atît din forţe de dreapta, cît şi din cele de stînga, sau extremă stînga. Nucleul acesteia l-a constituit camarila regală, care din această perioadă a trecut de la vorbe la fapte prin oamenii săi, regele Mihai I angajînd discuţii şi tratative în scopul realizării unei coaliţii de forţe, care să efectueze lovitura de stat, să-l aresteze pe Mareşal şi să întoarcă armele împotriva Germaniei. Începutul comunicării dintre Palatul Regal şi opoziţia de stînga datează din august 1943, iniţiativa aparţinînd reprezentantului P.C.D.R., Lucreţiu Pătrăşcanu. Prin generalul Octav Ulea, maestrul de ceremonii al Casei Regale şi vărul său, Pătrăşcanu a transmis Mareşalului curţii, Ioan Mocsonyi-Stîrcea, că doreşte să-l contacteze pentru a transmite din partea conducerii P.C. regelui Mihai probleme extrem de importante legate de existenţa şi salvarea Poporului Român. Acesta şi-a dat acordul şi, după o primă întrevedere în doi, care a durat de la orele 21,30 pînă către miezul nopţii, imediat a doua zi a avut loc o întîlnire la care, pe lîngă Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mocsonyi-Stîrcea, a participat şi generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei Regale. Desfăşurate într-o conspirativitate adecvată, în cadrul primelor întîlniri s-au purtat discuţii generale privind poziţia fiecăreia dintre părţi faţă de evenimentele politico-militare la zi, precum şi a căilor şi modalităţilor preconizate pentru salvarea ţării. O problemă importantă pe care reprezentanţii Palatului au vrut să o clarifice de la început, a fost stabilirea poziţiei P.C. faţă de monarhie, ştiută fiind orientarea sa de stînga. Pătrăşcanu a precizat că, deşi republican, Partidul Comunist va sprijini cu toată vigoarea monarhia, în măsura în care regele Mihai va acţiona pentru scoaterea României din războiul hitlerist. Din primăvara anului 1944, comunicarea dintre reprezentanţii P.C. şi ai Palatului s-a intensificat, fiind dezbătute, sub toate aspectele, diverse variante şi planuri pentru răsturnarea lui Antonescu şi ieşirea României din război. După cum constatăm din Jurnalul lui Raoul Bossy, înainte de a stabili contactul personal cu comuniştii, regele i-a cerut lui Constantin Argentoianu, care era în contact prin Ralea cu Lucreţiu Pătrăşcanu, să-i obţină răspuns la 4 întrebări principale, anume, care este atitudinea U.R.S.S. faţă de:
    1. monarhia în România;
    2. persoana regelui Mihai;
    3. recucerirea Transilvaniei;
    4. reconstrucţia economică a României.
    După vreo 6 săptămîni de aşteptare, prin Ralea a sosit răspunsul Moscovei primit de Pătrăşcanu. La primele trei întrebări, răspunsul era categoric afirmativ, adică favorabil. La a patra, era ceva mai vag: „Această chestiune va fi rezolvată la pace, în cadrul planului de reconstrucţie economică pentru Sud-Est“. Argentoianu a adus acest răspuns la cunoştinţa regelui prin generalul Sănătescu. Atunci s-a decis să aibă loc întrevederea cu şefii comunişti la Sinaia. Argentoianu i-a primit la dejun, în vila sa, apoi au plecat cu toţii la casa unei terţe persoane, unde a avut loc conversaţia dintre rege şi reprezentanţii comunişti. Acesta a fost începutul acţiunii pentru trecerea României de partea Aliaţilor. Momentul stabilit de comun acord a fost acela al unei ofensive ruse în Moldova, cînd nemţii vor fi puşi pe fugă. Şi aşa a fost. Începînd cu aprilie 1944, concomitent cu celelalte acţiuni de coagulare într-o alianţă unită a tuturor forţelor antifasciste, comunicarea dintre reprezentanţi P.C. şi ai Palatului şi cu ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei, s-a concretizat în abordarea unor măsuri concrete politice şi militare pentru pregătirea loviturii de palat şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Astfel, la sfîrşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, Lucreţiu Pătrăşcanu a intrat în contact cu generalul Constantin Sănătescu, pentru a discuta şi a se pune de acord asupra planului de acţiune, de principiu. În această privinţă, reprezentantul P.C. mărturisea mai tîrziu: „În aprilie 1944, regele l-a trimis (sic!) pe Buzeşti şi Stîrcea pentru a sta de vorbă cu mine ca reprezentant al P.C.D.R., privitor la acţiunea pregătitoare a răsturnării lui Antonescu. Planul loviturii de stat eu l-am discutat cu generalul Sănătescu, trimis de rege în mai 1944 în casa Safianu. Acolo am discutat trei ipoteze şi ne-am oprit apoi asupra celei realizate, adică a loviturii de la Bucureşti. Planul celor trei ipoteze a fost elaborat de mine şi generalul Sănătescu cu aceste ocazii“. În continuare, Pătrăşcanu arăta că, ulterior, s-a stabilit o comisie militară pentru soluţionarea problemelor de ordin militar. „La a doua întîlnire, relata el, au fost trimişi Buzeşti şi Stîrcea – tot din partea fostului rege. Apoi s-a constituit o comisiune cu cîţiva generali: Sănătescu, Mihail, Dămăceanu, Răşcanu, la care a participat apoi şi Bodnăraş în mod regulat“. Cum stabilirea şi detalierea unui plan politic şi militar comun nu era o sarcină deloc uşoară, dat fiind concepţia politică şi apartenenţa de clase diferite ale celor ce le înfăptuiau, s-au impus mai multe întruniri, la care discuţiile au fost destul de aprinse pentru atingerea ţelului, trebuind să se facă concesii reciproce, fie ele chiar vremelnic. Astfel, la sfîrşitul lunii mai 1944, cînd din partea cercurilor Palatului s-a propus o nouă variantă de plan, prin care se preconiza ca ieşirea României din război să fie