Pagina 1 din 9 123 ... UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 90

Subiect: Romania morala

  1. #1
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit Romania morala


    30 de sfaturi de la 1894: Cum să se poarte o mireasă cu soţul

    Din Codurile şi Procedurile despre Relaţii Intime şi Personale aflăm cum ar trebui să fie o tânără mireasă cu proaspătul ei soţ.






    Din Codurile şi Procedurile despre Relaţii Intime şi Personale ale Statutului Marital întru Marea Sanctitate Spirituală a acestei Binecuvântate Comuniuni şi întru Gloria lui Dumnezeu, de Ruth Smythers, mult iubita soţie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederaţia Regională de Est.



    Înstrucţiunile şi sfaturile pentru tânăra mireasă au fost publicate la 1894, în Ziarul Ghid de Spiritualitate.



    - ziua nunţii este cea mai fericită dar şi cea mai terifiantă zi din viaţa unei femei



    - mireasa ia alături de ea un bărbat care să îi îndeplinească toate nevoile pentru restul vieţii



    - în noaptea nunţii mireasa trebuie să plătească tributul - prima experienţă sexuală



    - prima experienţă nu trebuie privită cu plăcere şi curiozitate, un soţ egoist ar putea profita de mireasă



    - regulă a Bisericii: Dăruieşte puţin, dăruieşte rar, şi mai presus de orice, dăruieşte cu zgărcenie



    - actul sexual nu trebuie să fie o destrăbălare sexuală



    - sexul este compensat de construirea unei relaţii monogame şi de pruncii rezultaţi



    - bărbatul ideal se apropie de soţia sa doar dacă şi ea este de acord şi doar în scopul procreării



    - mireasa înţeleaptă va permite maxim două experienţe scurte de sex pe săptămână, la începutul căsniciei



    - odată cu trecerea timpului, aceste împreunări sexuale se vor rări



    - dacă soţul este insistent, femeia va trebui să se prefacă că îi este rău, că o doare capul, că îi este somn, etc



    - si certurile sau cicălelile sunt bune dacă vrei să amâni o partidă sexuală cu soţul, dacă sunt făcute cu o oră înainte de momentul în care partenerul îşi începe procesul de seducţie



    - soţiile isteţe caută mereu metode de a refuza împreunarea cu soţul



    - o soţie bună trebuie să reducă contactele sexuale la unul pe săptămână în primul an de mariaj, şi la unul pe lună până la sfârşitul celui de-al cincilea an de căsătorie



    - până la a zecea aniversare, soţiile care au devenit şi mame pot opri contactele sexuale cu soţul lor sau să fie pe cât de rar posibil



    -soţia nu va permite soţului să-şi pună în aplicare fanteziile sexuale



    - nu se vor accepta poziţii sexuale anormale



    - nu se va permite atingerea soţului cu buzele sau cu limba a trupului gol al soţiei



    - se vor evita discuţiile despre nuditate, sex, scene de sex, reviste, etc



    - o soţie înţeleaptă nu-şi va lăsa niciodată soţul să îi vadă goliciunea trupului



    - sexul va fi practicat în beznă totală



    - soţiile vor purta lângă soţ cămăşi lungi, iar soţii pijamale



    - soţii se vor îmbrăca cu hainele de somn în camere separate



    - mireasa îşi va aştepta soţul tăcută, în întuneric, întinsă pe pat



    - mireasa nu trebuie să vorbească pentru a-l ghida spre ea sau pentru a-l încuraja



    - dacă soţul încearcă să o sărute pe buze, soţia va întoarce capul pentru a fi sărutată pe obraz



    - pe timpul actului sexual, soţia va sta nemişcată, nu va ofta şi nici nu va geme



    - bărbatul are voie să pufăie şi să gâfâie pe parcursul actului de iubire



    - pentru ca bărbatul să plece cât mai repede de lângă soţie pentru a nu se mai gândi la altă partidă sexuală, femeia va începe să-l cicălească.



    - soţia trebuie să fie recunoscătoare pentru că societatea i-a oferit o familie, un sot, copil, educaţie.

