Pagina 3 din 6 PrimulPrimul 12345 ... UltimulUltimul
Rezultate 21 la 30 din 56

Subiect: Drumul spre civilizatie....

  1. #21
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    POVESTEA OMULUI FARA NUME
    Autor: Anca Todirica

    Era odata un om curajos. In fiecare zi el se plimba prin padure. Ii placea natura, o iubea. El invatase limbajul naturii. Putea vorbi cu apele, cu cerul, cu soarele, cu plantele, cu vietatile padurii. Era tare fericit omul nostru de fiecare data cand statea in natura.
    Intr-o zi, cum statea sub copac, vazu niste copilasi care se balaceau in paraul ce cobora din varful muntelui. Ii placea sa priveasca cum se jucau copiii. Stand si privind la ei, le auzi gandurile si soaptele…
    - Ioane, tu nu stii sa inoti, spuse cel care parea mai mare!
    - Eu sunt mai mic ca tine, doar stii, dar voi invata si eu!
    - Tu nu poti inota, nu e usor, mai bine stai pe mal!
    Cel mic se imbufna si se retrase din apa, pe mal. Asa trist cum statea, arunca cu pietre in apa si privea la fratele lui, care inota si facea tot felul de giumbuslucuri in apa. Dintr-odata cerul se inora si picuri mari de ploaie cadeau, de parca voiau sa indestuleze setea pamantului. Copiii o zbughira in padure, sa se adaposteasca sub copaci. Acolo, il zarira pe omul nostru. Cu zambetul pe buze, omul le facu un semn cu mana si ii chema la el.
    Copiii usor stanjeniti, caci nu-l cunosteau, stateau si il priveau, nestiind daca sa se duca sau nu.
    - Nu va fie frica! Veniti la mine! Aici nu ploua!
    Copiii privira in jur. Nu mare le-a fost surpriza, vazand ca afara ploua cu galeata, dar in jurul omului nostru, pe o raza de cativa metri nu ploua deloc – ba chiar mai mult, o raza de soare parea ca se juca pe langa el. Uimti, facura cativa pasi in cercul unde nu ploua.
    - Hei! Omule, cum se poate asa ceva? Peste tot ploua, dar langa tine nu e nici un strop de ploaie. Ba mai mult, este pana chiar si soare!
    - Eheee, dragii mei, chiar asa e! Nu-i magic?
    - Ba da, baiguira ei, surprinsi! N-am mai vazut asa ceva! Cum se poate?
    - Oooo… e atat de simplu… magia e simpla, depinde de ce iti doresti!
    - Cum adica? Tu ai facut aceasta magie?
    - Chiar eu!
    - Esti un magician?
    - Nu chiar! Sunt un om ca si voi!
    - Si cum… cum ai facut? Ne inveti si pe noi?
    - Dar va doriti?
    - Daaaa!!!, strigara ei in cor.
    - Mai intai este important sa stiti ce va doriti, apoi e foarte important sa intrebati Universul, daca dorinta voastra este si a lui!
    - Cum? Adica… cum putem face asta?
    - Simplu! Puneti dorinta voastra din cap, in inima! O coborati din cap, in inima. Apoi intrebati Universul in gand, daca dorinta voastra este si a lui. Daca dorinta voastra este si a lui, atunci in inima veti simti o emotie atat de buna, ca atunci cand faci ceva bun si simti bucurie. Daca dorinta voastra nu este si a Universului, atunci veti simti in inima o emotie mai neplacuta, ca si cum inima se strange, se zbate, se foieste si nu-si gaseste locul. Ati inteles?
    - Cred ca da, spusera copiii si ochii le straluceau de bucurie.
    - Acum puteti opri ploaia ca si mine, daca va doriti si daca si Universul o doreste!
    - Chiar putem?
    - Da, daca nu va indoiti! Trebuie sa credeti! E simplu! E ca atunci cand inveti sa mergi... Incepi sa mergi, dintr-odata!
    - Ne ajuti? Adica, tebuie doar sa ne dorim si sa punem dorinta in inima, da?
    - Exact! Chiar asa !Dar ca sa va fie mai usor, trebuie sa respirati putin!
    Copiii trasera aer cu putere. Parca niciodata nu simtisera aerul atat de proaspat, atat de curat, de patrunzator! Era ca o forta care le dadea putere.
    Pe masura ce respirau, omul nostru grai:
    - Asa…e foarte bine! Acum ca ati respirat, coborati dorinta din cap, in inima. Simtiti dorinta voastra! E acolo! Ca un sambure! Ca o samanta in pamant! Acum intrebati Universul daca dorinta voastra este si a lui! Apoi simtiti raspunsul Universului, in inima voastra.
    - Uauuuuuu!!!, se auzi din gura celor doi frati.
    Amandoi stateau cu ochii inchisi, dar zambetul lor spunea multe. Era ca si cum bucuria le sarea din piept, atunci cand primeau un dar.
    - Ati intrebat Universul?
    Copiii insa, parca nu mai puteau vorbi. Erau coplesiti de simtirile din inimile lor curate.
    - Acum deschideti ochii!
    Copiii au deschis ochii. Parca intreg Universul tasnea prin ochii de copil. Raze straluceau din privirile lor. Totul stralucea in jur.
    - Ei, cum e? Ce observati?
    Copiii parura ca uitasera de dorinta lor … parca erau vrajiti si cuprinsi de magia insasi.
    - Oooo, s-a oprit ploaia! S-a oprit ploaia! Strigara amandoi atat de bucurosi. Chiar am reusit! Este magic!
    Amandoi incepura sa zburde, sa faca tumbe, sa chiuie de bucurie.
    - Va felicit! Vedeti ce usor este?
    - Este magic! Iti multumim, Omule bun! Cine esti? Cum te numesti?
    - Sunt tot ceea ce eu sunt! Nu am un nume. Dar daca voi vreti, ma puteti numi oricum! Este perfect pentru mine!
    - Cum adica, nu ai nume? Nu e trist pentru tine?
    - Nu, spuse Omul zambind! Bucuria mea este sa-mi dati voi un nume!
    - Oooo, abia asteptam, spusera copiii voiosi!
    Amandoi fratii susotira unul la urechea celuilalt. Au stat cateva clipe, in care se vedea ca respirau si ca nu gaseau numele potrivit. Dupa cateva clipe, spusera:
    - Te vom numi Omul fara Nume!
    - Oooo, multumesc! Deci ma veti striga Omul fara Nume?
    - Da! Pentru ca tu pari a avea toate numele din lume. Ne-am gandit sa-ti spunem Omul ploii, dar apoi ne-am adus aminte ca e mai bine sa ne dorim numele care ti se potriveste. Atunci am intrebat Universul, daca e de acord cu acest nume. Si inima ni s-a strans in piept! Astfel ca am decis sa lasam Universul sa-ti aleaga un nume. Si ne-a venit in cap OMUL FARA NUME. Si atunci inima noastra s-a bucurat! Deci, asta e numele tau!
    - Hihihi! Dragii mei, sunteti nemaipomeniti! Ati invatat atat de repede, lectia dorintei si a Universului! Va multumesc!
    - Omule fara Nume, spuse cel mic, ma poti invata sa inot? E de-ajuns sa doresc asta?
    - O, da, sigur, cu placere! Este bine sa-ti doresti la fel ca si cu ploaia. Apoi insa, mai e ceva de facut!
    - Ce anume?
    - Daca dorinta ta e pe placul Universului, atunci va trebui sa o lasi sa curga in trupul tau!
    - Si cum fac asta?
    - Simplu! Iti imaginezi cum dorinta din inima si acea simtire curg in tot corpul tau, ca o apa! Trebuie sa fii precum apa, ca sa inveti sa inoti! Atunci iti va fi mult mai usor! Dar este posibil sa nu reusesti din prima! Trebuie sa ai rabdare, cand e vorba de corpul tau! Dar vei invata mult mai repede, asa!
    - Multumesc, Omule fara Nume! Ma duc direct la parau, sa incerc din nou.
    - Dar nu uita! Mai intai pui dorinta din cap in inima, apoi intrebi Universul, apoi daca simti bucurie in inima, lasi bucuria sa-ti inunde corpul, precum o apa! Si, foarte important… trebuie sa multumesti ca ti-a dat ce ai cerut!
    - Sa multumesc! Chiar am facut asta din prima!
    - Ma bucur ca ai simtit! De aceea a functionat! Dar nu te astepta sa inoti din prima! Ai rabdare si vei invata mult mai repede decat alti copii. Si incepe sa inoti in apa mica, unde poti atinge cu picioarele, pamantul!
    - Asa voi face!
    Copiii multumira pentru sfaturi si tasnira la rau. Omul nostru ii privea de la distanta. Cel mic incepu sa invete sa inoate… o data, de doua ori, de trei ori… Nu se lasa. In scurt timp, incepu sa se tina la suprafata apei.
    - Bravo, fratioare, spuse cel mare! Ai reusit sa inoti atat de repede!
    - Ei, draga frate, inca nu inot ca tine, dar sunt bucuros ca am inceput sa ma tin la suprafata apei! Inca putin si devin la fel de bun ca tine! Dar, stii ce-mi propun?
    - Ce?
    - Vreau sa devin la fel de bun in toate... la fel ca Omul fara Nume!
    Amandoi privira catre Omul fara Nume. Dar nu-l mai vazura. Parca disparuse in adancul padurii.
    Daca intr-o buna zi, va veti aminti de Omul fara Nume, atunci sa stiti ca poate e chiar langa voi, chiar daca nu-l vedeti. E de-ajuns sa va doriti ceva, sa coborati dorinta din cap in inima, sa respirati profund si sa intrebati Universul, daca dorinta voastra e si a lui, apoi simtiti daca bucuria e in inima voastra si dorinta vi se va implini!
    SI NU UITATI SA MULTUMITI !
    constantintgd

