Pagina 3 din 23 PrimulPrimul 1234513 ... UltimulUltimul
Rezultate 21 la 30 din 226

Subiect: Politici ....de pretutindeni

  1. #21
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Silvio Berlusconi îl pune la zid pe Martin Schulz


    Silvio Berlusconi a afirmat, sîmbătă, că, „pentru germani, lagărele de concentrare nu au existat niciodată", într-un atac la adresa socialistului Martin Schulz, ţinta sa preferată, un candidat la preşedinţia Comisiei Europene (CE), relatează AFP. Fostul şef al Guvernului italian invoca, în faţa susţinătorilor săi, o scenă petrecută în 2003, cînd a fost contestat în Parlamentul European (PE), unde, ca răspuns, l-a sfătuit pe Schulz, la acea vreme eurodeputat, să-şi ia un rol de „kapo" (gardian-şef) în filme despre lagăre de concentrare naziste. „Nu voiam să-l insult, dar acest lucru a provocat scandal, pentru că, pentru germani, lagărele de concentrare nu au existat niciodată. Cele de la Katin (un lagăr sovietic în care au fost masacraţi mii de polonezi) da, dar (lagărele) germane nu", a spus Berlusconi. „Există acest domn care se numeşte Schulz, căruia i-am făcut, în mod involuntar, o campanie extraordinară, un domn care nu-l simpatizează nici pe Berlusconi şi nici Italia. A vota stînga, înseamnă a vota pentru el", a declarat Berlusconi. Afirmaţiile sale au fost denunţate imediat de către preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PSE), Serghei Stanişev, care le-a catalogat drept „demne de dispreţ". El i-a îndemnat atît pe liderii Partidului Popular European (PPE), din care face parte Forza Italia, formaţiunea de centru-dreapta a lui Berlusconi, cît şi pe candidatul formaţiunii la preşedinţia CE Jean-Claude Juncker să condamne aceste declaraţii. „Aceste comentarii sînt o insultă la dresa întregului popor german, nu doar a lui Martin Schulz. Este, totodată, o tentativă cinică de distragere (a atenţiei alegătorilor) de la adevăratele probleme, şi anume necesitatea creării a şi mai multe locuri de muncă şi creşterii (economice) a Europei", a adăugat el. Declaraţiile lui Berlusconi au fost taxate ca o gafă de presa italiană şi mediile politice. David Sassoli, şeful delegaţiei Partidului Democrat (centru-stînga) în PE, le-a pus pe seama „unui nivel ridicat al alcoolemiei". „În urma unor declaraţii atît de delirante, cum vor proceda deputaţii Forza Italia să fie primiţi în PE şi să lucreze cu reprezentanţii Germaniei democratice, născute din cenuşa lagărelor de concentrare naziste?", s-a întrebat el. Consilierul şi strategul politic al fostului Il Cavaliere, Giovanni Toti, a replicat că „orice ocazie este bună pentru a-l ataca pe Silvio Berlusconi". „Mi se pare prea puţin corect să transformi o analiză istorică a preşedintelui (Forza Italia) Berlusconi, în cadrul unui raţionament complex, şi să o instrumentalizezi în scopuri strict electorale", a spus el.
    http://www.ziarultricolorul.ro/edito...in-schulz.html
    constantintgd

  2. #22
    Membru
    Avatarul lui Corinadana
    Data înscrierii
    Jan 2010
    Posturi
    1.896
    Puncte
    54.248
    Nivel
    72
    Puncte: 54.248, Nivel: 72
    Puncte: 54.248, Nivel: 72
    Progres nivel: 14%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 1.302
    Progres nivel: 14%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 1.302
    Activitate globală: 99,7%
    Activitate globală: 99,7%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience PointsVeteran10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience Points

    Implicit

    Rusia si-a retras trupele de la granita si a asigurat Statele Unite ca nu planifica o invazie militara

    29 aprilie 2014. Moscova a anuntat ca trupele sale de la granita cu Ucraina si-au incheiat manevrele si s-au intors in cazarmi, iar ministrul rus al Apararii a dat asigurari inca o data ca armata rusa nu va invada Ucraina. [...]

    http://stirileprotv.ro/

  3. #23
    Membru
    Avatarul lui Corinadana
    Data înscrierii
    Jan 2010
    Posturi
    1.896
    Puncte
    54.248
    Nivel
    72
    Puncte: 54.248, Nivel: 72
    Puncte: 54.248, Nivel: 72
    Progres nivel: 14%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 1.302
    Progres nivel: 14%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 1.302
    Activitate globală: 99,7%
    Activitate globală: 99,7%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience PointsVeteran10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience Points

    Implicit

    Citat Postat în original de tata_noe Vezi Post
    Niciodata sa nu-i credeti pe ticalosii astia care conduc Rusia !!!
    "Intenţia Rusiei este de a păstra un balamuc total până pe 25 mai"

    Ion Cristoiu este de părere că "intenţia Rusiei este aceea de a păstra un balamuc total până pe 25 mai", ziua alegerilor prezidențiale în Ucraina. "Va fi un pretext pentru est de a nu recunoaşte noul preşedinte", a spus Ion Cristoiu la REALITATEA TV, care a precizat că Rusia va considera puterea de la Kiev ca fiind "nelegitimă şi fascistă".

    http://www.realitatea.net/cristoiu-i...i_1428526.html


    RUŞII SUNT EXCELENŢI JUCĂTORI DE ŞAH

    http://forpedia.ro/showthread.php?91...-04-27-04-2014
    Ultima modificare făcută de Corinadana; 29-April-2014 la 10:09 AM.

  4. #24
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Un nou şi remarcabil Raport care ne parvine de peste Ocean Demilitarizarea diplomaţiei americane (I)

    Laurence Papa a fost, între anii 1993-1996, ambasadorul SUA în Ciad şi, în urma evenimentelor din Benghazi, a fost numit însărcinat cu afaceri, în Libia. În timpul carierei sale, a mai lucrat ca director pentru problemele din Nordul Golfului, director asociat în combaterea terorismului şi consilier politic al generalului Zinni, la Comandamentul Central. El locuieşte în Main (SUA).

    Diplomaţia SUA, înlocuită de ,,complexul

    militaro-informativ"

    (Discursul ambasadorului Laurence Papa, la Centrul Margaret Chase Smith, Universitatea din Maine - 10/18/13 )

    Astăzi, vreau să vă vorbesc despre instituţiile noastre care se ocupă cu problemele de politică externă, ??în special despre Departamentul de Stat şi serviciul nostru diplomatic. Pornesc de la premiza că noi trebuie să le reinventăm, pentru a fi la nivelul societăţii Secolului XXI. Nu pretind că forţa militară americană trebuie să fie mai puţin puternică. Cu toate imperfecţiunile sale, armata SUA este o meritocraţie remarcabilă şi o comoara naţională.

    Ar merita să discutăm dacă o jumătate de trilion pe an este mai mult decît ne putem permite, sau dacă este insuficient. Achiziţiile militare seamănă, adesea, cu un cornet de îngheţată pe jumătate mîncat. Noi toţi purtăm o parte din responsabilitate pentru asta. Mulţi dintre noi ar putea considera că un distrugător de tip ,,Star Wars", construit în Passcagoula, reprezintă o risipă din banii contribuabilului, în timp ce unul construit lîngă Bath este esenţial pentru apărarea naţională. Opinia mea este că, după mai mult de un deceniu şi după mai multe războaie de anvergură, în sistemul nostru de securitate naţională se manifestă un dezechilibru sistemic. În luna mai a anului trecut, la Universitatea Naţională de Apărare, preşedintele Barack Obama a reamintit avertismentul lui James Madison, conform căruia „nici o naţiune nu îşi poate păstra libertatea în condiţiile unui război continuu". El a mai spus că „dacă nu ne disciplinăm gîndirea, modul în care definim acţiunile noastre, am putea fi atraşi în mai multe războaie în care nu este cazul să intrăm...". Are dreptate - dar putea fi mai explicit în evaluarea sa. După 5 ani de mandat, aceasta este situaţia, şi preşedintelui îi revine o mare parte din responsabilitate pentru ceea ce s-a întîmplat. El a preluat funcţia fără să aibă o experienţă guvernamentală semnificativă şi, sub conducerea sa, importanţa a două din instituţiile noastre de politică externă? Departamentul de Stat şi Serviciul pentru Afaceri Externe - a continuat să scadă, pînă ce influenţa lor a ajuns să nu mai aibă nici o relevanţă. Pentru a fi corect, admit că a fost un proces lung. În 1950, cînd senatorul Smith a vorbit împotriva lui Joe McCarthy, Dean Acheson tocmai îi succeda lui George Marshall, ca secretar de Stat. Arhitectura lumii postbelice a fost construită sub Marshall şi Truman. Departamentul Apărării, care abia fusese creat, era un conglomerat format din Departamentul Marinei şi Departamentul de Război, şi a avut un rol redus. Nu e de mirare că McCarthy şi-a îndreptat atenţia, în primul rînd, asupra Departamentului de Stat, iar un politician tînăr şi ambiţios, pe nume Nixon, ridiculiza „Academia de represiune laşă" a lui Acheson. În 1971, cu puţin timp înainte de a muri, Acheson a scris un articol intitulat ,,Declinul Departamentului de Stat", în care critica faptul că puterea se concentrase în mîinile personalului de la Casa Albă, condus, la acea vreme, de un consilier pe probleme de Securitate Naţională, pe nume Kissinger. Astăzi, există, probabil, de 10 ori mai mulţi oficiali ai Casei Albe care fac politica noastră externă, comparativ cu anul 1971. Departamentul de Stat are doar un rol administrativ, iar puterea este centralizată la Casa Albă. Acolo a fost creată o suprastructură elaborată, care reproduce şi înlocuieşte organizarea geografică şi funcţională a Departamentului de Stat. Aşa-numitul personal de Securitate Naţională, creat în această administraţie, a devenit un fel de agenţie guvernamentală ilegală, în condiţiile în care sute de funcţionari dau raportul unor asistenţi speciali ai preşedintelui şi directorilor executivi...". Dean Acheson şi George Marshal nu ar putea să recunoască structura contemporană a instituţiei pe care au folosit-o pentru a modela lumea de după cel de al II-lea război mondial. Organigrama este umflată în mod absurd şi reprezintă coşmarul oricărui consultant în management. Este o listă de linii punctate care nu duc nicăieri. Instituţia pe care au condus-o cei doi, în vremea lor, a avut defectele ei, la fel ca toate instituţiile, dar ea a salvat Europa de comunism, cu un total de 9 oficiali cu rang de asistenţi de secretar ori cu o funcţie mai înaltă, nici un secretar adjunct şi un singur subsecretar. În prezent, există 32 de funcţionari cu rang de asistenţi de secretar, plus 2 secretari adjuncţi şi 7 subsecretari de Stat. Este, oare, Departamentul de Stat lipsit de consistenţă pentru că reprezintă coşmarul unui consultant managerial, sau, invers -este o harababură birocratică, din cauza inconsistenţei? Este greu să separăm cauza de efect. În orice caz, nu e de mirare că secretarii de Stat din ziua de azi ignoră, în mare măsură, instituţia pe care ar trebui să o conducă... Instituţia centrală din cadrul Departamentului de Stat este Serviciul pentru Afaceri Externe (Foreign Service - F.S.) al Statelor Unite. Ca şi Departamentul de Stat, Serviciul de Externe trece prin vremuri grele. Un editorial recent din „Washington Post", intitulat „Preşedinţii ucid Serviciul Afacerilor Externe al SUA", semnat de cei 3 piloni ai edificiului din Washington, abia dacă a făcut un uşor val în „iazul" din Washington. Asta seamănă, nici mai mult, nici mai puţin, cu ultimul orăcăit al unei broaşte care a observat, prea tîrziu, că apa din oală a ajuns la punctul de fierbere. Serviciul Afacerilor Externe este o meritocraţie, care funcţionează după acelaşi principiu ca serviciile militare, iar admiterea în rîndurile acestuia se face, încă, pe bază de concurs. Personalul este redus ca număr, în raport cu standardele birocratice de la Washington. Există aproximativ 8.000 de ofiţeri de FS, cunoscuţi sub numele de ,,generalişti", pentru a evita nuanţa fatală de elitism. Asta, în comparaţie cu cei 14.000 de agenţi speciali ai FBI şi cei 30.000 de membri de carieră din cadrul Ministerului Mediului - ca să nu mai vorbim de cei 22.000 ofiţeri de caz CIA, aşa cum rezultă din informaţiile dezvăluite de Edward Snowden cu privire la bugetul alocat comunităţii de Informaţii, pe anul 2012. Nu toţi aceşti oameni sînt diplomaţi. Mulţi dintre ei sînt destul de tineri - nu că ar fi ceva în neregulă cu asta - ceea ce a făcut ca numărul total al angajărilor să crească cu aproximativ 30% în ultimul deceniu. O mare parte din experienţa lor este pe probleme de viză sau cea acumulată în complexurile foarte bine păzite din Kabul, Bagdad etc. Numărul lor total este format din 1.500 de aşa-numiţi ofiţeri de management, manageri cu diverse însărcinări în cadrul Departamentului de Stat, şi din cei 1.400 de „,ofiţeri de diplomaţie publică", o „rămăşiţă" din ceea ce a fost USIA . Numărul de diplomaţi de rang înalt este de ordinul sutelor, şi o mare parte din ei nu sînt calificaţi, din punct de vedere al temperamentului, sau din punct de vedere al experienţei, să conducă ambasade, ori să ocupe poziţii politice la Departamentul de Stat. Cei numiţi pe criterii politice pleacă în locuri cum ar fi Australia, Spania şi Franţa, şi ar trebui ca ei să aibă în spate o carieră solidă de asistenţi, dar, din păcate, nu se întîmplă întotdeauna aşa. Avînd în vedere deficitul de înalţi diplomaţi de carieră, cu calificări potrivite, se petrec două lucruri. Unul dintre ele este acela că oamenii capabili sînt trimişi de la un post solicitant la altul, pînă la epuizare. Celălalt este faptul că sînt rechemaţi oamenii aflaţi la pensie, într-un număr fără precedent. În India, care nu este un spaţiu minor, Departamentul de Stat s-a bazat pe un ofiţer în rezervă pentru a conduce, timp de 15 luni, Ambasada de la New Delhi, în timp ce ambasadorii politici au venit şi au plecat. Dacă sînteţi pensionar, aţi putea fi agreat. Dar, ce-am putea spune despre Forţele Navale ale SUA, în cazul în care cei din cadrul lor nu au putut găsi pe nimeni în serviciul activ, care să conducă un grup de combatanţi de carieră, sau despre Armata SUA, dacă nu ar găsi nici o persoană capabilă să conducă o divizie? În cadrul Departamentului de Stat, importanţa Serviciului de Externe a scăzut dramatic - un proces treptat, dar continuu, care s-a accelerat în ultimii ani. Preşedintele Kennedy a fost foarte interesat de FS ca instituţie - există un întreg capitol în memoriile lui Arthur Schlesinger despre Camelot, în această privinţă. Richard Nixon a vrut să-l distrugă, considerîndu-l un fief al liberalilor, dar a fost împiedicat de Henry Kissinger, care a avut o admiraţie profundă pentru instituţie. Aşa a făcut şi succesorul lui Kissinger, George Shulz. De atunci, însă, instituţia a început să-şi piardă din importanţă. Iată cîteva cifre. În 1975, 61% din funcţiile de conducere din cadrul Departamentului de Stat au fost organizate de către FSO (ofiţeri ai Serviciilor Externe). În prezent, procentul este de 24%. Din cei 35 de trimişi speciali ai Departamentului de Stat, doar 14% au fost ofiţeri în Servicii Externe. Astăzi, este destul de posibil să se organizeze o reuniune la Departamentul de Stat, în care să nu fie prezent nici un FSO. (Va urma)
    http://www.ziarultricolorul.ro/seria...ericane-i.html
    constantintgd

  5. #25
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Un nou şi remarcabil document care ne parvine de peste Ocean Demilitarizarea diplomaţiei americane (2)

    Dar oare au, toate acestea, vreo importanţă?