    Poate citesc si cei ce s-au suparat ca nu au putut fi decorati de B.T. pentru meritele si moralitatea de care au dat dovada!Doar asa vor mai invata poate si ei ceva despre moralitatea stramoseasca !
    Ultima modificare făcută de Komoandru; 08-May-2014 la 10:45 AM.
    constantintgd

  2. #2
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit







    Biografia secreta a familiei Patapievici: de la NKVD la BNR si ICR. De ce este urat generalul Rogojan de Troika Tismaneanu-Patapievici-Plesu


    “Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. – Monica Lovinescu
    De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
    Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin ex*plicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă. Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, s-a petrecut marşrutizarea în România.
    Nu am fi adus în atenţie acest caz dacă nu am fi fost, în zilele din urmă, martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaţiilor secrete : protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informaţii german (B.N.D.), al scriitoarei Herta Müller împotriva protecţiei pe care preşedintele In*stitutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foşti şi actuali agenţi secreţi. Ai Securităţii şi ai altor servicii secrete de aici sau de aiurea.
    Războiul agenţilor secreţi
    De ce apare Herta Müller în disputa agenţilor secreţi protejaţi de Horia-Roman Patapievici ? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj şi circulaţie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine ? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a B.N.D.-lui până la şi după plecarea din Ro*mânia, nu şi-a mai putut reţine indignarea faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea, la care « noul caporal » s-a pretat în cea mai bună tradiţie a familiei. În anii 1993-1995, Horia-Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreţină legături informative printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi la fel ca foştii deţinuţi politici de acasă, singurele foruri morale româneşti din ţară şi din afara ei. Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diversioniştii au fost direcţionaţi şi spre emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici-junior printre ei. Aşa a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de « instituţiile culturale » ale Ofi*ciului Federal pentru Apărarea Constituţiei (omologul Serviciului Român de Informaţii). Contactele şi, mai ales, contactările de care a avut parte în Germania l-au făcut să ajungă la întoarcerea în ţară nici mai mult, nici mai puţin decât director al Centrului de Studii Germane al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.
    Pe acest fundal s-a creat împrejurarea scandalului cu « căpitanul Soare ». Un superior de-al « căpitanului Soare », care a supervizat opera*ţiunea, nu a ezitat să-l dea în primire pe ofiţerul S.R.I. trimis pentru o banală investigaţie şi să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenată. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilităţii « căpitanului Soare » avea să-l scoată pe Horia-Roman Patapievici din anonimat, propulsându-l în atenţia opiniei publice. Plat*forma şi notorietatea pe care Virgil Măgureanu i le-a creat prin orchestrarea scandalului mediatic sunt interpretate de cunoscătorii resorturilor ascunse ale gestului lui « dom’ Profesor » ca « o recompensă pentru ma*rile merite ce nu pot fi specificate » pe care Dionis Patapievici, tatăl lui Horia-Roman, le-a avut, în secret, în slujba N.K.V.D.-ului, Gestapo-ului şi altor servicii, iar oficial în slujba Comandamentului Militar din Austria al Armatei Roşii. Dar nu numai în slujba acestora. « Fiul lupului » – cum l-au numit jurnaliştii O. Zară şi Cătălin Antohe pe H-R. Patapievici (Curentul, 1 octombrie 2002) – avea nevoie de crearea împrejurărilor care să-i permită preluarea şi continuarea tradiţiei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, începute de bunicul şi tatăl său în favoarea « Mamei Rusia », a Marii Ţări a Sovietelor şi împotriva fiinţei naţional-statale a României.