facilitată de instaurarea, cu consimţămîntul Germaniei, a unui guvern intermediar (planul Gigurtu), Pătrăşcanu s-a opus unei asemenea propuneri, socotind-o utopică. El consemnează că, la următoarea şedinţă, cercurile palatului au abandonat această poziţie. Este vorba de cea mai importantă întîlnire, cea din noaptea de 13 spre 14 iunie 1944, din casa conspirativă a P.C. din Calea Moşilor nr.103, la care au participat: din partea palatului regal, generalul Constantin Sănătescu şi Stîrcea; din partea P.C., Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş, apoi generalul Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, de la Ministerul Afacerilor Externe, apropiat al Palatului Regal, aflat însă în permanent contact şi cu Iuliu Maniu. Consemnăm, în mod special, cooptarea lui Emil Bodnăraş, în complot, ca specialist militar. În această şedinţă, pînă să se ajungă la un consens privind abandonarea planului Gigurtu şi adoptarea planului răsturnării prin forţă a guvernului Antonescu, s-au purtat discuţii în contradictoriu extrem de aprinse, care au durat de la orele 22 seara, pînă către ora 1 în miez de noapte. În final, planul de acţiune pe cale militară a fost acceptat. La 15 iunie, într-o nouă întrunire, generalul Sănătescu a făcut cunoscut participanţilor că regele Mihai şi-a dat acordul pentru planul propus. Odată aprobat de rege, în aceeaşi şedinţă din 15 iunie, planul este supus unor completări şi detalieri, mai ales în privinţa măsurilor de ordin militar. Legat de aceasta, Lucreţiu Pătrăşcanu relata: „Comisia care ţinea atunci şedinţa în casa Safianu, a început de îndată să discute propunerea pe care o făcusem încă de la sfîrşitul lunii aprilie 1944 lui Sănătescu – să se încerce lovitura de stat la Bucureşti, cu forţele de care dispunem. Acest plan a şi fost prelucrat şi executat în urmă“. S-au analizat forţele de care dispunea Wehrmachtul în România (apreciate la cifrele de 460.000 militari pe front, 157.000 în spatele frontului şi 59.681 în zona etapelor) şi s-a făcut o informare asupra numărului de militari români de care dispunea Comandamentul Militar al Capitalei. Au fost apoi detaliate măsurile tehnice pregătitoare în perioada următoare pentru ducerea la îndeplinire a planului. O atenţie deosebită s-a acordat atragerii unor comandanţi de mari unităţi pe front de partea „complotiştilor“, fiind însărcinat cu această sarcină generalul Sănătescu. La aceeaşi şedinţă s-a luat hotărîrea ca despre o parte a problemelor stabilite să fie înştiinţate marile puteri aliate prin canalele diplomatice Stockholm şi Ankara. În acest sens, mai tîrziu, în septembrie 1944, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, Gh. Niculescu Buzeşti amintea că la 22 iunie 1944, la două zile după crearea Blocului Naţional Democrat, a înaintat aliaţilor, prin Ankara şi Stockholm, propunerile în numele acestui bloc. Aliaţii erau înştiinţaţi despre constituirea Blocului Naţional Democrat (B.N.D.) şi că în numele acestui bloc democrat şi cu „acordul unanim al ţării“, a fost alcătuit „un plan de scoatere a României din război“, plan ce prevedea „înlocuirea actualului regim printr-un guvern care va proclama ieşirea României din război şi încheierea unui armistiţiu cu cele trei puteri aliate principale“. Se menţiona că „se va da ordin marilor unităţi române de pe front să permită trupelor sovietice să treacă şi apoi să continue lupta împreună cu armatele aliate, pînă cînd ţara va fi complet eliberată de sub jugul german, inclusiv Transilvania răpită prin acordul (Dicktatul – n.n.) de la Viena.“ Se arăta apoi că pentru zona interioară au fost hotărîte măsurile necesare şi că ele se bazau pe mijloacele de care forţele politice pregătitoare ale acţiunii dispuneau în acel timp, forţe care erau considerate ca nefiind suficiente şi, drept consecinţă, se solicita puterilor aliate sprijinul prin bombardamente de aviaţie a căilor de afluire a trupelor germane spre şi pe teritoriul românesc. În legătură cu alegerea momentului începerii acţiunii, aliaţii erau informaţi că acesta se baza în mod indispensabil, pe lîngă factorul intern, de declanşarea unei puternice ofensive sovietice la aripa de sud a frontului sovieto-german, care trebuia să se producă cel mai tîrziu la 24 de ore după schimbarea guvernului din România. Punerea în aplicare a prevederilor planului era strîns legată de confirmarea sprijinului solicitat aliaţilor. Ca să capete un caracter oficial, comunicarea trimisă aliaţilor purta menţiunea că era transmisă din împuternicirea regelui. Din păcate, la această comunicare, reprezentanţii diplomatici ai aliaţilor de la Cairo, din motive greu de înţeles, nu au dat nici un răspuns pînă la 23 august 1944. În perioada următoare, între reprezentanţii B.N.D. şi ai Palatului au avut loc mai multe întîlniri conspirative, care au dezbătut şi pus la punct măsurile politice şi militare ale programului loviturii de stat. O problemă majoră dezbătută a constituit-o cea referitoare la natura şi componenţa guvernului ce urma să succeadă celui antonescian. Această chestiune a stat în centrul atenţiei pînă la ultimele întruniri ale conspiraţiilor, din zilele premergătoare loviturii de stat. Au fost propuse şi discutate mai multe variante: guvern politic prezidat de Iuliu Maniu; guvern militar cu reprezentanţi ai partidelor din Blocul Naţional Democrat, ca miniştri fără portofoliu; guvern de militari. (Va urma)
    Comandor (r) prof. univ. dr. JIPA ROTARU
    constantintgd