    Răspunsul depinde de ceea ce crede fiecare despre Statele Unite şi locul lor în lume. Seniorii de la Washington seamănă cu nişte copii de 6 ani care joacă fotbal, toţi alergînd după aceeaşi minge, încercînd să o lovească, în timp ce restul lumii merge mai departe, iar lumea este un loc mare şi complex. Diplomaţii de carieră nu sînt mai înţelepţi decît alţii, iar personalul de la Casa Albă, cu mulţimea de avocaţi şi de tocilari în materie de politică, poate face o mulţime de lucruri. Dar o lume a naţiunilor suverane necesită o atenţie permanentă şi serioasă – or, tocmai pentru asta există un Minister de Externe şi un serviciu diplomatic.

    Absenţa Departamentului de Stat şi a Serviciului de Externe a fost suplinită cu ceea ce voi numi, eufemistic, un ,,complex militar inteligent”. Pentru a da un exemplu, fără caracter secret, din recenta declaraţie a amiralului MacRaven, comandantul pentru Operaţiuni Speciale, dată în faţa Congresului, în întreaga lume există 26 de echipe militare de propagandă, cunoscute sub numele de MIST, care ,,sprijină Departamentul de Stat în intensificarea şi extinderea eforturilor în domeniul diplomaţiei publice”. Acesta este doar vîrful aisbergului în care sînt incluse operaţiunile Comandamentelor DOD (Departamentul de Apărare) la nivel regional, cel mai recent dintre acestea fiind creat în Africa. Nu este vorba de bani.

    Bugetul Departamentului de Stat pentru salarii şi cheltuieli este de aproximativ 4 miliarde de dolari pe an – mai puţin de jumătate din bugetul anual al Comandamentului pentru operaţiuni speciale, ale cărui acţiuni se desfăşoară pe tot globul – cu echipe de un anumit tip, sau altul – în peste 100 de ţări. Ce ce s-a întîmplat este faptul că, împovărate de războaiele, de necîştigat, pentru „construirea unor naţiuni”, în Irak şi în Afganistan, Serviciile noastre Militare – care, spre deosebire de Departamentul de Stat, sînt instituţii de învăţămînt – au descoperit că războiul este o activitate politică, nu un exerciţiu de măiestrie tehnologică, şi că, în Irak şi Afganistan, militarii noştri au fost, în cea mai mare parte, singuri. Deoarece la aceste concluzii s-a ajuns abia în ultimul deceniu, Washington-ul a încercat să transforme Departamentul de Stat într-un surogat de minister colonial.

    A fost creat un nou birou al Biroului pentru Operaţiuni de Conflict şi de Stabilizare, condus de un tip pe nume Rick Barton. În primul an, i-a fost dificil să descopere conflictele şi să le stabilizeze – străinii se dovedesc a fi rezistenţi la încercarea americanilor, bine intenţionaţi, care vor să îi ajute – iar echipele de birocraţi, pe care el le-a promis, nu şi-au făcut niciodată apariţia…

    Deci, ce e de făcut? Preşedintele Obama are dreptate: avem nevoie să ne „disciplinăm gîndirea şi acţiunile noastre, sau am putea fi atraşi în mai multe războaie în care nu avem nevoie să luptăm”. În următorii ani ai Secolului XXI, puterea americană va scădea într-un sens relativ, pe măsură ce alte alte puteri vor creşte, dar acest lucru nu este sfîrşitul lumii. Terenul de joc pentru diplomaţia americană nu a fost niciodată mai deschis. Nu avem egal în plan militar. Cele mai multe dintre ameninţările cu care ne confruntăm în spaţiul cibernetic sau în problemele de terorism nu vor fi susceptibile la soluţii militare. Trebuie să menţinem garda sus în timp ce coborîm de pe baricade – nu este o sarcină uşoară. După cum sugerează Obama, trebuie să schimbăm modul în care gîndim despre locul pe care îl ocupăm în lume. Avem nevoie nu doar de o armată puternică, ci şi de instituţii diplomatice eficiente.

    Politicienii sînt mîndri cînd îl citează pe John Winthrop, guvernatorul provinciei Massachusetts Bay, vorbind despre oraşul strălucitor de pe culmea dealului. Ei uită că Winthrop a făcut trimitere la Evanghelia Sfîntului Matei: „Un oraş pe un deal nu poate fi ascuns”. Astăzi, oraşul nostru de pe deal apare, în ochii restului lumii, mai degrabă ca Prusia din Secolul al XIX-lea, decît modesta Republică a Fondatorilor noştri. Acest lucru trebuie să se schimbe, iar reforma instituţiilor noastre diplomatice ar trebui să fie parte din această schimbare.

    II. Despre ,,deficitul diplomaţiei” americane, Departamentul de Stat, Serviciul de Externe şi diplomaţia publică în Secolul XXI

    (Interviu cu ambasadorul Laurence Pope, autorul volumului „Demilitarizarea diplomaţiei americane”, Palgrave Macmillan, 2014, 5 martie 2014)

    Întrebare: Înainte de a ajunge la diplomaţia publică, permiteţi-mi să vă întreb despre prezentarea extinsă pe care aţi făcut-o cu privire la situaţia actuală a diplomaţiei americane şi a Serviciului de Externe. În cartea dvs. vorbiţi despre ,,deficitul diplomaţiei” şi despre ,,nivelul intelligence-ului militar”. Ce părere aveţi despre poziţia Departamentului de Stat în ceea ce priveşte modul în care se realizează politica externă?

    Pope: Avem nevoie de un Minister de Externe funcţional. Nu se poate conduce totul, la Casa Albă, de către o agenţie guvernamentală „ieşită din cărţi”, care îşi reia titulatura de personal NSC. Nu este nimic mai cumplit decît acei formatori care deplîng timpurile şi moravurile unei epoci de bronz. Cartea mea este o încercare de a privi mai atent în obscuritatea Secolului XXI. Ea încearcă să demonstreze că va continua să existe o lume de state suverane, nu o lume plată, ci total diferită, deoarece forţele globalizării transformă peisajul într-un mod imprevizibil; că securitatea noastră va trebui să se bazeze pe rapiditate şi agilitate, în condiţiile în care încercăm să conducem, chiar dacă relativa noastră putere este în declin; şi că instituţiile noastre diplomatice, Serviciul de Externe şi Departamentul de Stat, sînt instrumente prost adaptate acestui scop.

    Î: Departamentul a folosit reţelele de socializare pentru a reface diplomaţia publică şi pentru a transforma diplomaţia americană. Ce beneficiu poate aduce acest lucru?

    Pope: Nu este nimic în neregulă cu utilizarea reţelelor de socializare Twitter, Facebook, Zillow, YouTube etc., dar diplomaţia trebuie să vorbească în numele statului, or astfel de mijloace de socializare sînt exprimări individuale, prin definiţie. Acest lucru poate crea, cu uşurinţă, confuzie – gîndiţi-vă, spre exemplu, la Susan Rice, care comenta pe Twitter despre necesitatea bombardării Siriei, în timp ce preşedintele îşi schimba intenţiile cu privire la acest lucru. Nu ştiu cît de multe pagini de Facebook şi conturi pe Twitter sînt de la Departamentul de Stat - poate sute, dacă nu cumva mii. Atunci cînd indivizii postează comentarii, se întîmplă ca doar una dintre alternative să fie cea adevărată: fie ei exprimă punctul de vedere al politicii americane, caz în care este puţin probabil să fie de ajuns 140 de caractere pentru a o face cu folos, fie comentariul lor nu exprimă poziţia oficială a statului, situaţie în care opiniile lor personale ar putea fi interesante, dar există riscul ca ele să creeze confuzii.

    În linii mari, fascinaţia Departamentului de Stat faţă de reţelele de socializare generează percepţia că treaba instituţiei este de a comenta peste capul, sau sub capul guvernelor, ori ceva de genul acesta. Este o iluzie periculoasă. Atunci cînd ambasadorul McFaul făcea comentarii pe Twitter, din Rusia, în timp ce noi încercam să restabilim relaţiile cu această ţară, am văzut cam care sînt problemele pe care le avem cu diplomaţia digitală. Imaginile video, postate de noua producţie de ambasadori pe YouTube, sînt de-a dreptul jenante. În filmele respective, aceştia lasă impresia că se consideră un fel de guvernatori, ceea ce este o atitudine de prost gust. Diplomaţia porneşte de la premiza existenţei unei lumi de state suverane. Fascinaţia Departamentului de Stat pentru reţelele de socializare sugerează că el nu mai crede că aceasta este lumea în care trăim, ceea ce este ciudat pentru un Minister de Externe.

    Î: Abordarea problemelor de interes global – mediu, drepturile femeilor, spiritul antreprenorial şi securitatea alimentară sînt doar cîteva dintre ele – ocupă, acum, un loc mai important în politica externă şi în diplomaţia publică. Preşedintele şi Secretarul de Stat au o mai mare vizibilitate asupra aspectelor-cheie, prin numirea unui număr de coordonatori, trimişi speciali şi reprezentanţi. Cum poate Diplomaţia Publică să sprijine cel mai bine eforturile lor?

    Pope: Există două întrebări aici: una cu privire la aşa-numitele probleme globale şi cealaltă cu privire la diplomaţia publică. Numărul de birouri din cadrul Departamentul de Stat care au termenul de „global” inclus în titulatura lor a ajuns la dimensiunile unei auto-parodieri, chiar dacă Ronan Farrow a trecut, acum, de la problemele globale ale tineretului, la găzduirea unui talk-show. Multe dintre chestiunile astea sînt nişte aiureli globaliste. Totul se întîmplă într-un anumit loc, nu într-un eter globalist difuz. Birourile a căror activitate principală este organizarea de reuniuni anuale, la care fie Secretarul de Stat, fie alt demnitar îşi face o apariţie fugară şi se lansează într-o retorică „sublimă” – care poate, sau nu poate avea un minim rezultat – au proliferat salbatic, iar cele mai multe dintre ele sînt conduse de politicieni, nu de profesionişti. Mai mult decît atît, fanteziile noastre privind globalizarea reprezintă una dintre faţetele unei monezi extrateritoriale, cealaltă fiind alcătuită din drone, forţe speciale şi război cibernetic – viciul plăteşte tribut virtuţii, ar fi putut spune Oscar Wilde. (QDDR este locus classicus al acestui non-sens). Am activat în domeniul contraterorismului, şi există birouri funcţionale, dar, hai să nu le mai numim globale. E suficient să le spunem ,,internaţionale”. I-aş spune asta prietenei mele Sarah Sewell, o persoană foarte capabilă, care tocmai a fost învestită în funcţia de subsecretar de Stat – ştii tu pentru ce.

    Diplomaţia Publică este o artă străveche. Am scris o biografie a lui François de Callières, un personaj care a lucrat pentru Ludovic al XIV-lea, fiind cunoscut, astăzi, pentru o vastă lucrare a sa, referitoare la ceea ce, mai tîrziu, aveam să numim diplomaţie. Un prieten apropiat al acestuia conducea publicaţia „Gazette” – o prezentare săptămînală şi sofisticată a opiniilor societăţii franceze din acea perioadă, iar Callières scria articole în care apăra politica lui Ludovic al XIV-lea. Opinia publică a fost şi rămîne la fel de importantă. Cînd am acordat consultanţă la Departamentul Apărării, unde celor de acolo le plăcea să li se vorbească despre informaţii strategice, un termen care a intrat şi în lumea civilă, împreună cu multe altele, obişnuiam să le reamintesc că informaţia este aerul pe care îl respirăm, şi nu un sistem de arme. În epoca lui Ludovic al XIV-lea, un articol bine plasat putea avea un impact important, avînd în vedere numărul redus al decidenţilor din Europa. Chiar şi atunci a fost greu să se explice bombardarea Genovei de către o flotă franceză doar pentru a le aduce ofensă italienilor. Tehnologia informaţională actuală face ca acest lucru să fie şi mai dificil, iar declaraţiile oficiale pot fi uşor înecate în vacarmul ciclurilor de ştiri. Ceea ce contează, în final, este ceea ce facem, nu ceea ce spunem, aşa cum Charlotte Beers şi succesorii ei aveau să descopere.

    Î: Din discuţiile avute cu colegii din Serviciul de Externe, am sesizat o puternică dorinţă de reformă, dar căreia rareori i s-a dat glas în interiorul clădirii sau la ambasade, cu excepţia convorbirilor private. Pe de altă parte, la Pentagon, schimbările (fie că sînt provocate din interior, fie din exterior) sînt discutate în mod constant. Pe parcursul carierei dvs., aţi petrecut ceva timp alături de forţele armate. De ce există această diferenţă?