  2. #22
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    TELEFONUL
    Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
    Şi de semnale-i saturat eterul;
    Comunicăm febril, dialogăm
    Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
    Că mai avem un fir direct cu Cerul.

    Pământul ne-a rămas parcă prea mic
    Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
    Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
    Ne-apropie omniprezentul “clic”
    Dar ne despart prăpăstii de răceală.

    Sunăm să cerem şi să oferim,
    Avem agenda supraîncărcată
    Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
    Şi-n dialog steril ne irosim
    Iar linia spre Cer e neglijată.

    Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
    Să-L mai chemăm, să-I spunem ce ne doare,
    Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
    Să-I mulţumim că e îndurător,
    Să-L lăudăm în sfântă închinare.

    E dialogul binecuvântat
    Stând în genunchi, avem conexiune
    Cu Cerul, niciodată ocupat,
    Cu Cerul ce răspunde garantat,
    Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

    Mereu deschis, mereu având semnal
    Şi peste tot având acoperire,
    Acest serviciu unic e vital
    Iar dialogul, strict spiritual,
    Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

    Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
    Şi de semnale-i saturat eterul
    Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm
    Că doar stând în genunchi înaintăm,
    Dialogând neîncetat cu Cerul.
    constantintgd

  3. #23
    Banned Avatarul lui giumbusluc
    Data înscrierii
    May 2010
    Posturi
    12.627
    Puncte
    138.627
    Nivel
    100
    Puncte: 138.627, Nivel: 100
    Puncte: 138.627, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered250 Experience Points100 Experience Points31 days registered7 days registered250 Experience Points100 Experience Points31 days registered7 days registered250 Experience Points100 Experience Points31 days registered3 months registered500 Experience Points1000 Experience Points5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points1 year registered50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Cirus ,e o poezie superba! Multumesc pentru aceasta postare din toata inima!