  10. #10
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    23 august 1944 – Preliminariile Trădării (2)

    Presiunea evenimentelor de după declanşarea ofensivei sovietice din 20 august şi refuzul repetat al lui Maniu de a prelua conducerea guvernului, a făcut ca în seara de 23 august 1944 să se hotărască constituirea unui guvern de militari şi tehnicieni sub egida politică a B.N.D., prezidat de un general. Cele patru partide ale coaliţiei erau reprezentate în guvern prin cîte un ministru fără portofoliu. Tot în cadrul întîlnirilor din luna august, au fost rezolvate problemele legate de pregătirea de ordin politic a loviturii. Concret, de comun acord, reprezentanţii B.N.D. şi ai palatului regal au întocmit şi dezbătut documentele ce trebuiau date publicităţii, imediat după răsturnarea guvernului antonescian; o proclamaţie a regelui către ţară, o declaraţie a noului guvern, primele decrete-legi, cele privind amnistierea şi eliberarea din lagăre şi închisori a deţinuţilor politici, antifascişti.

    Concomitent, din însărcinarea B.N.D., un grup de ofiţeri şi generali din anturajul regelui Mihai, împreună cu Emil Bodnăraş, au pregătit şi au elaborat un minuţios plan militar, care, la momentul declanşării loviturii în seara zilei de 23 august 1944, s-a dovedit viabil. Sînt de acum bine cunoscute ultimele contacte (întîlniri) ale forţelor angajate în lovitura de stat coordonate de regele Mihai. Istoriografia momentului 23 august le-a abordat şi analizat în cele mai mici detalii. Pentru importanţa lor, reamintim doar consfătuirile din noaptea de 20-21 august şi cea din noaptea de 22-23 august. Aflat la Sinaia, în 20 august, regele este înştiinţat telefonic despre evenimentele politice şi militare survenite (cel mai important fiind declanşarea ofensivei sovietice în Moldova). El s-a decis să-şi întrerupă week-end-ul şi să vină la Bucureşti, însoţit de generalul Gh. Mihail, colonelul Emilian Ionescu şi Mircea Ioaniţiu. În noaptea de 20/21 august, regele a organizat o reuniune secretă, la care au fost chemaţi: C. Sănătescu, Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu, L. Pătrăşcanu, C. Titel-Petrescu, generalul A. Aldea, Grigore Niculescu-Buzeşti, colonelul D. Dămăceanu, Ioan Macsonyi Stîrcea şi colonelul Emilian Ionescu. După sublinierea prof. Gheorghe Buzatu, problema principală analizată a fost situaţia nou creată privind declanşarea loviturii de stat în condiţiile ofensivei sovietice şi plecării lui Antonescu pe front. După înaintarea armatelor ruseşti pe teritoriul naţional, în noaptea de 21 august, la Palatul Regal din Bucureşti, s-a desfăşurat o nouă reuniune secretă. Fără prezenţa lui C. Titel-Petrescu, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, care nu au fost chemaţi, cei prezenţi, în frunte cu regele, au stabilit în unanimitate momentul răsturnării guvernului antonescian, reconfirmînd data acceptată: 26 august 1944. De remarcat că, în funcţie de programul Mareşalului, nu a fost exclusă devansarea declanşării acţiunii, optîndu-se pentru ziua de 24 august. Şi, în sfîrşit, o altă întîlnire a complotiştilor s-a consumat la Palatul Regal în noaptea de 22-23 august. Au participat aceiaşi reprezentanţi ai B.N.D., ai palatului şi ai armatei. Aici s-a hotărît ca audienţa Mareşalului la rege să se desfăşoare cel mai tîrziu la 26 august, iar cel mai devreme la 24 august. În cazul în care Antonescu afirma că nu intenţiona să facă armistiţiul, urma să fie demis şi înlocuit. Totodată, se mai stabilea că, cel tîrziu la 23 august, ora prînzului, să se comunice regelui componenţa noului guvern aprobat de cele patru partide ale B.N.D. Ultima întîlnire conspirativă, la care au participat Iuliu Maniu, Lucreţiu Pătrăşcanu, C. Titel-Petrescu şi C. Agiu, s-a desfăşurat chiar în dimineaţa zilei de 23 august. Maniu s-a eschivat şi de această dată în privinţa preluării preşedinţiei guvernului. El a afirmat din nou că era mai bine ca armistiţiul să fie făcut de Antonescu. Întrebat de C. Agiu, reprezentantul P.C., dacă primeşte să preia conducerea guvernului care se formează, după două ore de discuţii, liderul P.N.