    Pope: Pentru Departamentul de Stat, Istoria nu reprezintă decît o succesiune de lucruri blestemate. Cultura sa este profund ostilă noilor idei şi teorii, ceea ce este ciudat pentru un grup de oameni atît de inteligenţi. (Acesta este şi motivul pentru care nimeni nu a citit QDDR/Quadrennial Dyplomacy and Development Review/ – cartea mea o lasă deoparte, aşa că nu va trebui să o faceţi şi dvs.). La începutul carierei mele, ca mentor-senior la Departamentul de Apărare (Departement of Defense – DOD) – nu există mentori-juniori -, am învăţat o lecţie importantă. Era înainte de atentatele din 11 septembrie 2001 şi chiar înainte de războiul din Irak. Pentru testarea diverselor concepte de luptă, cunoscute sub numele de Revoluţie în Domeniul Militar (RMA), fusese organizat un masiv joc de război, denumit Provocările Mileniului. Premiza de la care pornea RMA era aceea că noi aveam calculatoare, iar băieţii răi – nu, aşa că puteam declanşa, cu o mînă, o operaţiune majoră de luptă, iar cu cealaltă, o mişcare de insurgenţă, şi asta, o dată la 6 luni, exact timpul necesar pentru a ne regrupa. Deoarece inamicul ar fi fost iremediabil dezorientat de măiestria noastră tehnologică şi, deci, aproape dispus să renunţe. Am văzut ce s-a întîmplat cu acea încredere exagerată din războiale noastre din Irak şi Afganistan, dar, spre deosebire de Departamentul de Stat, armata este o instituţie de învăţămînt, căreia chiar îi pasă de idei. În creuzetul acestor războaie, ea a aflat, din nou, străvechiul adevăr, şi anume că războiul nu este o treabă de inginerie, ci o ramură a politicii, de aici doctrina contra-insurgenţelor şi tot restul. (Acest lucru a determinat armata să declanşeze atacuri în zone ce trebuiau să fie din sfera civilă, exploatînd slăbiciunea Departamentului de Stat – dar asta este o altă poveste). Problema este aceea că ideile contează. Aşa cum a spus, anul trecut, foarte inteligentul nostru preşedinte, în discursul său de la Universitatea Naţională de Apărare, dacă nu ne schimbăm modul de a gîndi, am putea intra în multe războaie, pe care n-ar trebui să le ducem. Dacă sîntem serioşi în ceea ce priveşte reforma, prima întrebare care se pune este: în ce lume trăim? Dacă noi chiar credem că, în Secolul XXI, statul-naţiune este irelevant, pentru că lumea se scufundă într-o „supă” globală – adică toate statele naţionale, cu excepţia noastră -, atunci nu vom avea nevoie de un serviciu diplomatic puternic şi inteligent, care operează din cadrul unui minister de Externe funcţional. Reforma instituţiilor noastre diplomatice trebuie să fie abordată la acest nivel conceptual, nu la nivelul planurilor în 10 puncte. Referitor la Serviciul de Externe, un prieten, care acum se află la pensie, mi-a trimis un e-mail în care îmi spunea că i s-a propus să conducă, din nou, o ambasadă foarte mare. Ce vom mai putea spune, dacă niciodată Departamentul Forţelor Navale nu va fi capabil să găsească un amiral din serviciul activ, care să conducă un grup de luptători de carieră?

    Î.: Aţi scris următorul text: ,,Tabloul Secolului XXI devine ceva mai clar, după cele două războaie eşuate. Epoca informaticii şi spaţiul cibernetic sînt, acum, realităţi, dar, de fapt, continuăm să trăim într-o lume a statelor, nu a reţelelor de socializare. În timp ce noi ne vom zbate, mai departe, cu rolul nostru în lume, în curînd, se va contura ceea ce s-ar putea numi o nouă strategie – dar asta nu ca o consecinţă a ceea ce noi spunem, ci a ceea ce facem”. Iată întrebarea: ce ar trebui să facă diplomaţia publică?

    Pope: Aş întoarce întrebarea, deoarece nu am prea multă experienţă în acest domeniu şi aş pune, la rîndul meu, cîteva întrebări unor profesionişti. Există modalităţi noi de apreciere a opiniei din alte ţări? Ce valori pot fi extrase din oceanul de date? Ce gîndesc oamenii din Crimeea în această dimineaţă, cînd se află în pragul unei posibile confruntări cu forţele ruseşti? Reţeaua de socializare Twitter este, în mod evident, un instrument nou - citesc numeroase comentarii la # Libia – dar trebuie să fim atenţi cînd tragem concluzii din eşantioane reduse. Lăsînd la o parte tehnicile de măsurare a opiniei externe, atît pentru diplomaţia publică, dar şi pentru diplomaţie, tout court, locul din care trebuie să pornim nu este lumea în care ne-ar plăcea să trăim, ci lumea aşa cum este ea. Noi, americanii, sîntem prea mult predispuşi către fanteziile utopice, şi asta nu este o ocupaţie inofensivă şi fără urmări. Pentru că realitatea are mijloacele ei, prin care îşi va lua revanşa. (Sfîrşit)
    LAURENCE POPE
    http://www.ziartricolorul.ro/un-nou-...i-americane-2/
    constantintgd

  6. #26
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit


    Vladimir Putin s-a adresat la Kremlin deputaţilor Dumei de Stat, membrilor Consiliului Federaţiei, regiunilor Rusiei şi reprezentanţilor societăţii civile

    PREŞEDINTELE RUSIEI VLADIMIR PUTIN:

    Domnilor membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, bună ziua. Reprezentanţii Republicii Crimeea şi ai Sevastopolului sunt aici printre noi, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului!
    Dragi prieteni, ne-am adunat astăzi aici în legătură cu o problemă care are o semnificaţie vitală, istorică pentru noi. În Crimeea, a avut loc pe data de 16 Martie un referendum, în deplină concordanţă cu procedurile democratice şi cu normele internaţionale.