    Cu abilitatea-i caracteristică, Virgil Măgureanu l-a ajutat cu prisosinţă, exploatând un fapt profesional banal, o investigaţie comună a « că*pitanului Soare », pe care presa însetată de sângele serviciilor secrete a supradimensionat-o, creând un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa « anti-Iliescu ». De notorietate era deja că şi directorul S.R.I., Virgil Măgureanu, devenise un « anti-Iliescu », căutându-i preşedintelui înlocuitori. Ceea ce-i putea justifica gestul de « a scoate la rampă » încă un opozant cu oarecare lustru, chiar dacă opozantul, pe fond, avea ce avea cu România, nu cu Iliescu în special. Nu este lipsit de interes în acest context – după cum spunea fostul său prim-adjunct, generalul Victor Marcu, în raportul adresat fostului preşedinte al României, Ion Iliescu – că Virgil Măgureanu i-a ascuns preşedintelui datele reale ale scandalului « Soare-Patapievici ». Adevărul i-a fost adus la cunoştinţă preşedintelui de gene*ralul Marcu, la solicitarea lui Iliescu, de faţă fiind şi consilierul prezidenţial pentru securitate. Ascensiunea ulterioară, la rang ministerial, a lui Horia-Roman Patapievici în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Ar*hivelor Securităţii, examinată de specialişti în intelligence, apare ca o reuşită infiltrare a unei « cârtiţe » într-o instituţie în care miza dosarelor Securităţii referitoare la agenţii şi acţiunile serviciilor străine a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă.
    Patapievici-junior nu a moştenit însă calităţile intrinseci ale ascendenţilor săi pentru operaţiuni speciale sub acoperire. Horia-Roman şi camarazi de-ai lui au fost « prinşi cu mâţa în sac », adică executând teme de scotocire şi extragere de informaţii şi documente din arhivele Securi*tăţii la solicitarea serviciilor străine interesate deopotrivă să recupereze amintirea acţiunilor lor trecute în România şi să proiecteze altele. Pe*deap*sa pentru fapta sa ignobilă a fost « o rotire », respectiv promovarea ca preşedinte al Institutului Cultural Român, o înaltă demnitate ce i-a venit « mănuşă » individului chitit pe continuarea lucrărilor antinaţionale ale înaintaşilor săi cominternişti care au distrus programatic intelectualitatea şi valorile identitare ale culturii şi spiritualităţii româneşti.
    Lead-ul informaţiilor cândva secrete (au trecut cei 40 de ani !), sec exprimat, spune : « Dionis Patapievici a fost exfiltrat din Austria în anul 1948, pentru a fi reinfiltrat în centrala Băncii Naţionale a României. » Ca în orice istorie de spionaj cu agenţi acoperiţi, numele, naţionalitatea şi cetăţenia acestora sunt învăluite în nebuloasele actelor de stare civilă, confecţionate pentru susţinerea legendelor prin care li se atribuie o nouă identitate. Astfel, Patapievici-senior apare când Patapievici Dionisie sau Dionis, când Patapiewicz Denys, când Patapicovici. Naţionalitatea este incertă. Cea declarată era cea polonă, alţii spun ucraineană – şi-i credem, căci în familiile ucrainene din Basarabia copiii deveneau poligloţi, în*văţând patru limbi străine şi cu oarece greutăţi vorbind doar una, româna. Diferenţele şi inexactităţile de nume sunt foarte importante în actele de stare civilă : ele sunt premeditat introduse în documente atât pentru a facilita acope*ri*rea, cât şi pentru a deruta şi îngreuna identificarea certă a agenţilor ilegali.