Ţ. a spus că cel mai bine ar fi „să-l lăsăm pe Antonescu să se descurce el”, iar că el nu poate da un răspuns fără a se consulta cu C.I.C. Brătianu. Maniu l-a vizitat apoi, într-adevăr, pe C.I.C. Brăianu împreună cu C. Titel-Petrescu, reafirmîndu-şi însă poziţia că Antonescu ar trebui să încheie armistiţiul. Legat de acest subiect al responsabilităţii lui Antonescu privind încheierea armistiţiului, s-au desfăşurat şi ultimele contacte dintre putere (Ion şi Mihai Antonescu) şi opoziţie, regele Mihai, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu) chiar în zilele de 22 şi 23 august. La 22 august 1944, Mihai Antonescu a avut o întrevedere cu regele Mihai, abordînd problema armistiţiului şi a ultimelor demersuri pe lîngă aliaţi şi, de asemenea, cu ministrul Italiei la Bucureşti, R. Bova Scoppa, căruia i-a împărtăşit ideea că „totul era pierdut”. În aceeaşi zi, spre prînz, Mihai Antonescu a primit la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pe Ion Mihalache, discutînd tot problema armistiţiului. Ei au plecat apoi împreună la Snagov, unde trebuia să vină Mareşalul de pe front pentru a continua discuţiile. Relatări ulterioare precizează că între Mareşal (încă reprezentant al puterii politice în ziua de 23 august pînă la ora arestării) şi Iuliu Maniu (lider al opoziţiei) se stabilise înţelegerea ca România să încheie neîntîrziat armistiţiul, Ion Antonescu fiind acela care, potrivit voinţei exprimate de Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, urma să realizeze acest obiectiv. În acest sens, Gh. I. Brătianu scria mai tîrziu că în după-amiaza zilei de 22 august 1944, la Bucureşti, acordul era complet între delegaţii opoziţiei reprezentat de marile partide politice, ca responsabilitatea iniţierii şi semnării armistiţiului cu Naţiunile Unite să cadă pe seama Mareşalului. Într-o pauză a şedinţei Consiliului de Miniştri de la Snagov, din cursul zilei de 23 august, s-a consumat ultimul aspect al comunicării putere-opoziţie. Gh. Brătianu, însărcinat de Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, l-a contactat pe Mareşal, insistînd conform instrucţiunilor primite, să-l convingă să semneze armistiţiul. Sînt nenumărate ipoteze puse în discuţie şi pe marginea acestei întrevederi. Cert este că nu a avut o finalizare favorabilă, atîta timp cît Gh. Brătianu, care se angajase ferm că-i va duce Mareşalului o scrisoare de garanţie semnată de cei doi lideri ai opoziţiei – Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu -, pînă la ora 15.00, nu s-a ţinut de cuvînt. Coroborate, această lipsă de fermitate a opoziţiei cu evenimentele ce se derulau cu repeziciune (avem în vedere intenţia Mareşalului de a se reîntoarce pe front în aceeaşi zi), l-au determinat pe rege ca de comun acord cu complotiştii din armată şi cei din anturajul său, să devanseze data arestării guvernului antonescian de la 26 la 23 august 1944. Evenimentele din după-amiaza şi seara de 23 august 1944 sînt amplu analizate în istoriografia contemporană şi nu fac obiectul studiului nostru. Mareşalul s-a prezentat la Palat şi i-a expus regelui situaţia de pe front şi proiectul lui pentru ieşirea României din război după care, conform planului de acţiune al B.N.D., regele a ordonat arestarea acestuia împreună cu Mihai Antonescu şi alţi reprezentanţi ai guvernului, ce-i însoţeau sau au fost chemaţi în mod special la palat. După arestarea Antoneştilor, regele Mihai l-a numit pe generalul Constantin Sănătescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar la orele 22,00, a citit la radio Proclamaţia către ţară, prin care se cerea trupelor române să înceteze lupta, România acceptînd condiţiile de armistiţiu oferite de Puterile Aliate (U.R.S.S.).