    A participat mai mult de 82% din electorat şi 96% din acesta a votat în favoarea reunificării cu Rusia. Aceste numere vorbesc de la sine.
    Pentru a înţelege motivele care stau la baza unei asemenea alegeri, este suficient să cunoşti istoria Crimeei şi ce anume au însemnat întotdeauna Rusia şi Crimeea una pentru alta.
    Totul în Crimeea vorbeşte despre istoria şi măreţia noastră comună. Aici se găseşte oraşul Kherson, unde Prinţul Vladimir a fost botezat. Curajul său spiritual de a adopta ortodoxia, a constituit fundamentul pe care s-au clădit ulterior cultura, civilizaţia şi valorile umane care unesc popoarele din Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Aici se găsesc de asemenea şi mormintele soldaţilor ruşi, a căror vitejie a adus Crimeea în Imperiul Rus. Crimeea înseamnă de asemenea şi Sevastopol – un oraş legendar cu o istorie remarcabilă, o fortăreaţă care serveşte drept loc de naştere al Flotei Ruse de la Marea Neagră. Crimeea este Balaklava şi Kerci, Malahov şi Sapun-Gora. Fiecare dintre aceste locuri sunt dragi inimilor noastre, simbolizând gloria militară rusească şi valoarea sa remarcabilă.
    Crimeea este un amestec unic al diferitelor popoare şi tradiţii. Acest lucru o face în mare măsură asemănătoare Rusiei, unde nici un grup etnic nu s-a pierdut de-a lungul secolelor. Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea şi celelalte grupuri etnice au trăit cot la cot în Crimeea, păstrându-şi identitatea lor proprie, tradiţiile, limbile şi credinţele.
    Populaţia actuală a Peninsulei Crimeea este de 2,2 milioane de oameni, din care aproape 1,5 milioane sunt ruşi, 350.000 sunt ucraineni care predominant consideră limba rusă ca limbă maternă şi circa 290-300.000 sunt tătari, care, aşa cum a arătat referendumul, înclină de asemenea înspre Rusia.
    Într-adevăr, a fost o perioadă în care tătarii au fost trataţi incorect, exact la fel ca şi alte popoare în URSS. Despre acest lucru pot spune un singur lucru: au suferit milioane de oameni de diferite naţionalităţi în timpul acestor represiuni, dintre aceştia în primul rând au fost ruşii.
    Tătarii din Crimeea s-au întors pe tărâmurile natale, cred că ar trebui să luăm toate măsurile politice şi legislative pentru a finaliza reabilitarea tătarilor, să-i repunem în drepturi şi să le restaurăm bunul renume.
    Avem cel mai mare respect pentru popoarele şi toate grupurile etnice care trăiesc în Crimeea. Aceasta este casa lor, ţara lor natală şi ar fi drept – ştiu că populaţia locală sprijină acest lucru- pentru Crimeea să aibă trei limbi naţionale egale: rusa, ucraineana şi tătara.
    Colegi,
    În inimile şi în minţile oamenilor, Crimeea a fost întotdeauna o parte inseparabilă a Rusiei. Această convingere fermă este bazată pe adevăr şi dreptate şi a fost transmisă din generaţie în generaţie, peste timp, în orice împrejurări, în ciuda tuturor schimbărilor dramatice prin care ţara noastră a trecut de-a lungul întregului secol al XX-lea.
    După revoluţie, bolşevicii, din diferite motive – Dumnezeu să-i judece –, au adăugat mari părţi din Sudul istoric al Rusiei, Republicii Ucraina. Acest lucru a fost făcut fără a se lua în considerare componenţa etnică a populaţiei iar astăzi, aceste regiuni formează sudul Ucrainei. Ulterior, în 1954, s-a luat decizia de a transfera regiunea Crimeei către Ucraina, împreună cu Sevastopol, în ciuda faptului că era un oraş de subordonare unională. Aceasta a fost iniţiativa personală a conducătorului Partidului Comunist Nikita Hruşciov. Ce anume a stat în spatele acestei decizii ale sale – o dorinţă de a câştiga sprijinul clasei politice ucrainene sau de a compensa pentru represiunile în masă din Ucraina anilor ’30 – asta e treaba istoricilor să afle.
    Ceea ce contează astăzi, este faptul că decizia a fost luată cu o încălcare clară a normelor constituţionale chiar şi de atunci. Decizia a fost luată în culise. Şi normal, într-un stat totalitar nimeni nu s-a mai deranjat să întrebe cetăţenii din Crimeea sau Sevastopol, ei au fost puşi în faţa faptului împlinit. Bineînţeles, poporul s-a întrebat de ce dintr-o dată, Crimeea a devenit parte a Ucrainei. Dar per total – şi trebuie să spunem acest lucru clar, îl ştim cu toţii – decizia a fost tratată ca o banală formalitate deoarece teritoriul a fost transferat în interiorul unui singur stat. Pe vremea aceea era de neconceput faptul că Ucraina şi Rusia s-ar putea vreodată despărţi ca să devină două state diferite. Oricum, acest lucru s-a întâmplat.
    Din nefericire, ceea ce părea imposibil a devenit o realitate, URSS a căzut. Lucrurile au evoluat într-atâta de rapid, încât puţină lume a realizat cât de dramatice sunt şi care vor fi consecinţele lor. Multă lume, atât din Rusia cât şi din Ucraina, la fel ca în celelalte republici, au sperat că CSI creată la acea vreme va deveni noua formă de statalitate. Li s-a spus că va fi o singură monedă, un singur spaţiu economic, forţe armate unite; oricum, toate aceste lucruri au rămas goale promisiuni, în timp ce marea ţară a dispărut. Doar în momentul în care Crimeea a ajuns să fie în altă ţară, Rusia a realizat de fapt că nu e doar furată, e jefuită.
    În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem faptul că Rusia, prin lansarea acestei parade a suveranităţilor, a ajutat la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Iar când această prăbuşire a fost legalizată, toată lumea a uitat de Crimeea şi de Sevastopol – principala bază a Flotei Mării Negre. Milioane de oameni au mers la culcare seara într-o ţară şi s-au trezit în altele, devenind peste noapte minorităţi etnice în foste republici sovietice, în timp ce naţiunea rusă a devenit una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare grup etnic din lume care este despărţit prin graniţe.
    Acum, după mulţi ani, am auzit rezidenţi ai Crimeei spunând că în 1991 au fost predaţi ca un sac de cartofi. Este greu să-i contrazici. Şi cum e cu statul rus? Cum e cu statul rus? A acceptat situaţia cu smerenie. Această ţară a trecut prin asemenea vremuri grele încât efectiv nu a putut să-şi apere interesele. În orice caz, poporul nu s-a putut împăca cu această nedreptate istorică strigătoare la cer. În toţi aceşti ani, cetăţeni şi multe personalităţi publice au tot revenit la această problemă, spunând că de fapt Crimeea este pământ istoric rusesc şi că Sevastopol este un oraş rus. Da, cu toţii am ştiut asta în inimile şi minţile noastre, dar trebuia să mergem înainte ignorând realitatea pentru a ne putea construi relaţiile de bună vecinătate cu Ucraina pe fundamente noi. În acest timp, relaţiile noastre cu Ucraina, cu poporul frate ucrainean au fost întotdeauna şi vor rămâne de cea mai mare importanţă pentru noi. (aplauze)
    Astăzi, putem vorbi deschis despre acest lucru, şi aş dori să vă împărtăşesc câteva detalii ale negocierilor care au avut loc la începutul anilor 2000. Preşedintele de atunci al Ucrainei, dl. Kucima, mi-a cerut să grăbesc procesul de delimitare a graniţelor ruso-ucrainiene. La acea vreme, procesul practic stagna. Rusia părea că a recunoscut Crimeea ca fiind o parte a Ucrainei, dar nu avuseseră loc negocieri cu privire la delimitarea graniţelor. În ciuda complexităţii situaţiei, am emis imediat instrucţiuni agenţiilor ruseşti guvernamentale ca să-şi accelereze munca pentru a documenta graniţele, astfel încât fiecare a înţeles clar că prin acceptarea delimitării graniţelor, am admis de facto şi de jure faptul că Peninsula Crimeea era teritoriu ucrainean, închizând astfel disputa.
    Am cedat în faţa Ucrainei nu doar cu privire la Crimeea, dar şi în chestiuni mai complicate, cum ar fi graniţa maritimă în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci. Motivul pentru care am procedat aşa la acel moment a fost faptul că pentru noi au contat cel mai mult bunele relaţii cu Ucraina iar acestea nu trebuiau să cadă victime ale unui impas generat de dispute teritoriale. În orice caz, ne-am aşteptat ca Ucraina să rămână pentru noi un vecin bun, am sperat ca cetăţenii ruşi şi vorbitorii de rusă din Ucraina, în special din sud-est şi din Crimeea să trăiască într-un stat prietenos, democratic şi civilizat care le va apăra drepturile la nivelul standardelor legilor internaţionale. Oricum, situaţia nu a evoluat în această direcţie. Au fost făcute nenumărate încercări de a-i dezmoşteni pe ruşi de amintirile lor istorice, chiar şi de limba lor, şi să fie supuşi asimilării forţate. Ba mai mult decât atât, ruşii, ca orice alţi cetăţeni ai Ucrainei suferă din cauza crizei politice şi statale constantă care zguduie ţara în ultimii peste 20 de ani.
    Înţeleg de ce poporul ucrainean a dorit schimbarea. Au îndurat destule de la autorităţile care au fost la putere pe durata anilor de independenţă a Ucrainei. S-au tot perindat preşedinţi, prim-miniştri şi parlamentari, dar atitudinea lor faţă de ţară şi de popor a rămas la fel. Au muls ţara, s-au luptat între ei pentru putere, proprietăţi şi bani şi nu le-a păsat prea mult de poporul de rând. Nu s-au mirat de ce milioane de cetăţeni ucraineni nu au văzut nici o perspectivă acasă şi au mers în alte ţări pentru a munci ca zilieri. Aş dori să subliniez acest lucru: nu au plecat în vreun Silicon Valley, dar au plecat ca să devină zilieri. Doar în ultimul an aproape 3 milioane de oameni şi-au găsit astfel de slujbe în Rusia. Potrivit unor surse, în 2013 câştigurile lor în Rusia au totalizat peste 20 de miliarde de dolari, care este aproximativ 12% din PIB-ul Ucrainei.
    Aş dori să reiterez faptul că îi înţeleg pe aceia care au ieşit în Maidan cu sloganuri paşnice împotriva corupţiei, managementului de stat ineficient şi sărăciei. Dreptul la proteste paşnice, proceduri democratice şi alegeri există tocmai pentru a înlocui autorităţi care nu mulţumesc poporul. Oricum, cei care au fost în spatele ultimelor evenimente din Ucraina au avut o agendă diferită: se pregăteau pentru o altă preluare a guvernării, doreau să preia cu orice preţ puterea. Au recurs la teroare, crimă şi revolte. Cei care au executat această lovitură de stat sunt naţionaliştii, neo-naziştii, rusofobii şi anti-semiţii şi continuă să conducă în Ucraina chiar şi astăzi.
    Noile aşa-numite autorităţi, au început prin a introduce un proiect de lege pentru a revizui politica limbilor, care a fost o încălcare directă a drepturilor minorităţilor. Oricum, au fost imediat „disciplinaţi” de către sponsorii străini ai acestor aşa-numiţi politicieni. Trebuie să admitem faptul că mentorii acestor autorităţi actuale sunt inteligenţi şi îşi dau bine seama la ce ar putea conduce clădirea unui astfel de stat pur etnic ucrainean. Acest proiect de lege a fost abandonat, dar în mod clar e pus de-o parte pentru viitor. Nu prea mai sunt menţionări la această tentativă acum, probabil în baza prezumţiei că poporul are memorie scurtă. Totuşi, putem cu toţii vedea clar intenţiile acestor moştenitori ideologici ai lui Bandera, complicele lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
    Este de asemenea evident faptul că la ora actuală nu există o autoritate executivă legitimă în Ucraina, nimeni cu care să discuţi. Multe agenţii guvernamentale au fost preluate de impostori, dar ei nu au controlul în ţară, câtă vreme ei – şi aş vrea să subliniez asta – sunt de cele mai multe ori controlaţi de radicali. În unele cazuri, ai nevoie de un permis special din partea militanţilor din Maidan pentru a te întâlni cu anumiţi miniştri ai guvernului actual. Nu glumesc, aceasta este realitatea.
    Aceia care s-au opus loviturii de stat au fost imediat ameninţaţi cu reprimarea. Normal, prima vizată a fost Crimeea, Crimeea cea vorbitoare de limba rusă. Din această cauză rezidenţii din Crimeea şi Sevastopol s-au întors spre Rusia, cerând ajutor pentru a-şi putea apăra drepturile şi vieţile, pentru a preveni evenimente precum cele care se dezvăluiau şi încă urmează la Kiev, Doneţk, Harkov şi în alte oraşe ucrainene. Normal, nu puteam ignora acest apel; nu puteam să abandonăm Crimeea şi pe rezidenţii săi pradă deznădejdii. Aceasta ar fi fost o trădare şi din partea noastră.
    În primul rând, a trebuit să ajutăm la crearea condiţiilor astfel că, pentru prima oară în istorie, rezidenţii Crimeei au putut să-şi exprime liber şi paşnic dorinţele cu privire la propriul viitor. Totuşi, ce auzim din partea colegilor noştri din Europa de Vest şi America de Nord? Ei spun că violăm normele legii internaţionale. În primul rând este un lucru bun că în sfârşit îşi amintesc că există un astfel de lucru precum legea internaţională – mai bine mai târziu decât niciodată.
    În al doilea rând, şi cel mai important - ce anume violăm noi mai exact? E adevărat, preşedintele Federaţiei Ruse a primit permisiunea Camerei Superioare a Parlamentului de a utiliza Forţele Armate în Crimeea. În orice caz, strict vorbind, nimeni n-a acţionat în baza acestei permisiuni încă. Forţele Armate ale Rusiei niciodată n-au intrat în Crimeea, ele erau deja acolo în conformitate cu o înţelegere internaţională. Într-adevăr, am trimis întăriri trupelor de-acolo; totuşi – acesta este ceva ce aş dori ca toată lumea să audă şi să ştie - noi nu am depăşit limita de personal a Forţelor noastre Armate din Crimeea care este limitată la 25.000 de oameni, deoarece nu a fost nevoie.
    Următorul lucru. Consiliul Suprem din Crimeea s-a raportat la Carta Naţiunilor Unite, care vorbeşte despre dreptul naţiunilor la autodeterminare, astfel că şi-a declarat independenţa şi s-a decis să organizeze un referendum. Întâmplător, aş dori să vă reamintesc faptul că atunci când Ucraina s-a separat de URSS a făcut exact acelaşi lucru, aproape cuvânt cu cuvânt. Ucraina s-a folosit de acest drept, pe când rezidenţilor Crimeei le este refuzat. De ce asta?
    Ba mai mult decât atât, autorităţile din Crimeea au făcut referire şi la binecunoscutul precedent Kosovo – un precedent pe care colegii noştri vestici l-au creat ei înşişi într-o situaţie foarte similară, când au decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia, exact ceea ce face Crimeea acum, este legitim şi nu are nevoie de nici o permisiune din partea autorităţilor centrale ale ţării. Conform Articolului 2, Capitolul 1 din Carta Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională a ONU a fost de-acord cu această abordare şi a făcut următorul comentariu în Decizia sa din 22 iulie 2010, şi citez, „nici o interdicţie generală nu va trebui să interfereze din practica Consiliului de Securitate cu privire la declaraţiile de independenţă” şi „ legea generală internaţională nu conţine nicio interdicţie cu privire la declaraţiile de independenţă”. Clar şi limpede, cum ar spune dânşii.
    Nu-mi place să mă bazez pe citate dar, în acest caz, nu pot să mă abţin. Aici este un citat dintr-un alt document oficial: în Declaraţia Scrisă a Statelor Unite ale Americii din 17 aprilie 2009, introdusă la aceeaşi Curte Internaţională a ONU în legătură cu audierile în cazul Kosovo. Şi din nou citez, „Declaraţiile de Independenţă pot, şi de cele mai multe ori o fac, încălca legislaţia domestică. Oricum, acest lucru nu le face să fie şi încălcări ale legilor internaţionale” închei citatul. Ei au scris asta, au împrăştiat-o în toată lumea, au convins pe toţi iar acum sunt ultragiaţi. În legătură cu ce? Acţiunile poporului crimeean se încadrează perfect în aceste instrucţiuni, aşa cum erau. Din anumite motive, lucruri cărora li s-au permis albanezilor kosovari (şi avem tot respectul pentru ei), ruşilor, ucrainenilor şi tătarilor din Crimeea nu le sunt permise. Din nou, ne mirăm de ce.
    Continuăm să tot auzim din partea Statelor Unite şi a Europei de Vest faptul că Kosovo este vreun caz special. Ce anume îl face atâta de special în ochii colegilor noştri? Aflăm că este din cauza faptului că în Kosovo au fost aşa de multe pierderi de vieţi omeneşti. Este acesta un argument legal? Regulile Curţii Internaţionale nu fac referire la aşa ceva. Acesta nu este nici măcar dublu standard, ci este un cinism uimitor, primitiv, brut. Unii ar trebui să nu mai facă chiar absolut orice pentru a-şi urmări interesele, numind exact acelaşi lucru ca fiind alb astăzi şi negru mâine. Pornind de la această logică, ar trebui să ne asigurăm de-acum încolo că fiecare conflict conduce la pierderi de vieţi omeneşti. O voi spune clar - dacă unităţile locale de auto-apărare crimeene nu ar fi luat situaţia sub control, acolo ar fi putut fi de asemenea pierderi de vieţi omeneşti. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat. Nu a fost nici măcar o singură confruntare armată în Crimeea şi nici o victimă. De ce credeţi că a fost aşa? Răspunsul este simplu: pentru că a fost foarte greu, practic imposibil să lupţi împotriva voinţei poporului. Aici aş dori să le mulţumesc soldaţilor ucraineni – şi este vorba de 22.000 de oameni sub jurământ, complet înarmaţi. Aş dori să le mulţumesc acelor militari ucraineni care s-au abţinut de la vărsarea de sânge şi nu şi-au năclăit în sânge uniformele.