  4. #24
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Omul și fluturele

    Într-o zi într-un cocon a apărut o mică gaură.
    Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forța să iasă prin această gaură mică. După multe încercări se părea că fluturele a abandonat și gaura rămăsese la fel de mică. Părea că fluturele a făcut tot ce putea și nu mai era în stare de nimic altceva.
    Atunci omul a decis să ajute fluturele. A luat un cuțit și a deschis coconul. Fluturele a ieșit imediat. Însă corpul fluturelui era slab și anemic. Aripile sale erau puțin dezvoltate și aproape că nu se mișcau.
    Omul a continuat să observe crezând că dintr-un moment în altul aripile fluturelui se vor deschide și vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta să poată zbura. Însă acest lucru nu s-a întâmplat!
    Fluturele și-a trăit restul vieții târându-se pe pământ cu corpul său slab și cu aripile chircite. Nu a putut zbura niciodată!
    Ceea ce omul, prin gestul său de bunătate și prin intenția sa de a ajuta, nu a înțeles, este că trecerea prin gaura stramtă a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele să trimită lichidul din corpul său către aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viața îl punea să treacă pentru a putea crește și pentru a se dezvolta.

    Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viaţă. Dacă ni s-ar permite să ne trăim viaţa fără a întâlni obstacole, am fi limitaţi. Nu am putea fi atât de puternici cum suntem. “Nu am putea zbura niciodată!”
    constantintgd

  5. #25
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Focul lui Apollo: extraordinarele minuni ale unei zile obişnuite



    Maria Olaru

    Focul lui Apollo: extraordinarele minuni ale unei zile obişnuite (Foto:Shutterstock.com) + zoom
    Ciclul Soarelui care răsare şi apune, alternanţa lumină - întuneric, este cea mai veche [COLOR=#0494E1 ! important]poveste de pe Terra. De fapt, ea este atât de veche încât ar putea fi numită „geneza tuturor naraţiunilor liniare”. Înainte ca strămoşii noştri să descopere focul, înainte de a învăţa să planteze seminţe şi de a sta suficient de mult într-un [COLOR=#0494E1 !important]loc[/COLOR] pentru a apuca să vadă cum din ele ies, ca prin magie, plante, şi chiar înainte să înţeleagă legătura dintre actul sexual şi naştere, ei au spus povestea zilei şi a nopţii. [/COLOR]

    Acest ciclu primordial încă ne determină ritmul vieţilor noastre, slujbele, vacanţele şi tot restul activităţilor, iar mitologia şi ştiinţa au căzut amândouă de acord şi indică faptul că scopul zilei este acela de a ne indica locul în Univers.
    Ziua este de-o potrivă un fenomen astronomic şi o unitate de timp. Ca simbol al unei experienţe repetitive, originea zilei face parte din mitologia specifică fiecărei culturi. Soarele urcând deasupra orizontului este una dintre primele imagini reprezentate în istoria antică, iar reprezentări similare sunt şi acum realizate de copii, atunci când aceştia încep să realizeze concepte precum cel de „mâine dimineaţă” şi „aseară”.
    Povestea modului în care am învăţat ce se se întâmplă cu adevărat în acest ciclu [COLOR=#0494E1 ! important]natural şi în altele precum cel lunar sau anual, coincide cu povestea de început a ştiinţei. Dar, cum imaginaţia nu aşteaptă niciodată ca lucrurile să aibă o bază reală sau ca ele să fie demonstrate, cu mult înainte de explicaţia ştiinţifică a ciclului zi-noapte, a existat cea mitologică care a ilustrat pentru fiecare cultură călătoria Soarelui pe cer. [/COLOR]
    Multe dintre produsele imaginaţiei strămoşilor noştri s-au concentrat asupra unei întrebări fireşti: „De ce alternează ziua cu noaptea?”.
    O justificaţie curioasă pentru alternanţa zi-noapte apare în mitul Yuchi întâlnit la un trib din America de Nord şi care vorbeşte despre sora [COLOR=#0494E1 ! important]Soare şi fratele Lună şi care este prezentat pe larg în cartea lui Michael Sims, „ [/COLOR]Apollo's Fire”. Mitul spune că la începutul lumii, Soarele şi Luna aveau forme animale şi puteau dansa pe curcubeu. Însă, decizia de a crea Pământul presupunea existenţa luminii care să înlăture omniprezentul întuneric. Atunci, mai multe animale au încercat să îşi asume responsabilitatea de a lumina Pământul, dar până şi insectele dotate cu bioluminiscenţă şi chiar stelele au eşuat, neputând produce suficientă lumină. Fratele Lună a încercat şi el să lumineze uscatul şi deşi efortul său era considerabil, sora [COLOR=#0494E1 !important]Soare a fost cea care a îndeplinit sarcina cu succes. E [/COLOR] a a urcat spre zenit iar acolo nu ştia dacă să îşi continue drumul spre vest şi să îi lase şi nopţii timp să domnească sau dacă să rămână pe cer şi să asigure lumină permanentă. Pentru a găsi răspuns la această dilemă, sora Soare apelează la animale, iar ele decid să accepte alternanţa lumină-întuneric pentru ca noaptea să beneficieze de intimitatea necesară pentru împerechere.
    Pe de altă parte, unii hinduşi credeau că Shiva a format ziua prin deschiderea ochilor şi noaptea prin închiderea lor. Nativii de pe coasta nordică a Canadei obişnuiau să atribuie ziua şi noaptea iepurelui şi vulpii. Astfel, iepurele implora zeul pentru lumină astfel încât să îşi poată găsi hrana, pe când vulpea îl ruga să facă noapte pentru ca ea să poată vâna.
    Aşa cum demonstrează aceste credinţe populare, ritmul zilnic astronomic este adânc înrădăcinat în credinţa populară şi în conştiinţa noastră.
    În mitologie, astfel de ritmuri cosmice îşi găsesc intuitiv expresia prin personificare. Lumina şi întunericul, viaţa şi moartea, iubirea şi ura merg mână în mână, se luptă, se împacă şi se luptă iar.
    Ivirea zorilor
    Aşa se face că în mitologia greacă, Eos era cea care aducea noua zi. Zeiţă a zorilor, fiică a titanilor Hyperion şi Theia, Eos este soră a lui Helion şi a Selene, adică a soarelui şi a lunii. Astfel, ca zeiţă a zorilor, atunci când carul Soarelui este gata să plece din ceruri, Eos deschide cu degetele sale trandafirii porţile şi îi permite astrului să îşi facă apariţia.
    Apollo cel strălucitor
    Niciun zeu la Soarelui nu a întruchipat mai bine noţiunea de zi mândră şi luminoasă, ca Apollo. Deşi se pare că iniţial se stabilise cum că el ar fi venit din altă parte, în Iliada şi Odiseea lui Homer, Apollo este prezentat ca fiu al lui Zeus. Numit printre altele şi Phoebus (cel strălucitor şi pur), Apollo a fost de multe ori recunoscut nu doar ca zeul care mână zilnic carul Soarelui pe cer, ci şi ca divinitate a muzicii, a vindecării, a poeziei etc.
    Unii etimologi asociază numele de Apollo cu grecescul „apollynai” (a distruge) şi cu abilităţile distructive ale leului, câci grecii vedeau o legătură între Soare şi semnul zodiacal al leului.