    În după-amiaza zilei, generalul Sănătescu şi-a constituit noul guvern format din reprezentanţi ai armatei şi ai B.N.D., asigurînd lui Iuliu Maniu, C.I.C. Dinu Brătianu, C. Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, funcţiile de miniştrii fără portofoliu. Totodată, a fost elaborată o declaraţie a guvernului cuprinzînd obiectivele politicii interne şi externe ale României în noua conjunctură, ca urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste şi alinierii la Coaliţia Naţiunilor Unite. Astfel, se încheia, după aproape patru ani (6 septembrie 1940 – 23 august 1944), regimul politic antonescian atît de controversat în istoria noastră contemporană. Catastrofa României însă abia începea. În anii următori, ţara a fost transformată în „colonie rusească”, trupele sovietice din Armata Roşie rămînînd pe teritoriul naţional şi impunînd cu sprijinul consilierilor sovietici şi al cozilor de topor din P.C.R. venite de la Moscova pe tancurile ruseşti, instaurarea regimului totalitar comunist cu toate consecinţele sale nefaste pentru aproape 50 de ani.

    Comandor (r) prof. univ. dr. JIPA ROTARU
    constantintgd

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan este/sunt 1 utilizator(i) care navighează în acest subiect. (0 membrii și 1 vizitatori)

Thread-uri Similare

  1. povestile romanilor
    De Komoandru în forumul Istoria
    Răspunsuri: 54
    Ultimul Post: 07-January-2018, 06:51 PM
  2. Cinste lor! Cinste lor romanilor!
    De Komoandru în forumul Din Romania !!!
    Răspunsuri: 76
    Ultimul Post: 10-August-2017, 01:51 PM
  3. Crestinismul ortodox religia fundamentala a romanilor
    De giumbusluc în forumul Religie
    Răspunsuri: 2
    Ultimul Post: 28-January-2014, 04:14 PM
  4. Elenele in istoria romanilor
    De Komoandru în forumul Istoria
    Răspunsuri: 0
    Ultimul Post: 10-March-2013, 11:39 PM
  5. Zicale da€™ale romanilor
    De admin în forumul Timp liber
    Răspunsuri: 1
    Ultimul Post: 11-April-2010, 08:19 PM

Permisiuni postare

  • Nu puteţi posta subiecte noi.
  • Nu puteţi răspunde la subiecte
  • Nu puteţi adăuga ataşamente
  • Nu puteţi modifica posturile proprii
  •