    Referitor la acest lucru, îmi mai vin în minte şi alte gânduri. Ei tot vorbesc despre o intervenţie rusă în Crimeea, un fel de agresiune. Este ciudat să auzi aşa ceva. Nu-mi pot aminti din istorie despre nici măcar un singur caz de agresiune în care să nu se tragă nici măcar un singur foc şi să nu existe nici o victimă umană.
    Colegi,
    Situaţia din Ucraina reflectă în oglindă ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în lume de-a lungul ultimelor decade. După dispariţia bipolarităţii de pe planeta noastră, nu mai avem stabilitate. Instituţiile internaţionale cheie nu devin mai puternice, dimpotrivă, în multe dintre cazuri acestea se degradează în mod trist. Partenerii noştri vestici, conduşi de Statele Unite ale Americii preferă să nu se lase ghidaţi de legile internaţionale în practicile lor politice, ci de regula pistolului. Au ajuns în exclusivitatea şi excepţionalismul lor să creadă că pot decide destinele lumii, că doar ei pot avea dreptate. Acţionează la bunul lor plac peste tot, utilizează forţa împotriva statelor suverane, construiesc coaliţii bazate pe principiul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”. Pentru a face această agresiune să pară legitimă, forţează rezoluţiile necesare din partea organizaţiilor internaţionale şi, dacă din diverse motive acest lucru nu funcţionează, pur şi simplu ignoră Consiliul de Securitate şi ONU, în general.
    Acest lucru s-a întâmplat în Iugoslavia, ne amintim 1999 foarte bine. A fost greu de crezut, chiar şi văzând cu proprii ochi, că la sfârşit de secol XX, una din capitalele europene, Belgradul; a fost sub atac de rachete timp de câteva săptămâni, şi doar după aceea a urmat intervenţia adevărată. A fost vreo Rezoluţie a Consiliului de Securitate pe acest subiect, permiţând aceste acţiuni? Nimic de acest gen. Şi după aceea au lovit Afghanistan, Irak şi au încălcat în mod direct rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU referitoare la Libia unde, în loc să impună aşa-numita zonă de „cer închis” deasupra ţării, au început de asemena să o bombardeze.
    A fost o serie întreagă de revoluţii controlate „colorate”. În mod clar, oamenii naţiunilor unde acestea au avut loc erau obosiţi de tiranie, de sărăcie şi de lipsa perspectivelor, dar de aceste sentimente s-a profitat în mod cinic. Acestor naţiuni le-au fost impuse standarde care în niciun caz nu au corespuns cu modul lor de viaţă, tradiţiile sau culturile acestor popoare. Drept urmare, în loc de democraţie şi libertate, în acele locuri a fost haos, răbufniri de vioolenţă şi revolte. Primăvara Arabă s-a transformat în Iarna Arabă.
    O situaţie similară s-a dezvăluit şi în Ucraina. În 2005, pentru a împinge candidatul necesar în alegerile prezidenţiale, s-au gândit la un fel de runda a 3-a care nu era stipulată în lege. A fost absurdă şi o batjocură la adresa Constituţiei. Iar acum, au aruncat în joc o armată de militanţi bine organizată şi echipată.
    Înţelegem ceea ce se întâmplă, înţelegem că aceste acţiuni au fost îndreptate împotriva Ucrainei, a Rusiei şi împotriva Integrării Eurasiatice. Şi toate acestea în timp ce Rusia se dădea de ceasul morţii să angajeze un dialog cu colegii noştri din Vest. Noi propunem în mod constant cooperare în toate problemele-cheie, vrem să întărim nivelul nostru de încredere reciprocă şi ne dorim relaţii egale, deschise şi corecte. Dar nu am văzut nici un gest de reciprocitate.
    Dimpotrivă, ne-au minţit de multe ori, au luat decizii pe la spatele nostru, ne-au pus în faţa faptelor împlinite. Acest lucru s-a petrecut cu expansiunea NATO către Est, la fel cu plasarea de infrastructură militară la graniţele noastre. Continuă să ne spună acelaşi lucru: „Ei bine, acest lucru nu vă priveşte.”. Este foarte uşor să zici acest lucru.
    S-a întâmplat cu amplasarea scutului anti-rachetă, în ciuda tuturor temerilor şi protestelor noastre, proiectul este în lucru şi avansează. S-a întâmplat cu tergiversarea nesfârşită a discuţiilor referitoare la emiterea de vize, cu promisiunile referitoare la concurenţa loială şi accesul liber la pieţele mondiale.
    Astăzi, suntem ameninţaţi cu sancţiuni, dar deja suferim multe limitări, unele care sunt chiar de mare importanţă pentru noi, economia şi naţiunea noastră. De exemplu, încă de pe vremea Războiului Rece SUA şi, implicit alte naţiuni, au restricţionat la vânzarea către URSS a unei liste lungi de tehnologii şi echipamente, creând în acest sens lista Comitetului de Coordonare pentru Controlul Multilateral al Exportului. Astăzi, deşi acestea au fost eliminate de formă, în realitate multe limitări încă-şi produc efectele.
    Pe scurt, avem toate motivele să credem că politica infamă de închidere şi izolare, dusă în secolele XVIII, XIX şi al XX-lea, continuă şi în zilele noastre. Ei încearcă în mod continuu să ne înghesuie într-un colţ, deoarece avem o poziţie independentă, pentru că ne-o menţinem şi pentru că numim lucrurile deschis, aşa cum sunt ele, şi nu ne angajăm în ipocrizii. Dar există o limită la orice. Iar în cazul Ucrainei, partenerii noştri vestici au încălcat limita acţionând în mod iresponsabil şi neprofesional.
    La urma urmei, erau perfect conştienţi de faptul că există milioane de ruşi care trăiesc în Ucraina şi Crimeea, trebuie că le-a lipsit cu desăvârşire instinctul politic şi bunul simţ ca să nu intuiască consecinţele propriilor acţiuni. Rusia s-a găsit într-o situaţie din care nu mai putea da înapoi. Dacă vei comprima arcul de tot, până la limită, acesta se va destinde brusc, cu putere. Trebuie să vă reamintiţi acest lucru întotdeauna.
    Astăzi, este imperativ să punem punct acestei isterii, să dezminţim retorica Războiului Rece şi să acceptăm un fapt evident: Rusia e un participant independent şi activ în cadrul afacerilor internaţionale; la fel ca şi celelalte ţări are propriile interese naţionale care trebuiesc luate în seamă şi respectate.
    În acelaşi timp, suntem recunoscători tuturor celor care au înţeles acţiunile noastre în Crimeea, suntem recunoscători poporului chinez, ai cărui lideri au apreciat tot timpul situaţia din Ucraina şi Crimeea luând în considerare contextul complet istoric şi politic, apreciem în mod deosebit abţinerea şi obiectivitatea Indiei.
    Astăzi, aş dori să mă adresez poporului Statelor Unite ale Americii, poporul care încă de la constituirea propriei naţiuni şi adoptarea Declaraţiei de Independenţă, a ţinut mândru libertatea deasupra a orice altceva. Dorinţa liberă a rezidenţilor Crimeei de a-şi decide singuri propria soartă nu este un astfel de deziderat? Vă rugăm să ne înţelegeţi.
    Cred că europenii, în primul rând şi cel mai tare, germanii, mă vor înţelege de asemenea. Permiteţi-mi să vă reamintesc faptul că pe parcursul negocierilor politice pentru unificarea Germaniilor de Est şi de Vest, la nivel de experţi, la un nivel foarte înalt, anumite naţiuni care le erau şi atunci şi acum aliate, nu au sprijinit unificarea. În orice caz, naţiunea noastră a sprijinit în mod neechivoc dorinţa sinceră, de neoprit a germanilor pentru unitate naţională. Sunt sigur că nu aţi uitat acest lucru şi mă aştept ca cetăţenii Germaniei să sprijine de asemenea aspiraţiile ruşilor, ale Rusiei istorice de a-şi restaura unitatea.
    Aş dori de asemenea să mă adresez poporului Ucrainei. Aş dori la modul sincer să ne înţelegeţi: nu vrem să vă facem rău în niciun fel sau să vă rănim sentimentele naţionale. Am respectat întotdeauna integritatea teritorială a statului ucrainean, întâmplător nu în acelaşi mod în care au făcut-o cei care au sacrificat unitatea Ucrainei pentru scopurile lor politice. Flutură tot felul de sloganuri despre măreţia Ucrainei, dar ei sunt cei care au făcut totul ca naţiunea să se dividă. Nesupunerea civică de astăzi le stă în întregime pe conştiinţă. Aş dori să mă auziţi dragi prieteni. Nu-i credeţi pe cei care vă spun să vă temeţi de Rusia, strigând în gura mare că vor urma alte regiuni după Crimeea. Nu dorim să dividem Ucraina, nu avem nevoie de asta. Cât despre Crimeea, aceasta va rămâne un teritoriu rusesc, ucrainean şi tătar. O repet, exact aşa cum a fost pentru secole, va fi casa tuturor popoarelor care trăiesc acolo. Ceea ce nu va fi şi nu va face niciodată, este să calce pe urmele lui Bandera!
    Crimeea este moştenirea noastră istorică şi un foarte important factor în stabilitatea regională. Iar acest teritoriu strategic trebuie să facă parte dintr-o lungă şi stabilă suveranitate care, astăzi, poate fi doar rusească. Altfel dragi prieteni (mă adresez atât Ucrainei cât şi Rusiei), atât voi cât şi noi – ruşii şi ucrainienii – am putea pierde Crimeea cu totul, iar asta s-ar putea întâmpla într-o perspectivă istorică apropiată. Vă rog să vă gândiţi la acest lucru.
    Permiteţi-mi să specific şi faptul că am auzit declaraţii de la Kiev despre Ucraina care în curând va adera la NATO. Ce ar fi însemnat acest lucru pentru Crimeea şi Sevastopol în viitor? Ar fi însemnat că marina NATO ar fi fost chiar acolo în acest oraş al gloriei militare ruseşti iar acest lucru ar fi creat nu doar o iluzorie, ci şi o cât se poate de reală ameninţare pentru toată Rusia de sud. Toate aceste lucruri puteau deveni realitate dacă nu ar fi fost alegerea poporului crimean şi aş dori să le mulţumesc pentru aceasta.
    Totuşi aş dori să spun că nu ne opunem cooperării cu NATO, în mod clar nu e cazul de aşa ceva. Din cauza tuturor proceselor interne din interiorul organizaţiei, NATO rămâne o alianţă militară iar noi suntem împotriva faptului de a avea o alianţă militară care se instalează ca acasă fix în curtea din spatele casei noastre sau pe teritoriul nostru istoric. Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez că vom călători la Sevastopol pentru a vizita marinari NATO. Bineînţeles, mulţi dintre ei sunt nişte tipi nemaipomeniţi, dar mai degrabă aş dori să vină ei să ne viziteze, să fie oaspeţii noştri, decât invers.
    Aş dori să vă spun deschis că ne doare inima să vedem ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina, să vedem suferinţele poporului şi nesiguranţa lor despre cum vor trece de ziua de astăzi şi ce-i aşteaptă mâine. Îngrijorarea noastră este de înţeles deoarece nu numai că suntem vecini apropiaţi, dar cum am mai zis, suntem acelaşi popor. Kievul e mama oraşelor ruseşti. Originea noastră comună e Rusia Antică şi nu putem trăi unii fără alţii.
    Permiteţi-mi de asemenea să mai spun un lucru. În Ucraina trăiesc milioane de ruşi şi vorbitori de limba rusă şi vor continua să o facă. Rusia le va apăra întotdeauna interesele, utilizându-şi mijloacele politice, diplomatice şi legale. Ar fi în interesul propriu al Ucrainei să se asigure în mod prioritar că drepturile şi interesele acestor oameni sunt protejate în totalitate. Acest lucru este garanţia stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
    Vrem să fim prieteni cu Ucraina şi ne dorim ca Ucraina să fie o ţară puternică, suverană şi autosuficientă. La urma urmei, Ucraina este unul dintre cei mai mari parteneri ai noştri. Avem multe proiecte comune şi cred în succesul acestora, indiferent de dificultăţile curente. Şi cel mai important, dorim ca în Ucraina să domnească pacea şi armonia şi suntem pregătiţi să lucrăm împreună cu alte ţări pentru a facilita şi sprijini acest lucru. Dar, cum am mai spus, doar însuşi poporul ucrainean poate să-şi facă ordine în propria casă.
    Rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, întreaga Rusie v-a admirat curajul, demnitatea şi eroismul. Voi aţi decis viitorul Crimeei. Am fost foarte apropiaţi zilele acestea, sprijinându-ne unii pe alţii. Acestea au fost sentimente sincere de solidaritate. Trebuie să existe astfel de puncte de turnură istorice ca o naţiune să-şi demonstreze maturitatea şi puterea de spirit. Poporul rus şi-a arătat această maturitate şi putere prin sprijinul lui unit pentru proprii compatrioţi.
    Fermitatea poziţiei de politică externă a Rusiei în această problemă îşi trage fermitatea din voinţa a milioanelor de oameni ai poporului nostru, unitatea noastră naţională şi din sprijinul principalelor forţe politice şi publice ale ţării noastre. Aş vrea să mulţumesc tuturor pentru acest spirit patriotic, tuturor fără nicio excepţie. Acum, ar trebui să continuăm şi să menţinem acest fel de consolidare astfel încât să putem surmonta toate misiunile pe care ţara noastră le va avea de înfruntat pe drumul său înainte.
    Evident, ne vom lovi de opoziţie externă, dar asta este o decizie pe care va trebui să o luăm pentru noi înşine. Suntem pregătiţi pentru a ne apăra interesele naţionale în mod corespunzător, sau ne vom preda de fiecare dată, retrăgându-ne cine ştie unde? Câţiva politicieni vestici deja ne ameninţă nu numai cu sancţiuni, dar şi cu perspectiva creşterii unor probleme serioase pe plan intern. Aş dori să ştiu mai exact ce anume au în cap: acţiunea prin intermediul unei coloane a 5-a, această adunătură disparată de „trădători naţionali”, sau doresc să ne pună într-o situaţie de înrăutăţire a situaţiei economice şi sociale astfel încât să se provoace nemulţumiri publice? Considerăm astfel de afirmaţii ca fiind iresponsabile şi în mod clar de un ton agresiv şi le vom răspunde în mod corespunzător. În acelaşi timp, niciodată noi nu vom căuta confruntări cu partenerii noştri, fie din Est sau din Vest, dimpotrivă, vom face tot ceea ce putem pentru a clădi relaţii de vecinătate civilizate şi bune aşa cum se presupune a fi în lumea modernă.
    Colegi,
    Înţeleg oamenii din Crimeea care au pus întrebarea de la referendum în cel mai clar mod posibil: Crimeea ar trebui să fie cu Ucraina, sau cu Rusia? Putem spune cu siguranţă că autorităţile din Crimeea şi Sevastopol, autorităţile legislative, atunci când au formulat întrebarea, au dat deoparte interesele de grup şi politice şi au lăsat în faţă doar interesele fundamentale ale poporului. Circumstanţele specifice din punct de vedere istoric, al populaţiei, politic şi economic ar fi făcut ca orice altă opţiune propusă, oricât de tentantă – dar fragilă şi temporară- ar fi fost la prima privire, ar fi dus în viitor la o înrăutăţire a situaţiei de-acolo, care ar fi avut efecte dezastuoase asupra vieţii oamenilor. Astfel, oamenii din Crimeea au decis să pună întrebarea într-un mod ferm şi fără compromisuri, fără zone gri. Referendumul a fost corect şi transparent iar poporul Crimeei şi-a exprimat în mod clar şi convingător voinţa şi au spus că vor să fie cu Rusia.
    De asemenea, Rusia va avea de luat o decizie grea luând în seamă diversele considerente de ordin intern şi extern. Ce anume cred oamenii aici în Rusia? Aici, ca în orice altă ţară democratică, oamenii au puncte de vedere diferite, dar aş vrea să subliniez faptul că majoritatea absolută a poporului nostru sprijină ceea ce se întâmplă. Cele mai noi sondaje de opinie efectuate aici în Rusia, arată că 95% din populaţie crede că Rusia ar trebui să protejeze interesele ruşilor şi al celorlalte grupuri etnice din Crimeea – 95% dintre cetăţenii noştri. Mai mult de 83% dintre ei cred că Rusia ar trebui să facă acest lucru, chiar dacă ar complica relaţiile noastre cu alte ţări. Un total de 86% din poporul nostru vede Crimeea ca şi cum încă ar fi teritoriu rusesc şi parte a pământurilor ţării noastre. Şi o altă cifră în mod special importantă, care corespunde exact cu rezultatul referendumului din Crimeea: aproape 92% din poporul nostru susţine reunificarea Crimeei cu Rusia. Prin aceasta, vedem că majoritatea covârşitoare a poporului din Crimeea şi majoritatea absolută a poporului Federaţiei Ruse sprijină reunificarea Rusiei cu Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol.
    Acum, acest lucru este o problemă a deciziei politice proprii a Rusiei şi orice decizie în acest caz poate fi bazată doar pe voinţa populară, deoarece poporul este izvorul de bază al oricărei autorităţi.
    Membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, astăzi, în acord cu voinţa poporului, voi remite Adunării Federale o cerere de a lua în considerare o Lege Constituţională pentru crearea a două noi entităţi constituente în cadrul Federaţiei Ruse: Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol şi ratificarea Tratatului de admitere a Crimeei şi a Sevastopolului în cadrul Federaţiei Ruse, care deja este pregătit pentru a fi semnat. Mă bazez în continuare pe sprijinul dumneavoastra!
    constantintgd