    Focul lui Apollo: extraordinarele minuni ale unei zile obişnuite (Foto:Shutterstock.com)

    Strălucitorul Apollo era fratele zeiţei Lunii, Artemis (întâlnită şi sub numele de Diana, Selene, Phoebe sau Luna). În multe culturi Soarele şi Luna fie sunt frate şi soră, fie formează un cuplu. În alte mitologii, este vorba de personaje aflate într-o antiteză violentă, aşa cum sunt prezentate în culturile din Asia şi Africa, unde Soarele este leul care ucide taurul, adică Luna.
    Fiul focului şi al apei
    Apollo este unul dintre personajele implicate într-un tragic mit ce se referă la perturbarea ordinii cosmice, la dereglarea alternanţei zi-noapte. Trista poveste a lui Apollo şi a fiului său nelegitim Faeton expune atât privirea mitologică asupra cosmosului, cât şi relaţia dintre Soare şi Pământ.
    Faeton provine dintr-o familie dezbinată şi locuieşte pe Pământ alături de mama sa, oceanida Climene. El este prezentat ca este un adolescent tipic, nesigur pe el, dar care se mândreşte la lume spunând cine îi este tată. Desigur, nimeni nu crede acest lucru, toată lumea speculând că mama sa a inventat întreaga poveste. Disperat, Faeton merge la mama sa rugând-o să îi dovedească că el este fiu zeului Soarelui. Mişcată de neliniştea fiului său, Climene îi dă voie acestuia să îşi viziteze tatăl, explicându-i că acesta răsare zilnic dintr-un loc nu departe de casa lor.
    Ajuns în faţa tronului strălucitor, toate temerile lui Faeton dispar în momentul în care Apollo întreabă: „De ce mă cauţi...fiule?”. Desigur, povestea nu ar fi fost tragică dacă totul s-ar fi încheiat cu această reuniune de familie. Însă, aşa cum era de aşteptat, Apollo este mustrat de neglijenţa sa parentală de până atunci, probabil, şi ia decizia de a-i îndeplini lui Faeton orice dorinţă. Cum legendele nu sunt marcate de dorinţe modeste sau rezonabile, Faeton îndrăzneşte să îi ceară părintelui său să conducă pentru o zi carul Soarelui.

    Focul lui Apollo: extraordinarele minuni ale unei zile obişnuite (Foto:Shutterstock.com)

    Nereuşind să îşi facă fiul să ceară altceva în schimbul acestei speranţe pentru care Faeton nu era pregătit, Apollo acceptă târgul. Fireşte, caii sunt prea puternici pentru a putea fi struniţi de tânărul muritor speriat şi în scurt timp, Faeton realizează că este doar un simplu călător în car. Caii, obişnuiţi cu puterea lui Apollo simt slăbiciunea muritorului şi încep să zburde tot mai sus, ajungând până la stele şi împiedicându-se de ele. În tot acest timp, Pământul este privat de căldura Soarelui. Din ce în ce mai speriat, Faeton scapă hăţurile iar caii pornesc în picaj spre Pământ.
    Luna, care se deplasa încet, nemulţumită că iar renunţă la tron, rămâne uimită să îşi vadă fratele coborând mai jos ca ea. Pe măsură ce carul cobora mai mult, Pământul ardea. Mai întâi au fost afectaţi munţii care devenind din ce în ce mai uscaţi au izbucnit în flăcări, recoltele sunt şi ele afectate iar zidurile oraşelor se cutremură.
    Ţintuit de teroase, Faeton îndrăzneşte să se uite în jos la nenorocirile pe care le produce. Faţa îi arde de căldură, tot corpul îi este acoperit de funingine neagră, iar nori groşi de fum îl împiedică vederea.
    Cele şapte guri ale Nilului se usucă de la atât de multă căldură, noi insule îşi fac apariţia din ape şi crăpături adânci se formează în sol, permiţând luminii să ajungă până în lumea de dincolo.
    Acesta este momentul despre care vor aminti grecii şi romanii mai târziu, adică ziua în care Libia s-a transformat dintr-un tărâm de poveste într-un deşert, iar sângele din trupurile etiopienilor s-a apropiat atât de mult de piele încât a determinat înnegrirea acesteia.
    Delfinii se tem să iasă din apă dar nu mai pot supravieţuii în apa fierbinte. Până şi Neptun încearcă să iasă din adâncuri, dar căldura produsă de carul lui Faeton este insuportabilă.