  7. #27
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit




    Vladimir Putin s-a adresat la Kremlin deputaţilor Dumei de Stat, membrilor Consiliului Federaţiei, regiunilor Rusiei şi reprezentanţilor societăţii civile
    PREŞEDINTELE RUSIEI VLADIMIR PUTIN:

    Domnilor membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, bună ziua. Reprezentanţii Republicii Crimeea şi ai Sevastopolului sunt aici printre noi, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului!

    Dragi prieteni, ne-am adunat astăzi aici în legătură cu o problemă care are o semnificaţie vitală, istorică pentru noi. În Crimeea, a avut loc pe data de 16 Martie un referendum, în deplină concordanţă cu procedurile democratice şi cu normele internaţionale.

    A participat mai mult de 82% din electorat şi 96% din acesta a votat în favoarea reunificării cu Rusia. Aceste numere vorbesc de la sine.

    Pentru a înţelege motivele care stau la baza unei asemenea alegeri, este suficient să cunoşti istoria Crimeei şi ce anume au însemnat întotdeauna Rusia şi Crimeea una pentru alta.
    Totul în Crimeea vorbeşte despre istoria şi măreţia noastră comună. Aici se găseşte oraşul Kherson, unde Prinţul Vladimir a fost botezat. Curajul său spiritual de a adopta ortodoxia, a constituit fundamentul pe care s-au clădit ulterior cultura, civilizaţia şi valorile umane care unesc popoarele din Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Aici se găsesc de asemenea şi mormintele soldaţilor ruşi, a căror vitejie a adus Crimeea în Imperiul Rus. Crimeea înseamnă de asemenea şi Sevastopol – un oraş legendar cu o istorie remarcabilă, o fortăreaţă care serveşte drept loc de naştere al Flotei Ruse de la Marea Neagră. Crimeea este Balaklava şi Kerci, Malahov şi Sapun-Gora. Fiecare dintre aceste locuri sunt dragi inimilor noastre, simbolizând gloria militară rusească şi valoarea sa remarcabilă.
    Crimeea este un amestec unic al diferitelor popoare şi tradiţii. Acest lucru o face în mare măsură asemănătoare Rusiei, unde nici un grup etnic nu s-a pierdut de-a lungul secolelor. Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea şi celelalte grupuri etnice au trăit cot la cot în Crimeea, păstrându-şi identitatea lor proprie, tradiţiile, limbile şi credinţele.
    Populaţia actuală a Peninsulei Crimeea este de 2,2 milioane de oameni, din care aproape 1,5 milioane sunt ruşi, 350.000 sunt ucraineni care predominant consideră limba rusă ca limbă maternă şi circa 290-300.000 sunt tătari, care, aşa cum a arătat referendumul, înclină de asemenea înspre Rusia.
    Într-adevăr, a fost o perioadă în care tătarii au fost trataţi incorect, exact la fel ca şi alte popoare în URSS. Despre acest lucru pot spune un singur lucru: au suferit milioane de oameni de diferite naţionalităţi în timpul acestor represiuni, dintre aceştia în primul rând au fost ruşii.
    Tătarii din Crimeea s-au întors pe tărâmurile natale, cred că ar trebui să luăm toate măsurile politice şi legislative pentru a finaliza reabilitarea tătarilor, să-i repunem în drepturi şi să le restaurăm bunul renume.
    Avem cel mai mare respect pentru popoarele şi toate grupurile etnice care trăiesc în Crimeea. Aceasta este casa lor, ţara lor natală şi ar fi drept – ştiu că populaţia locală sprijină acest lucru- pentru Crimeea să aibă trei limbi naţionale egale: rusa, ucraineana şi tătara.
    Colegi,
    În inimile şi în minţile oamenilor, Crimeea a fost întotdeauna o parte inseparabilă a Rusiei. Această convingere fermă este bazată pe adevăr şi dreptate şi a fost transmisă din generaţie în generaţie, peste timp, în orice împrejurări, în ciuda tuturor schimbărilor dramatice prin care ţara noastră a trecut de-a lungul întregului secol al XX-lea.
    După revoluţie, bolşevicii, din diferite motive – Dumnezeu să-i judece –, au adăugat mari părţi din Sudul istoric al Rusiei, Republicii Ucraina. Acest lucru a fost făcut fără a se lua în considerare componenţa etnică a populaţiei iar astăzi, aceste regiuni formează sudul Ucrainei. Ulterior, în 1954, s-a luat decizia de a transfera regiunea Crimeei către Ucraina, împreună cu Sevastopol, în ciuda faptului că era un oraş de subordonare unională. Aceasta a fost iniţiativa personală a conducătorului Partidului Comunist Nikita Hruşciov. Ce anume a stat în spatele acestei decizii ale sale – o dorinţă de a câştiga sprijinul clasei politice ucrainene sau de a compensa pentru represiunile în masă din Ucraina anilor ’30 – asta e treaba istoricilor să afle.
    Ceea ce contează astăzi, este faptul că decizia a fost luată cu o încălcare clară a normelor constituţionale chiar şi de atunci. Decizia a fost luată în culise. Şi normal, într-un stat totalitar nimeni nu s-a mai deranjat să întrebe cetăţenii din Crimeea sau Sevastopol, ei au fost puşi în faţa faptului împlinit. Bineînţeles, poporul s-a întrebat de ce dintr-o dată, Crimeea a devenit parte a Ucrainei. Dar per total – şi trebuie să spunem acest lucru clar, îl ştim cu toţii – decizia a fost tratată ca o banală formalitate deoarece teritoriul a fost transferat în interiorul unui singur stat. Pe vremea aceea era de neconceput faptul că Ucraina şi Rusia s-ar putea vreodată despărţi ca să devină două state diferite. Oricum, acest lucru s-a întâmplat.
    Din nefericire, ceea ce părea imposibil a devenit o realitate, URSS a căzut. Lucrurile au evoluat într-atâta de rapid, încât puţină lume a realizat cât de dramatice sunt şi care vor fi consecinţele lor. Multă lume, atât din Rusia cât şi din Ucraina, la fel ca în celelalte republici, au sperat că CSI creată la acea vreme va deveni noua formă de statalitate. Li s-a spus că va fi o singură monedă, un singur spaţiu economic, forţe armate unite; oricum, toate aceste lucruri au rămas goale promisiuni, în timp ce marea ţară a dispărut. Doar în momentul în care Crimeea a ajuns să fie în altă ţară, Rusia a realizat de fapt că nu e doar furată, e jefuită.
    În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem faptul că Rusia, prin lansarea acestei parade a suveranităţilor, a ajutat la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Iar când această prăbuşire a fost legalizată, toată lumea a uitat de Crimeea şi de Sevastopol – principala bază a Flotei Mării Negre. Milioane de oameni au mers la culcare seara într-o ţară şi s-au trezit în altele, devenind peste noapte minorităţi etnice în foste republici sovietice, în timp ce naţiunea rusă a devenit una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare grup etnic din lume care este despărţit prin graniţe.
    Acum, după mulţi ani, am auzit rezidenţi ai Crimeei spunând că în 1991 au fost predaţi ca un sac de cartofi. Este greu să-i contrazici. Şi cum e cu statul rus? Cum e cu statul rus? A acceptat situaţia cu smerenie. Această ţară a trecut prin asemenea vremuri grele încât efectiv nu a putut să-şi apere interesele. În orice caz, poporul nu s-a putut împăca cu această nedreptate istorică strigătoare la cer. În toţi aceşti ani, cetăţeni şi multe personalităţi publice au tot revenit la această problemă, spunând că de fapt Crimeea este pământ istoric rusesc şi că Sevastopol este un oraş rus. Da, cu toţii am ştiut asta în inimile şi minţile noastre, dar trebuia să mergem înainte ignorând realitatea pentru a ne putea construi relaţiile de bună vecinătate cu Ucraina pe fundamente noi. În acest timp, relaţiile noastre cu Ucraina, cu poporul frate ucrainean au fost întotdeauna şi vor rămâne de cea mai mare importanţă pentru noi. (aplauze)
    Astăzi, putem vorbi deschis despre acest lucru, şi aş dori să vă împărtăşesc câteva detalii ale negocierilor care au avut loc la începutul anilor 2000. Preşedintele de atunci al Ucrainei, dl. Kucima, mi-a cerut să grăbesc procesul de delimitare a graniţelor ruso-ucrainiene. La acea vreme, procesul practic stagna. Rusia părea că a recunoscut Crimeea ca fiind o parte a Ucrainei, dar nu avuseseră loc negocieri cu privire la delimitarea graniţelor. În ciuda complexităţii situaţiei, am emis imediat instrucţiuni agenţiilor ruseşti guvernamentale ca să-şi accelereze munca pentru a documenta graniţele, astfel încât fiecare a înţeles clar că prin acceptarea delimitării graniţelor, am admis de facto şi de jure faptul că Peninsula Crimeea era teritoriu ucrainean, închizând astfel disputa.
    Am cedat în faţa Ucrainei nu doar cu privire la Crimeea, dar şi în chestiuni mai complicate, cum ar fi graniţa maritimă în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci. Motivul pentru care am procedat aşa la acel moment a fost faptul că pentru noi au contat cel mai mult bunele relaţii cu Ucraina iar acestea nu trebuiau să cadă victime ale unui impas generat de dispute teritoriale. În orice caz, ne-am aşteptat ca Ucraina să rămână pentru noi un vecin bun, am sperat ca cetăţenii ruşi şi vorbitorii de rusă din Ucraina, în special din sud-est şi din Crimeea să trăiască într-un stat prietenos, democratic şi civilizat care le va apăra drepturile la nivelul standardelor legilor internaţionale. Oricum, situaţia nu a evoluat în această direcţie. Au fost făcute nenumărate încercări de a-i dezmoşteni pe ruşi de amintirile lor istorice, chiar şi de limba lor, şi să fie supuşi asimilării forţate. Ba mai mult decât atât, ruşii, ca orice alţi cetăţeni ai Ucrainei suferă din cauza crizei politice şi statale constantă care zguduie ţara în ultimii peste 20 de ani.
    Înţeleg de ce poporul ucrainean a dorit schimbarea. Au îndurat destule de la autorităţile care au fost la putere pe durata anilor de independenţă a Ucrainei. S-au tot perindat preşedinţi, prim-miniştri şi parlamentari, dar atitudinea lor faţă de ţară şi de popor a rămas la fel. Au muls ţara, s-au luptat între ei pentru putere, proprietăţi şi bani şi nu le-a păsat prea mult de poporul de rând. Nu s-au mirat de ce milioane de cetăţeni ucraineni nu au văzut nici o perspectivă acasă şi au mers în alte ţări pentru a munci ca zilieri. Aş dori să subliniez acest lucru: nu au plecat în vreun Silicon Valley, dar au plecat ca să devină zilieri. Doar în ultimul an aproape 3 milioane de oameni şi-au găsit astfel de slujbe în Rusia. Potrivit unor surse, în 2013 câştigurile lor în Rusia au totalizat peste 20 de miliarde de dolari, care este aproximativ 12% din PIB-ul Ucrainei.
    Aş dori să reiterez faptul că îi înţeleg pe aceia care au ieşit în Maidan cu sloganuri paşnice împotriva corupţiei, managementului de stat ineficient şi sărăciei. Dreptul la proteste paşnice, proceduri democratice şi alegeri există tocmai pentru a înlocui autorităţi care nu mulţumesc poporul. Oricum, cei care au fost în spatele ultimelor evenimente din Ucraina au avut o agendă diferită: se pregăteau pentru o altă preluare a guvernării, doreau să preia cu orice preţ puterea. Au recurs la teroare, crimă şi revolte. Cei care au executat această lovitură de stat sunt naţionaliştii, neo-naziştii, rusofobii şi anti-semiţii şi continuă să conducă în Ucraina chiar şi astăzi.
    Noile aşa-numite autorităţi, au început prin a introduce un proiect de lege pentru a revizui politica limbilor, care a fost o încălcare directă a drepturilor minorităţilor. Oricum, au fost imediat „disciplinaţi” de către sponsorii străini ai acestor aşa-numiţi politicieni. Trebuie să admitem faptul că mentorii acestor autorităţi actuale sunt inteligenţi şi îşi dau bine seama la ce ar putea conduce clădirea unui astfel de stat pur etnic ucrainean. Acest proiect de lege a fost abandonat, dar în mod clar e pus de-o parte pentru viitor. Nu prea mai sunt menţionări la această tentativă acum, probabil în baza prezumţiei că poporul are memorie scurtă. Totuşi, putem cu toţii vedea clar intenţiile acestor moştenitori ideologici ai lui Bandera, complicele lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
    Este de asemenea evident faptul că la ora actuală nu există o autoritate executivă legitimă în Ucraina, nimeni cu care să discuţi. Multe agenţii guvernamentale au fost preluate de impostori, dar ei nu au controlul în ţară, câtă vreme ei – şi aş vrea să subliniez asta – sunt de cele mai multe ori controlaţi de radicali. În unele cazuri, ai nevoie de un permis special din partea militanţilor din Maidan pentru a te întâlni cu anumiţi miniştri ai guvernului actual. Nu glumesc, aceasta este realitatea.
    Aceia care s-au opus loviturii de stat au fost imediat ameninţaţi cu reprimarea. Normal, prima vizată a fost Crimeea, Crimeea cea vorbitoare de limba rusă. Din această cauză rezidenţii din Crimeea şi Sevastopol s-au întors spre Rusia, cerând ajutor pentru a-şi putea apăra drepturile şi vieţile, pentru a preveni evenimente precum cele care se dezvăluiau şi încă urmează la Kiev, Doneţk, Harkov şi în alte oraşe ucrainene. Normal, nu puteam ignora acest apel; nu puteam să abandonăm Crimeea şi pe rezidenţii săi pradă deznădejdii. Aceasta ar fi fost o trădare şi din partea noastră.
    În primul rând, a trebuit să ajutăm la crearea condiţiilor astfel că, pentru prima oară în istorie, rezidenţii Crimeei au putut să-şi exprime liber şi paşnic dorinţele cu privire la propriul viitor. Totuşi, ce auzim din partea colegilor noştri din Europa de Vest şi America de Nord? Ei spun că violăm normele legii internaţionale. În primul rând este un lucru bun că în sfârşit îşi amintesc că există un astfel de lucru precum legea internaţională – mai bine mai târziu decât niciodată.
    În al doilea rând, şi cel mai important - ce anume violăm noi mai exact? E adevărat, preşedintele Federaţiei Ruse a primit permisiunea Camerei Superioare a Parlamentului de a utiliza Forţele Armate în Crimeea. În orice caz, strict vorbind, nimeni n-a acţionat în baza acestei permisiuni încă. Forţele Armate ale Rusiei niciodată n-au intrat în Crimeea, ele erau deja acolo în conformitate cu o înţelegere internaţională. Într-adevăr, am trimis întăriri trupelor de-acolo; totuşi – acesta este ceva ce aş dori ca toată lumea să audă şi să ştie - noi nu am depăşit limita de personal a Forţelor noastre Armate din Crimeea care este limitată la 25.000 de oameni, deoarece nu a fost nevoie.
    Următorul lucru. Consiliul Suprem din Crimeea s-a raportat la Carta Naţiunilor Unite, care vorbeşte despre dreptul naţiunilor la autodeterminare, astfel că şi-a declarat independenţa şi s-a decis să organizeze un referendum. Întâmplător, aş dori să vă reamintesc faptul că atunci când Ucraina s-a separat de URSS a făcut exact acelaşi lucru, aproape cuvânt cu cuvânt. Ucraina s-a folosit de acest drept, pe când rezidenţilor Crimeei le este refuzat. De ce asta?
    Ba mai mult decât atât, autorităţile din Crimeea au făcut referire şi la binecunoscutul precedent Kosovo – un precedent pe care colegii noştri vestici l-au creat ei înşişi într-o situaţie foarte similară, când au decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia, exact ceea ce face Crimeea acum, este legitim şi nu are nevoie de nici o permisiune din partea autorităţilor centrale ale ţării. Conform Articolului 2, Capitolul 1 din Carta Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională a ONU a fost de-acord cu această abordare şi a făcut următorul comentariu în Decizia sa din 22 iulie 2010, şi citez, „nici o interdicţie generală nu va trebui să interfereze din practica Consiliului de Securitate cu privire la declaraţiile de independenţă” şi „ legea generală internaţională nu conţine nicio interdicţie cu privire la declaraţiile de independenţă”. Clar şi limpede, cum ar spune dânşii.
    Nu-mi place să mă bazez pe citate dar, în acest caz, nu pot să mă abţin. Aici este un citat dintr-un alt document oficial: în Declaraţia Scrisă a Statelor Unite ale Americii din 17 aprilie 2009, introdusă la aceeaşi Curte Internaţională a ONU în legătură cu audierile în cazul Kosovo. Şi din nou citez, „Declaraţiile de Independenţă pot, şi de cele mai multe ori o fac, încălca legislaţia domestică. Oricum, acest lucru nu le face să fie şi încălcări ale legilor internaţionale” închei citatul. Ei au scris asta, au împrăştiat-o în toată lumea, au convins pe toţi iar acum sunt ultragiaţi. În legătură cu ce? Acţiunile poporului crimeean se încadrează perfect în aceste instrucţiuni, aşa cum erau. Din anumite motive, lucruri cărora li s-au permis albanezilor kosovari (şi avem tot respectul pentru ei), ruşilor, ucrainenilor şi tătarilor din Crimeea nu le sunt permise. Din nou, ne mirăm de ce.
    Continuăm să tot auzim din partea Statelor Unite şi a Europei de Vest faptul că Kosovo este vreun caz special. Ce anume îl face atâta de special în ochii colegilor noştri? Aflăm că este din cauza faptului că în Kosovo au fost aşa de multe pierderi de vieţi omeneşti. Este acesta un argument legal? Regulile Curţii Internaţionale nu fac referire la aşa ceva. Acesta nu este nici măcar dublu standard, ci este un cinism uimitor, primitiv, brut. Unii ar trebui să nu mai facă chiar absolut orice pentru a-şi urmări interesele, numind exact acelaşi lucru ca fiind alb astăzi şi negru mâine. Pornind de la această logică, ar trebui să ne asigurăm de-acum încolo că fiecare conflict conduce la pierderi de vieţi omeneşti. O voi spune clar - dacă unităţile locale de auto-apărare crimeene nu ar fi luat situaţia sub control, acolo ar fi putut fi de asemenea pierderi de vieţi omeneşti. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat. Nu a fost nici măcar o singură confruntare armată în Crimeea şi nici o victimă. De ce credeţi că a fost aşa? Răspunsul este simplu: pentru că a fost foarte greu, practic imposibil să lupţi împotriva voinţei poporului. Aici aş dori să le mulţumesc soldaţilor ucraineni – şi este vorba de 22.000 de oameni sub jurământ, complet înarmaţi. Aş dori să le mulţumesc acelor militari ucraineni care s-au abţinut de la vărsarea de sânge şi nu şi-au năclăit în sânge uniformele.
    Referitor la acest lucru, îmi mai vin în minte şi alte gânduri. Ei tot vorbesc despre o intervenţie rusă în Crimeea, un fel de agresiune. Este ciudat să auzi aşa ceva. Nu-mi pot aminti din istorie despre nici măcar un singur caz de agresiune în care să nu se tragă nici măcar un singur foc şi să nu existe nici o victimă umană.
    Colegi,
    Situaţia din Ucraina reflectă în oglindă ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în lume de-a lungul ultimelor decade. După dispariţia bipolarităţii de pe planeta noastră, nu mai avem stabilitate. Instituţiile internaţionale cheie nu devin mai puternice, dimpotrivă, în multe dintre cazuri acestea se degradează în mod trist. Partenerii noştri vestici, conduşi de Statele Unite ale Americii preferă să nu se lase ghidaţi de legile internaţionale în practicile lor politice, ci de regula pistolului. Au ajuns în exclusivitatea şi excepţionalismul lor să creadă că pot decide destinele lumii, că doar ei pot avea dreptate. Acţionează la bunul lor plac peste tot, utilizează forţa împotriva statelor suverane, construiesc coaliţii bazate pe principiul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”. Pentru a face această agresiune să pară legitimă, forţează rezoluţiile necesare din partea organizaţiilor internaţionale şi, dacă din diverse motive acest lucru nu funcţionează, pur şi simplu ignoră Consiliul de Securitate şi ONU, în general.
    Acest lucru s-a întâmplat în Iugoslavia, ne amintim 1999 foarte bine. A fost greu de crezut, chiar şi văzând cu proprii ochi, că la sfârşit de secol XX, una din capitalele europene, Belgradul; a fost sub atac de rachete timp de câteva săptămâni, şi doar după aceea a urmat intervenţia adevărată. A fost vreo Rezoluţie a Consiliului de Securitate pe acest subiect, permiţând aceste acţiuni? Nimic de acest gen. Şi după aceea au lovit Afghanistan, Irak şi au încălcat în mod direct rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU referitoare la Libia unde, în loc să impună aşa-numita zonă de „cer închis” deasupra ţării, au început de asemena să o bombardeze.
    A fost o serie întreagă de revoluţii controlate „colorate”. În mod clar, oamenii naţiunilor unde acestea au avut loc erau obosiţi de tiranie, de sărăcie şi de lipsa perspectivelor, dar de aceste sentimente s-a profitat în mod cinic. Acestor naţiuni le-au fost impuse standarde care în niciun caz nu au corespuns cu modul lor de viaţă, tradiţiile sau culturile acestor popoare. Drept urmare, în loc de democraţie şi libertate, în acele locuri a fost haos, răbufniri de vioolenţă şi revolte. Primăvara Arabă s-a transformat în Iarna Arabă.
    O situaţie similară s-a dezvăluit şi în Ucraina. În 2005, pentru a împinge candidatul necesar în alegerile prezidenţiale, s-au gândit la un fel de runda a 3-a care nu era stipulată în lege. A fost absurdă şi o batjocură la adresa Constituţiei. Iar acum, au aruncat în joc o armată de militanţi bine organizată şi echipată.
    Înţelegem ceea ce se întâmplă, înţelegem că aceste acţiuni au fost îndreptate împotriva Ucrainei, a Rusiei şi împotriva Integrării Eurasiatice. Şi toate acestea în timp ce Rusia se dădea de ceasul morţii să angajeze un dialog cu colegii noştri din Vest. Noi propunem în mod constant cooperare în toate problemele-cheie, vrem să întărim nivelul nostru de încredere reciprocă şi ne dorim relaţii egale, deschise şi corecte. Dar nu am văzut nici un gest de reciprocitate.
    Dimpotrivă, ne-au minţit de multe ori, au luat decizii pe la spatele nostru, ne-au pus în faţa faptelor împlinite. Acest lucru s-a petrecut cu expansiunea NATO către Est, la fel cu plasarea de infrastructură militară la graniţele noastre. Continuă să ne spună acelaşi lucru: „Ei bine, acest lucru nu vă priveşte.”. Este foarte uşor să zici acest lucru.
    S-a întâmplat cu amplasarea scutului anti-rachetă, în ciuda tuturor temerilor şi protestelor noastre, proiectul este în lucru şi avansează. S-a întâmplat cu tergiversarea nesfârşită a discuţiilor referitoare la emiterea de vize, cu promisiunile referitoare la concurenţa loială şi accesul liber la pieţele mondiale.
    Astăzi, suntem ameninţaţi cu sancţiuni, dar deja suferim multe limitări, unele care sunt chiar de mare importanţă pentru noi, economia şi naţiunea noastră. De exemplu, încă de pe vremea Războiului Rece SUA şi, implicit alte naţiuni, au restricţionat la vânzarea către URSS a unei liste lungi de tehnologii şi echipamente, creând în acest sens lista Comitetului de Coordonare pentru Controlul Multilateral al Exportului. Astăzi, deşi acestea au fost eliminate de formă, în realitate multe limitări încă-şi produc efectele.
    Pe scurt, avem toate motivele să credem că politica infamă de închidere şi izolare, dusă în secolele XVIII, XIX şi al XX-lea, continuă şi în zilele noastre. Ei încearcă în mod continuu să ne înghesuie într-un colţ, deoarece avem o poziţie independentă, pentru că ne-o menţinem şi pentru că numim lucrurile deschis, aşa cum sunt ele, şi nu ne angajăm în ipocrizii. Dar există o limită la orice. Iar în cazul Ucrainei, partenerii noştri vestici au încălcat limita acţionând în mod iresponsabil şi neprofesional.
    La urma urmei, erau perfect conştienţi de faptul că există milioane de ruşi care trăiesc în Ucraina şi Crimeea, trebuie că le-a lipsit cu desăvârşire instinctul politic şi bunul simţ ca să nu intuiască consecinţele propriilor acţiuni. Rusia s-a găsit într-o situaţie din care nu mai putea da înapoi. Dacă vei comprima arcul de tot, până la limită, acesta se va destinde brusc, cu putere. Trebuie să vă reamintiţi acest lucru întotdeauna.
    Astăzi, este imperativ să punem punct acestei isterii, să dezminţim retorica Războiului Rece şi să acceptăm un fapt evident: Rusia e un participant independent şi activ în cadrul afacerilor internaţionale; la fel ca şi celelalte ţări are propriile interese naţionale care trebuiesc luate în seamă şi respectate.
    În acelaşi timp, suntem recunoscători tuturor celor care au înţeles acţiunile noastre în Crimeea, suntem recunoscători poporului chinez, ai cărui lideri au apreciat tot timpul situaţia din Ucraina şi Crimeea luând în considerare contextul complet istoric şi politic, apreciem în mod deosebit abţinerea şi obiectivitatea Indiei.
    Astăzi, aş dori să mă adresez poporului Statelor Unite ale Americii, poporul care încă de la constituirea propriei naţiuni şi adoptarea Declaraţiei de Independenţă, a ţinut mândru libertatea deasupra a orice altceva. Dorinţa liberă a rezidenţilor Crimeei de a-şi decide singuri propria soartă nu este un astfel de deziderat? Vă rugăm să ne înţelegeţi.
    Cred că europenii, în primul rând şi cel mai tare, germanii, mă vor înţelege de asemenea. Permiteţi-mi să vă reamintesc faptul că pe parcursul negocierilor politice pentru unificarea Germaniilor de Est şi de Vest, la nivel de experţi, la un nivel foarte înalt, anumite naţiuni care le erau şi atunci şi acum aliate, nu au sprijinit unificarea. În orice caz, naţiunea noastră a sprijinit în mod neechivoc dorinţa sinceră, de neoprit a germanilor pentru unitate naţională.Sunt sigur că nu aţi uitat acest lucru şi mă aştept ca cetăţenii Germaniei să sprijine de asemenea aspiraţiile ruşilor, ale Rusiei istorice de a-şi restaura unitatea.
    Aş dori de asemenea să mă adresez poporului Ucrainei. Aş dori la modul sincer să ne înţelegeţi: nu vrem să vă facem rău în niciun fel sau să vă rănim sentimentele naţionale. Am respectat întotdeauna integritatea teritorială a statului ucrainean, întâmplător nu în acelaşi mod în care au făcut-o cei care au sacrificat unitatea Ucrainei pentru scopurile lor politice. Flutură tot felul de sloganuri despre măreţia Ucrainei, dar ei sunt cei care au făcut totul ca naţiunea să se dividă. Nesupunerea civică de astăzi le stă în întregime pe conştiinţă. Aş dori să mă auziţi dragi prieteni. Nu-i credeţi pe cei care vă spun să vă temeţi de Rusia, strigând în gura mare că vor urma alte regiuni după Crimeea. Nu dorim să dividem Ucraina, nu avem nevoie de asta. Cât despre Crimeea, aceasta va rămâne un teritoriu rusesc, ucrainean şi tătar. O repet, exact aşa cum a fost pentru secole, va fi casa tuturor popoarelor care trăiesc acolo. Ceea ce nu va fi şi nu va face niciodată, este să calce pe urmele lui Bandera!
    Crimeea este moştenirea noastră istorică şi un foarte important factor în stabilitatea regională. Iar acest teritoriu strategic trebuie să facă parte dintr-o lungă şi stabilă suveranitate care, astăzi, poate fi doar rusească. Altfel dragi prieteni (mă adresez atât Ucrainei cât şi Rusiei), atât voi cât şi noi – ruşii şi ucrainienii – am putea pierde Crimeea cu totul, iar asta s-ar putea întâmpla într-o perspectivă istorică apropiată. Vă rog să vă gândiţi la acest lucru.
    Permiteţi-mi să specific şi faptul că am auzit declaraţii de la Kiev despre Ucraina care în curând va adera la NATO. Ce ar fi însemnat acest lucru pentru Crimeea şi Sevastopol în viitor? Ar fi însemnat că marina NATO ar fi fost chiar acolo în acest oraş al gloriei militare ruseşti iar acest lucru ar fi creat nu doar o iluzorie, ci şi o cât se poate de reală ameninţare pentru toată Rusia de sud. Toate aceste lucruri puteau deveni realitate dacă nu ar fi fost alegerea poporului crimean şi aş dori să le mulţumesc pentru aceasta.
    Totuşi aş dori să spun că nu ne opunem cooperării cu NATO, în mod clar nu e cazul de aşa ceva. Din cauza tuturor proceselor interne din interiorul organizaţiei, NATO rămâne o alianţă militară iar noi suntem împotriva faptului de a avea o alianţă militară care se instalează ca acasă fix în curtea din spatele casei noastre sau pe teritoriul nostru istoric. Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez că vom călători la Sevastopol pentru a vizita marinari NATO. Bineînţeles, mulţi dintre ei sunt nişte tipi nemaipomeniţi, dar mai degrabă aş dori să vină ei să ne viziteze, să fie oaspeţii noştri, decât invers.
    Aş dori să vă spun deschis că ne doare inima să vedem ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina, să vedem suferinţele poporului şi nesiguranţa lor despre cum vor trece de ziua de astăzi şi ce-i aşteaptă mâine. Îngrijorarea noastră este de înţeles deoarece nu numai că suntem vecini apropiaţi, dar cum am mai zis, suntem acelaşi popor. Kievul e mama oraşelor ruseşti. Originea noastră comună e Rusia Antică şi nu putem trăi unii fără alţii.
    Permiteţi-mi de asemenea să mai spun un lucru. În Ucraina trăiesc milioane de ruşi şi vorbitori de limba rusă şi vor continua să o facă. Rusia le va apăra întotdeauna interesele, utilizându-şi mijloacele politice, diplomatice şi legale. Ar fi în interesul propriu al Ucrainei să se asigure în mod prioritar că drepturile şi interesele acestor oameni sunt protejate în totalitate. Acest lucru este garanţia stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
    Vrem să fim prieteni cu Ucraina şi ne dorim ca Ucraina să fie o ţară puternică, suverană şi autosuficientă. La urma urmei, Ucraina este unul dintre cei mai mari parteneri ai noştri. Avem multe proiecte comune şi cred în succesul acestora, indiferent de dificultăţile curente. Şi cel mai important, dorim ca în Ucraina să domnească pacea şi armonia şi suntem pregătiţi să lucrăm împreună cu alte ţări pentru a facilita şi sprijini acest lucru. Dar, cum am mai spus, doar însuşi poporul ucrainean poate să-şi facă ordine în propria casă.
    Rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, întreaga Rusie v-a admirat curajul, demnitatea şi eroismul. Voi aţi decis viitorul Crimeei. Am fost foarte apropiaţi zilele acestea, sprijinându-ne unii pe alţii. Acestea au fost sentimente sincere de solidaritate. Trebuie să existe astfel de puncte de turnură istorice ca o naţiune să-şi demonstreze maturitatea şi puterea de spirit. Poporul rus şi-a arătat această maturitate şi putere prin sprijinul lui unit pentru proprii compatrioţi.
    Fermitatea poziţiei de politică externă a Rusiei în această problemă îşi trage fermitatea din voinţa a milioanelor de oameni ai poporului nostru, unitatea noastră naţională şi din sprijinul principalelor forţe politice şi publice ale ţării noastre. Aş vrea să mulţumesc tuturor pentru acest spirit patriotic, tuturor fără nicio excepţie. Acum, ar trebui să continuăm şi să menţinem acest fel de consolidare astfel încât să putem surmonta toate misiunile pe care ţara noastră le va avea de înfruntat pe drumul său înainte.
    Evident, ne vom lovi de opoziţie externă, dar asta este o decizie pe care va trebui să o luăm pentru noi înşine. Suntem pregătiţi pentru a ne apăra interesele naţionale în mod corespunzător, sau ne vom preda de fiecare dată, retrăgându-ne cine ştie unde? Câţiva politicieni vestici deja ne ameninţă nu numai cu sancţiuni, dar şi cu perspectiva creşterii unor probleme serioase pe plan intern. Aş dori să ştiu mai exact ce anume au în cap: acţiunea prin intermediul unei coloane a 5-a, această adunătură disparată de „trădători naţionali”, sau doresc să ne pună într-o situaţie de înrăutăţire a situaţiei economice şi sociale astfel încât să se provoace nemulţumiri publice? Considerăm astfel de afirmaţii ca fiind iresponsabile şi în mod clar de un ton agresiv şi le vom răspunde în mod corespunzător. În acelaşi timp, niciodată noi nu vom căuta confruntări cu partenerii noştri, fie din Est sau din Vest, dimpotrivă, vom face tot ceea ce putem pentru a clădi relaţii de vecinătate civilizate şi bune aşa cum se presupune a fi în lumea modernă.
    Colegi,
    Înţeleg oamenii din Crimeea care au pus întrebarea de la referendum în cel mai clar mod posibil: Crimeea ar trebui să fie cu Ucraina, sau cu Rusia? Putem spune cu siguranţă că autorităţile din Crimeea şi Sevastopol, autorităţile legislative, atunci când au formulat întrebarea, au dat deoparte interesele de grup şi politice şi au lăsat în faţă doar interesele fundamentale ale poporului. Circumstanţele specifice din punct de vedere istoric, al populaţiei, politic şi economic ar fi făcut ca orice altă opţiune propusă, oricât de tentantă – dar fragilă şi temporară- ar fi fost la prima privire, ar fi dus în viitor la o înrăutăţire a situaţiei de-acolo, care ar fi avut efecte dezastuoase asupra vieţii oamenilor. Astfel, oamenii din Crimeea au decis să pună întrebarea într-un mod ferm şi fără compromisuri, fără zone gri. Referendumul a fost corect şi transparent iar poporul Crimeei şi-a exprimat în mod clar şi convingător voinţa şi au spus că vor să fie cu Rusia.
    De asemenea, Rusia va avea de luat o decizie grea luând în seamă diversele considerente de ordin intern şi extern. Ce anume cred oamenii aici în Rusia? Aici, ca în orice altă ţară democratică, oamenii au puncte de vedere diferite, dar aş vrea să subliniez faptul că majoritatea absolută a poporului nostru sprijină ceea ce se întâmplă. Cele mai noi sondaje de opinie efectuate aici în Rusia, arată că 95% din populaţie crede că Rusia ar trebui să protejeze interesele ruşilor şi al celorlalte grupuri etnice din Crimeea – 95% dintre cetăţenii noştri. Mai mult de 83% dintre ei cred că Rusia ar trebui să facă acest lucru, chiar dacă ar complica relaţiile noastre cu alte ţări. Un total de 86% din poporul nostru vede Crimeea ca şi cum încă ar fi teritoriu rusesc şi parte a pământurilor ţării noastre. Şi o altă cifră în mod special importantă, care corespunde exact cu rezultatul referendumului din Crimeea: aproape 92% din poporul nostru susţine reunificarea Crimeei cu Rusia. Prin aceasta, vedem că majoritatea covârşitoare a poporului din Crimeea şi majoritatea absolută a poporului Federaţiei Ruse sprijină reunificarea Rusiei cu Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol.
    Acum, acest lucru este o problemă a deciziei politice proprii a Rusiei şi orice decizie în acest caz poate fi bazată doar pe voinţa populară, deoarece poporul este izvorul de bază al oricărei autorităţi.
    Membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, astăzi, în acord cu voinţa poporului, voi remite Adunării Federale o cerere de a lua în considerare o Lege Constituţională pentru crearea a două noi entităţi constituente în cadrul Federaţiei Ruse: Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol şi ratificarea Tratatului de admitere a Crimeei şi a Sevastopolului în cadrul Federaţiei Ruse, care deja este pregătit pentru a fi semnat. Mă bazez în continuare pe sprijinul dumneavoastra!