    Focul lui Apollo: extraordinarele minuni ale unei zile obişnuite (Foto:Shutterstock.com)

    În cele din urmă, nemaisuportând calamitatea, apărându-şi ochii cu mâna, Mama Natură îşi ridică faţa pârlită, şi se roagă la Zeus să pună capăt haosului. Ascultând strigătul disperat al naturii Zeul lansează un trăsnet spre focul ce mistuia Pământul şi astfel, fiul focului şi al apei se stinge într-o izbucnire de lumină şi cade în râul Po.
    Nimfele sunt cele care iau corpul neînsufleţit al lui Faeton şi îl îngroapă la mal.
    Luna
    Lumina lunii este un fel de lumină solară la mâna a doua, câci Artemis reflectă o parte din strălucirea focului pe care îl mânuieşte fratele său. Nu mai surprinde pe nimeni că Artemis este sora geamănă a lui Apollo, fiica lui Zeus şi a zeiţei Leto, care la rândul său este fiica titanului Keos şi a zeiţei Febe. În majoritatea poveştilor, Artemis este o arcaşă virgină şi iute la mânie. Mai târziu, artemis a fost identificată cu zeiţa Selene şi mai târziu cu Diana, zeiţa romană.
    În mitologia hindusă, căldura feroce a Soarelui este contestată de generozitatea dătătoare de viaţă a Lunii, despre care se crede că are puterea de a controla nu numai mareele, dar şi roua care pare să cadă ca mana din cerul nopţii.
    Aceste picături de apă sunt percepute drept echivalentul ambroziei aici pe Terra, adică al băuturii zeilor despre care se spune că aduce nemurirea şi tinereţea veşnică.
    Astfel de mituri intuiesc un ciclu de transformări alchimice care uneori, odată cu trecerea timpului, sunt dovedite de ştiinţă.
    De ce spunem asta? Pentru că roua poate fi percepută ca un adevărat elixir ce ne ţine În viaţă. Ea se formează, ca prin magie, prin condens. Plantele se hrănesc cu ea, iar vacile se hrănesc cu aceste plante. La rândul lor, vacile de dau nouă lapte. Oamenii beau laptele şi o parte din el ajunge în sânge. Pentru a completa ciclul, trebuie să ne gândim că sângele circulă prin vase la ochi şi la creier şi ne permite nouă să vedem, să ne imaginăm, să înţelegem şi să percepem această „minune”.
    Sub boltă
    Soare, lumină, Lună, ploaie, zăpadă, fulgere, toate aceste cadouri sau pedepse vin din cer. Majoritatea culturilor au asociat cerul cu zeităţile. Însă, chiar dacă au considerat că ei depinde de soare şi de lună pentru a avea lumină, oamenii au considerat întotdeauna că în ceruri se află divinitatea supremă. Şi totuşi, ce este cerul?
    În mitologia israelită, raiul era perceput ca un dom, o semisferă care acoperea Pământul plat şi care era susţinută de munţi. În mitologia aztecă, al Patrulea Soare al creaţiei (epoca ce a precedat-o pe cea actuală) s-a terminat când nu numai că uscatul a fost inundat, dar şi cerul s-a prăbuşit peste el. Astfel, cel de-al Cincilea Soare, adică perioada în care aztecii au relatat aceste întâmplări, a luat naştere când fiii zeului Ometeotl au reuşit să urce cerul la locul lui.
    Un alt tip de cer „mobil” a fost întâlnit şi la populaţiile kadaru şi nyimang, din Munţii Nuba, Africa. Indivizii din aceste populaţii spun poveşti referitoare la o perioadă în care cerul se afla mai aproape de Pământ. Mitul kadaru vorbeşte despre cum oamenii puteau să se urce în cer de unde culegeau nori pe care îi mâncau. Doar că acest lucru nu a mai fost posibil după ce o bătrână a încercat să înţepe cerul, dintr-un motiv necunoscut. Speriat, cerul nu numai că s-a retras la o distanţă sigură, dar de atunci a rămas supărat pe oamenii kadaru şi nu mai dă ploaie decât o perioadă foarte scurtă din an.
    În mitul nyimang, femeia înţepă cerul deoarece acesta se apropiase atât de mult de Pământ, încât oamenii erau nevoiţi să meargă aplecaţi.

    Focul lui Apollo: extraordinarele minuni ale unei zile obişnuite (Foto:Shutterstock.com)

    Focul lui Apollo
    Pentru cei care sunt curioşi cum se termină povestea lui Faeton, trebuie să menţionăm că, mitul are un final şi mai trist.
    Când Climene află de moartea fiului său, ea îşi ia cele trei fiice pentru a merge la mormânt. Aici, cele patru femei îl deplâng pe tânăr patru luni. Apoi, într-o zi, sora cea mare, Faetusa încearcă să se ridice de pe mormânt dar descoperă că nu îşi poate mişca picioarele. Frumoasa Lampetie, sora mijlocie, încearcă să îşi ajute sora, dar nici ea nu se poate mişca. Uitându-se la picioarele lor, fetele realizează că, de fapt, în locul membrelor posterioare le-au crescut rădăcini care s-au înfipt deja puternic în Pământ. Disperată, dora cea mică se ia cu mâinile de cap, dar în locul părului său frumos, crescuseră frunze. Deznădăjduite şi speriate, tinerele cer ajutorul mamei, dar este prea târziu, pentru că singurul lucru care mai aminteşte de ceea ce au fost cândva sunt gurile care se mai zăresc în scoarţă. Climene se zbate şi încearcă să rupă scoarţele ce i-au înghiţit copilele, dar în locurile de care trăgea se formau răni din care curgea sevă.
    După un timp, Climene realizează că nu mai poate face nimic pentru a-şi salva copiii şi pleacă. Cei trei puieţi au rămas pe marginea apei, cu seva curgând din răni şi întărindu-se. Din când în când, bucăţi din seva galbenă întărită cad în apă. Râul molcom le poartă la vale, unde oamenii le culeg şi le vând ca bijuterii pentru mirese. La rândul lor, mândrele proprietare îşi expun bijuteriile în lumina soarelui, spunând că sunt daruri de la zei, extrase din focul lui Apolo.
    constantintgd

  6. #26
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Nu mai aștepta să se schimbe lumea…

    În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
    Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele, întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã, iar drumul a fost stâncos şi dificil.
    Prin urmare, s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert, va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
    Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.
    Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

    Morala:
    Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil., dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.
    constantintgd

  7. #27
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    De ce nu poţi să convingi pe cineva folosind argumente?

    Un nou studiu vine să aducă dovezi potrivit cărora, atunci când vii cu argumente care contrazic opiniile celorlalţi, se produce efectul backfire, adică oamenii au tendinţa de a crede şi mai mult în proprile puncte de vedere.
    Ce este efectul backfire? Este o prejudecată cognitivă care face ca atunci când o persoană este pusă în faţa unor dovezi care îi contrazic opiniile alege să respingă dovezile şi să devină un susţinător şi mai ferm al propriilor idei.

    În studiu, oamenii de ştiinţă au testat efectul rugându-i pe participanţi să citească o poveste inventată legată de un subiect politic actual. Una dintre poveşti se referea la prezenţa armelor de distrugere în masă din Irak. Participanţii au declarat cât erau de conservatori din punct de vedere politic şi au răspuns la o serie de întrebări preliminare (Unele dintre aceste întrebări erau un pic extreme. În studiu s-au realizat şi mini-teste pentru a examina dacă gândul la moralitate îi făcea pe oameni mai temători şi mai naţionalişti şi prin urmare participanţii au fost rugaţi să noteze care credeau că sunt sentimentele din ultimele clipe dinainte de moarte. Ulterior, s-a constatat că acest exerciţiu nu are niciun efect asupra modului în care răspund oamenii).

    După micul lor eseu referitor la moarte, participanţii au primi una din nouă copii ale unei noi poveşti. Ambele aveau un citate al preşedintelui (Bush, căci el era preşedinte în momentul în care a fost realizată cercetarea), care era scos din context şi care părea să indice că Irakul are arme de distrugere în masă. Una dintre variantele poveştii avea inclus şi un citat din Duelfer Report indicând că nu există nicio dovadă care să indice acest lucru. Cealaltă variantă a poveştii nu includea şi acest citat.

    După ce au citat o variantă a articolului, participanţii au fost întrebaţi dacă ei sunt sau nu de acord cu afirmaţia că Irakul deţinea arme de distrugere în masă înainte de invazia Statelor Unite. Rezultatele au indicat că persoanele care se declaraseră liberali, de centru-stânga sau de centru nu erau de acord cu afirmaţia. În plus, chiar dacă ei citeau varianta rectificată, părerea nu li se schimba. În schimb, persoanele care se declaraseră conservatoare erau de acord cu afirmaţia mai sus menţionată. De asemenea, ei erau şi mai mult de acord, chiar şi după ce citiseră varianta corectată a articolului.

    În studiu au mai fost realizat şi alte experimente similare, toate pe aceeaşi temă şi s-a constata că există aspecte care amplifică efectul Backfire. Cei care au luat parte la experimente aveau mai multe şanse de a experimenta efectul backfire atunci când simţeau că informaţia contradictorie venea dintr-o sursă ostilă opiniilor lor politice. Se pare că sunt mai multe condiţii de acest fel, existenţa unor argumente contradictorii îi face pe oameni să devină şi mai singuri pe sine, sau cel puţin să declare că sunt siguri.

    Sursa: io9
    constantintgd

  8. #28
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Papirusul și legenda pietrei fermecate

    În timp ce se punea foc în colțurile bibliotecii (din Alexandria, Egipt, la anul 640 d.Hr.), un bibliotecar bătrân s-a ascuns pe o alee îngustă, uitându-se cum flăcările se înălțau la cer. După câteva zile, când clădirea, cândva măreață, ajunsese o ruină fumegândă, bibliotecarul se așternu pe treabă, scormonind printre rămășițe cu un băț. Nu rămăsese nici un papirus.
    Cu inima frântă, dădu să plece, când lovi cu piciorul un vas aproape carbonizat, din care ieșea capătul unui sul subțire și îngălbenit, singurul document rămas din Biblioteca din Alexandria. Bibliotecarul l-a înhățat pe dată și a scuturat cenușa de pe eticheta scorojită din pricina căldurii.