    material primit pe posta

    Ultima modificare făcută de Komoandru; 15-May-2014 la 09:54 PM.
    constantintgd

  8. #28
    Membru
    Avatarul lui AuraArua
    Data înscrierii
    Dec 2009
    Posturi
    5.426
    Puncte
    154.786
    Nivel
    100
    Puncte: 154.786, Nivel: 100
    Puncte: 154.786, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 99,9%
    Activitate globală: 99,9%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points5000 Experience Points1 year registered10000 Experience Points25000 Experience PointsVeteran50000 Experience PointsOverdrive
    Premii:
    Activity Award

    Implicit

    Citat Postat în original de tata_noe Vezi Post
    Germinica, cit iti da Putinel pentru o postare aici ???

    Noe, daca ar fi asa, atunci am putea suspecta pe toata lumea, caci fiecare dintre noi are o convingere: unii tin cu un partid, altii cu altul iar altii sunt deja echidistanti; prin dezamagire sau alte considerente....
    Pana la urma , intr-un fel sau altul, cu totii suntem impresionati de evenimente, cele externe ca si cele interne.Iar o informare nu presupune nimic, decat un larg interes si o precautie.
    Cel putin asta este parerea mea...

    Dar un suc, este bine venit, oricand!
    Felul in care oamenii te trateaza, e karma lor.Modul in care reactionezi, e a ta.
    Ioana Frandes

  9. #29
    Membru
    Avatarul lui AuraArua
    Data înscrierii
    Dec 2009
    Posturi
    5.426
    Puncte
    154.786
    Nivel
    100
    Puncte: 154.786, Nivel: 100
    Puncte: 154.786, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 99,9%
    Activitate globală: 99,9%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points5000 Experience Points1 year registered10000 Experience Points25000 Experience PointsVeteran50000 Experience PointsOverdrive
    Premii:
    Activity Award

    Implicit



    Sa ai pofta si sa nu uiti prietenii!
    Felul in care oamenii te trateaza, e karma lor.Modul in care reactionezi, e a ta.
    Ioana Frandes

  10. #30
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Citat Postat în original de tata_noe Vezi Post
    Care irascibilitate ??? Pe mine ma umfla risul cind vad ca incerci, fara folos, sa rusifici atmosfera de pe forum ...
    un umil raspuns pentru cei care vor s-o americanizeze:

    Un nou şi remarcabil studiu american


    Război rece împotriva Rusiei, aprobat tacit de mass-media şi de establishmentul politic american

    Decizia Administraţiei Obama de a izola Rusia – într-o versiune nouă a mai vechii „stăviliri”, lansată de fostul preşedinte Harry Truman, după încheierea celui de-al II-lea război mondial – a fost primită cu un sprijin unanim din partea cercurilor politice şi a mass-media americane.

    Viitorii istorici vor nota faptul că, la aproape un sfert de secol de la dispariţia Uniunii Sovietice, Casa Albă a declarat un nou război rece Rusiei şi că, într-un dispreţ total faţă de democraţia parlamentară – aşa cum pretindem că sîntem, nu s-a suflat un cuvinţel în public, ca să nu mai vorbim de vreun gest de împotrivire din partea politicienilor şi a mass-media americane. Administraţia Obama a anunţat acest nou război rece indirect, într-o relatare pe pagina I a ziarului „New York Times”, la 20 aprilie.

    Potrivit acesteia, Barack Obama ar fi ajuns la concluzia că „nu poate avea niciodată o relaţie constructivă” cu preşedintele rus Vladimir Putin, situaţie în care „îl va ignora pe stăpînul de la Kremlin” şi se va concentra asupra „izolării Rusiei, prin tăierea legăturilor ei economice şi politice cu lumea exterioară, şi transformarea ei într-un stat-paria”. Pe scurt, scrie „New York Times”, Casa Albă a adoptat „o versiune modernă a mai vechii «politici de stăvilire» din vremea războiului rece”, pe care gazeta a prezentat-o ca o versiune foarte dură, extremă. Ei bine, comentariul din ziarul amintit nu a fost nici negat, şi nici comentat de Casa Albă!

    Nu există nici un precedent modern pentru această complicitate neruşinată a elitelor politice şi a presei americane, aşa cum se constată acum, într-un moment de cotitură atît de important. Acest război rece – cu epicentrul la frontierele Rusiei şi o desfăşurare necontrolată, fără reguli prestabilite pentru a evita dezastre, aşa cum a fost în timpul fostului război rece – ar putea deveni chiar şi mai periculos decît cel precedent.

    Cu siguranţă, vom asista la o nouă cursă a înarmărilor nucleare şi, posibil, la o confruntare militară, avînd ca protagonistă Rusia, declanşată de nefericitul război civil din Ucraina (NATO şi Moscova mobilizează forţe la frontiere, iar guvernul de la Kiev, ţinut în braţe de SUA, avertizează asupra unui „al III-lea război mondial”). Iar toate acestea se întîmplă cu sprijinul, practic, unanim, bipartizan, sau cu indiferenţa lumii politice americane, de la dreapta la stînga, democraţi şi republicani, progresişti şi conservatori; cu suportul mass-media de top, cea care formează şi reflectă opinia făuritorilor de decizii politice, de la „New York Times”, „Washington Post”, „Wall Street Journal”, „The New Republic”, „The Weekly Standard”, şi de la televiziunile NBC şi Fox News, pînă la posturile de radio comerciale. Există cîteva excepţii, dar ele nu sînt luate în seamă de liderii de la Washington.

    Voi fi şi mai concret: nici unul din cei 535 de membri ai Congresului nu a exprimat vreo îndoială publică în privinţa noii „strategii de stăvilire, de tipul războiului rece”, adoptată de Casa Albă. De asemenea, nici unul dintre foştii preşedinţi americani, sau foşti candidaţi prezidenţiali care, pe vremuri, au pledat în favoarea unui parteneriat cu Rusia post-sovietică, nu au suflat vreun cuvînt. Cei care – puţini la număr – au apucat să spună ceva la vreo televiziune, la vreun post de radio, sau într-o gazetă, au arătat ca nişte eretici, iar apoi au fost reduşi la tăcere de legiunile de „luptători” ai noului război rece! Ambele părţi aflate în conflict, Vestul şi Rusia, au nemulţumiri legitime. Dar, înseamnă asta, cumva, că povestea părţii americane, despre evenimentele recente, nu ar trebui să fie pusă în discuţie?

    Că nimic nu este de crezut, din argumentele Moscovei, atunci cînd spune că de 20 de ani expansiunea NATO către Est a împins-o în colţ? Cînd afirmă că această criză ucrainiană a fost provocată de către Occident, în noiembrie trecut, pentru a aduce Ucraina în NATO? Că Occidentul, în februarie, şi-a încălcat înţelegerile cu fostul preşedinte Ianukovici şi că a instalat la Kiev un regim nelegitim, atît de anti-rus şi atît de tare luat în braţe de Washington, fără nici un discernămînt, încît Kremlinul a ajuns imediat la concluzia că trebuie să anexeze Crimeea, predominant rusească, şi reşedinţa celei mai importante baze navale a sa? Viitorii istorici vor găsi, cu siguranţă, unele merite în argumentele Moscovei şi se vor întreba: de ce aceste argumente au fost pe larg dezbătute, de pildă, în Germania, dar nu şi în America? În aceste clipe, s-ar putea să fie, deja, prea tîrziu pentru dezbaterea democratică pe care elitele americane o datorează naţiunii noastre. Dacă este aşa, atunci costurile pe care le va plăti democraţia americană sînt evidente.
    STEPHEN F. COHEN


    P.S.
    SCURT SI LA OBIECT!
    NOI CHIAR NU PUTEM SA FIM NOI INSINE?TREBUIE SA LUAM MEREU DE LA ALTII?
    SE CHEAMA CA TRE SA SE SCHIMBE CEVA!
    Ultima modificare făcută de Komoandru; 25-May-2014 la 07:12 AM.
    constantintgd

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan este/sunt 1 utilizator(i) care navighează în acest subiect. (0 membrii și 1 vizitatori)

Thread-uri Similare

  1. Răspunsuri: 0
    Ultimul Post: 01-March-2014, 05:51 PM
  2. Ziua decontului pentru procurorii politici
    De Cabaleiro în forumul Teorii
    Răspunsuri: 0
    Ultimul Post: 16-August-2012, 10:10 AM
  3. Răspunsuri: 0
    Ultimul Post: 07-November-2010, 09:30 AM

Permisiuni postare

  • Nu puteţi posta subiecte noi.
  • Nu puteţi răspunde la subiecte
  • Nu puteţi adăuga ataşamente
  • Nu puteţi modifica posturile proprii
  •