    Titlul suna așa: Secretul pietrei fermecate. A privit în jur și și-a croit drum printre ruine, ca să-și cerceteze descoperirea.
    Secretul pietrei fermecate ieșea la iveală, pe măsură ce citea. Piatra fermecată era, de fapt, o pietricică, dar avea puteri magice. Orice material care intra în contact cu ea se prefăcea, pe loc, în aur!
    Papirusul preciza că piatra fermecată arată ca alte mii de pietricele care acopereau o anume faleză înaltă și izolată, deasupra unei plaje înguste, de care Marea Mediterana își izbea valurile cu zgomot. Dar secretul era următorul: adevarata piatră fermecată era caldă la atingere, în timp ce restul pietricelelor erau reci.
    Bibliotecarul grăbi pasul spre acea faleză și începu căutarea. Știa că trebuie să aibă o metodă de eliminare a pietricelelor obișnuite, așa că a conceput un plan: de fiecare dată când va culege o pietricică rece, o va arunca în mare și, astfel, căutarea va fi mai ușoară, până când va ajunge la piatra caldă, cea fermecată.
    Prima zi a petrecut-o, de la răsăritul la apusul soarelui, culegând pietricelele reci și aruncându-le în marea învolburată. A lucrat metodic, asigurându-se că nu-i scăpa nicio piatră. Zilele s-au făcut săptămâni, timp în care a împărțit faleza în parcele și, în cele din urmă, și-a limitat căutarea până la o parcelă mică de pământ pietros.
    Acum nu se mai poate să mai dureze mult – și-a zis, pe când urca faleza. Mai am de lucru două zile, poate trei. În curând, piatra fermecată va fi a mea!
    A zâmbit la acest gând și a mai cules o pietricică, aruncând-o cu un gest automat în mare, apoi s-a prăbușit ca secerat. Această din urmă pietricică era caldă!

    Morala povestirii:
    Ca și bătrânul bibliotecar, suntem cu toții rodul propriilor noastre obiceiuri. Obiceiul bibliotecarului de a arunca pietricelele fără valoare ajunsese atât de bine înrădăcinat, încât atunci când a găsit, în cele din urmă, neprețuita piatră fermecată pe care o căuta, a aruncat-o pe negândite în mare.
    Așa stau lucrurile și cu ocaziile. Dacă nu suntem atenți, ignorăm cu ușurință o ocazie, mai ales dacă e ceva familiar și se află chiar sub nasul nostru!
    Autor: Steve W. PRICE – Aurul gospodariei
    constantintgd

  9. #29
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Intrebari fara răspuns

    Există întrebări fără răspuns, sau mai degrabă întrebări cu foarte multe răspunsuri. Unele răspunsuri provin din zona științifică, altele din cea spirituală. Aceste întrebări sunt cele care ne duc mai departe, sunt cele care ne motivează să căutăm mai mult, să aflăm mai mult. Ele sunt motorul civilizației noastre.
    Dacă avem zeci de răspunsuri pentru o singură întrebare și dacă aceste răspunsuri sunt contradictorii, de unde știm care este răspunsul corect? Poate că răspunsul corect nici măcar nu a apărut în lista noastră.
    Acesta este modul în care un copil privește lumea. Să ne minunăm alături de copilul din noi, de măreția Universului.
    Niciodată să nu ne fie frică să întrebăm și niciodată să nu ne fie frică să spunem că nu avem răspunsul la o întrebare.
    In continuare, vă punem la dispoziție un clip care vă va face imaginația să zboare, dar vom afla și ce părere au fizicienii asupra acestor întrebări.

    Într-o zi obişnuită la școală, ore nesfârșite se scurg învațând răspunsuri la întrebări, dar acum vom face invers. Ne vom concentra la întrebări ale căror răspunsuri nu le poţi învăţa pentru că nu sunt cunoscute.
    Când eram mic, mă măcinau mai multe lucruri, de exemplu: Cum ar fi să fii câine?
    Oare peştii simt durere?
    Dar insectele?
    A fost Big Bang-ul doar un accident?
    Există Dumnezeu?
    Şi dacă există, cum putem fi siguri că este un El şi nu o Ea?
    De ce atât de mulţi oameni nevinovaţi şi animale nevinovate îndură lucruri cumplite?
    Chiar există un plan pentru viaţa mea?
    Viitorul urmează să fie stabilit, sau e deja scris, dar nu-l putem vedea?
    Dar atunci, am liber arbitru? De fapt, cine sunt eu?
    Sunt doar o maşinărie biologică?
    Dar atunci, de ce sunt conştient? Ce este conştiinţa?
    Roboţii vor deveni conştienţi, într-o zi?
    Într-un fel mi-am închipuit că, într-o zi, voi primi răspunsuri la toate aceste întrebări.
    Cineva tebuie să ştie, nu?
    De fapt, nimeni nu ştie.
    Cele mai multe dintre aceste întrebări mă nedumeresc acum, mai mult ca niciodată. Dar, răscolindu-le, este interesant, pentru că ajungi la marginea cunoaşterii şi nu ştii niciodată ce vei găsi acolo.
    Două întrebări – întrebări la care nimeni pe Pământ nu ştie răspunsul.
    Uneori când parcurg un zbor lung, mă uit la munţi şi deşerturi şi încerc să-mi imaginez cât de mare e Pământul. Apoi, îmi amintesc că existăceva pe care-l vedem în fiecare zi şi în care ar încăpea un milion de Pământuri. Soarele. Pare imposibil de mare. Dar, în marea schemă universală, e doar un vârf de ac, una dintre cele 400 de miliarde de stele din galaxia Calea Lactee, pe care o poţi vedea într-o noapte senină, ca o ceaţa albă, palidă, întinsă de-alungul cerului. Şi devine şi mai şi. Probabil există 100 de miliarde de galaxii detectabile cu telescoapele noastre. Dacă fiecare stea ar fi de mărimea unui singur fir de nisip, Calea Lactee ar avea suficiente stele cât să umple o plajă de 9 pe 9 metri şi adâncă de 1 metru. Şi tot Pământul nu are suficiente plaje, cât ar fi toate stelele din univers. O asemenea plajă s-ar întinde pe sute de milioane de kilometri. Sfinte Stephen Hawking, asta înseamnă multe stele!
    Dar el şi alţi fizicieni cred acum într-o realitate care este inimaginabil mai mare. În primul rând, cele 100 de miliarde de galaxii, pe care le cuprind telescoapele noastre, sunt probabil doar o mică parte din toate. Spaţiul se extinde într-un ritm accelerat. Marea majoritate a galaxiilor se îndepărtează de noi atât de repede, încât lumina lor s-ar putea să nu ajungă niciodată la noi. Totuşi, realitatea de pe Pământ e strâns legată de acele galaxii îndepărtate, invizibile. Le putem privi ca făcând parte din universul nostru. Ele alcătuiesc o singură construcţie gigantică, ce se supune aceloraşi legi ale fizicii şi sunt toate făcute din acelaşi tip de atomi – electroni, protoni, cuarci, neutrini – din care suntem făcuţi şi noi. Totuşi, teorii recente în fizică, inclusiv cea numită teoria corzilor, ne spun acum că a
    Ultima modificare făcută de Komoandru; 21-October-2013 la 03:16 PM.
    constantintgd

  10. #30
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Notaţiile muzicale, în Secolul al XI-lea; Italia

    Folosirea portativului îşi are rădăcinile în neumele (Semn de notaţie muzicală fără portativ, utilizat în Evul Mediu), folosite în muzica gregoriană şi în cîntecele Secolelor IX-XII. Neumele erau simboluri grafice utilizate la indicarea ridicării şi coborîrii vocii.
    Originea acestora se află, probabil, în semnele create de gramaticienii greci şi romani cu 1100 de ani mai devreme, pentru a ghida accentele declamărilor, cum ar fi: acutus (înaltă),/ gravis (joasă) şi ^, circumflexus (în scădere). Adaptările muzicale ale acestor semne au preluat multe forme regionale.
    Spre dosebire de notele muzicale, apărute mai tîrziu, fiecare neumă reprezenta, de obicei, mai multe note şi indica tonalitatea aproximativă a acestora. Notele reprezentate de o neumă aparţineau unei singure silabe de text, deşi în cînturile mai elaborate, notele unei singure silabe puteau fi divizate în mai multe neume.
    Neumele au fost concepute doar pentru a veni în sprijinul cîntăreţilor care ştiau dinainte textul şi melodia. Între Secolele al X-lea şi al XII-lea, însă, au avut loc o serie de evoluţii semnificative care au avut drept rezultat o notaţie ce putea fi citită ca atare. Primul pas important în direcţia indicări tonalităţii exacte, făcut spre sfîrşitul Secolului al X-lea, a fost introducerea unei linii orizontale, ce reprezenta nota fa, neumele fiind notate deasupra sau sub această linie. Aceasta a constituit originea portativului.
    Curînd au apărut portative cu două linii colorate, ce indicau nota fa (linia superioară, roşie) şi nota do (linia inferioară, verde sau galbenă). În Secolulul al XI-lea, muzicianul Guido d’Arezzo descria portative cu 4 linii. Acesta este portativul folosit în notarea muzicii gregoriene.
    Ulterior, au fost adăugate şi alte linii suplimentare, în număr de pînă la 11 sau chiar mai multe, separate, după aceea, în portative, prin eliminarea liniei de mijloc corespunzînd notei do. În final, în jurul Secolului al XIII-lea au început să fie utilizate portativele cu 5 linii, care sînt folosite şi în prezent.
    Barele de măsură pentru notarea portativelor s-au introdus în Secolul al XVII-lea, însă măsurile regulate au început să fie folosite abia în Secolului al XVIII-lea. Indicaţiile de tempo, apărute iniţial în Secolulul al XVII-lea, erau exprimate verbal, de exemplu: adagio, largo, presto. Reperul de metronom, o indicare absolută a tempoului, a apărut în epoca lui Beethoven.
    Indicaţiile pentru tare sau încet, nunaţele, s-au introdus pe la începutul Secolului al XVII-lea, fiind exprimate prin cuvinte ca forte, mezzaforte, piano; acestea au fost abreviate ulterior ca f, mf, p. Semnele grafice pentru nuanţă şi atac, cum ar fi punctul de staccato şi semnul de crescendo, au apărut în Secolulul al XVIII-lea.

    CHARLES PANATI
    constantintgd

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan este/sunt 1 utilizator(i) care navighează în acest subiect. (0 membrii și 1 vizitatori)

Thread-uri Similare

  1. Calea spre mantuire
    De SnowWhite în forumul Religie
    Răspunsuri: 135
    Ultimul Post: 22-August-2017, 02:46 PM
  2. Cu ce mergem spre dumnezeu?
    De Komoandru în forumul Religie
    Răspunsuri: 91
    Ultimul Post: 15-July-2017, 02:20 PM
  3. Răspunsuri: 0
    Ultimul Post: 11-April-2011, 06:50 PM
  4. Nicholas Rockefeller şi-a dat drumul la limbă
    De marlup în forumul Politica
    Răspunsuri: 4
    Ultimul Post: 31-March-2011, 07:48 AM

Etichete pentru acest subiect

Permisiuni postare

  • Nu puteţi posta subiecte noi.
  • Nu puteţi răspunde la subiecte
  • Nu puteţi adăuga ataşamente
  • Nu puteţi modifica posturile proprii
  •