    Din 1948 şi până în 1961, timp în care consilierii sovietici controlau toate mişcările şi acţiunile Administraţiei, Armatei, Internelor şi Securi*tăţii, cazul Dionis Patapievici, criptonim « D. Pătraşcu », fost membru al Gestapo-ului şi suspect de spionaj economic, nu a existat. Odată cu de*cli*nul controlului exercitat de consilierii sovietici, Dionis Patapievici devine subiectul unei acţiuni contrainformative cu dublu scop : clarificarea trecutului său în Secţia Gestapo-ului din Viena (dacă nu era cumva un ur*mă*rit internaţional cu identitate falsă) şi lămurirea unor suspiciuni de spionaj şi sabotaj economic (în Banca Naţională au fost şi victime politice, persoane care au avut de suferit pe nedrept, fiindu-le atribuite vinovăţii grave ale altora).
    Cariera lui Dionis Patapievici în diversiune şi spionaj a început la Cernăuţi în anii liceului, când a fost remarcat de profesorii români ca « agent al provocărilor bolşevice, al cărui loc este dincolo de Nistru ». Într-o biografie aflată în Arhiva Cadrelor fostei Bănci de Stat a Repu*blicii Populare Române, Dionis Patapievici menţionează că a fost « suspectat şi persecutat de organele statului fascist [adică român – n. n.] pentru comportarea avută sub regimul sovietic » şi a fost nevoit să se refugieze, în 1941, în Polonia (mai exact, în Galiţia, regiune a Poloniei alipită Ucrainei, deci în U.R.S.S.). Aşadar, nesuportând regimul românesc antisovietic, a fugit din Basarabia în U.R.S.S. Nu din calea ruşilor, ci în braţele lor ! Ul*terior, e adevărat, drumurile aveau să-l poarte şi pe pământuri stăpânite de cel de-al Treilea Reich. Perioada şederii în Ţara Sovietelor a fost, după cum se va vedea, una de pregătiri speciale intense în vederea infiltrării în Poliţia Politică Secretă de Stat a Reich-ului (Gestapo).
    Tradiţia trădării
    În multele completări biografice solicitate pentru clarificarea ne*cunoscutelor din trecutului său, Dionis Patapievici susţinea, pentru a aco*peri o parte din goluri, că ar fi fost concentrat la muncă forţată în Germania. Afirmaţia a fost contrazisă ulterior de altele. În realitate, ea ascundea o altă parte întunecată a biografiei sale.
    Referinţele date de o prietenă a primei sale soţii, decedată în 1951 – cu care, după schema de ansamblu a cazului, pare a fi format un cuplu informativ N.K.V.D.-ist la Viena – spun cu totul altceva : « Cunosc pe tov. Patapievici Dionisie, soţul fostei mele colege de liceu, Drăgan Odarka, din 1939, toamna. Ucrainean [...] foarte duşmănos, neînţelegător [...]. La Viena, el a fost în serviciul Gestapo-ului (astea le ştiu de la ea), a câştigat foarte bine, a jefuit o mulţime de lume şi şi-a însuşit o mulţime de lucruri. [...] În 1950, în urma unei discuţii cu el, m-am supărat… Nu ne-am mai văzut… am auzit că ea a murit… A decedat în urma unei grele suferinţe (amănunte mi-a povestit mama ei), datorită răutăţii şi neglijenţei lui. Nu-i dădea medicamente, începea să o bată, când spunea că are dureri nu o credea. Mama ei a venit după aceea în Bucureşti ca să crească copiii [fiicele Lydia şi Elena – n. n.]. Mi-a povestit că de multe ori nu le dădea pensia alimentară şi bunica trebuia să dea lecţii de pian ca să poată întreţine aceşti copii. Am auzit că s-a însurat, are din nou un copil şi pentru acest copil [Horia-Roman – n. n.] aduce cele mai mari bunătăţi, iar pentru cele două fetiţe orfane nu vrea să dea nimic. » Dintr-o adnotare a inspectorului de personal Dobrescu, reţinem : « Patapievici Dionisie a fost interesat să moară [soţia] pentru a nu se descoperi ce-a făcut în Germania. » Într-adevăr, era singura persoană care ar fi putut deveni incomodă dacă ar fi cedat permanentului stres al dedublării existenţiale. Şi este posibil să fi cedat…
    Legenda pusă în circulaţie despre internarea la muncă forţată din Germania a fost infirmată într-o împrejurare chiar de Dionis Patapievici. Astfel, pe când se pregătea să obţină carnetul de conducere auto, a afirmat că nu are emoţii, deoarece a avut carnet de şofer în Germania (Austria – Al Treilea Reich), unde a circulat aproape tot timpul pe mai multe tipuri de maşini.
    Deşi a avut grijă să indice numeroase persoane care să poată da referinţe despre diferite etape şi perioade din viaţa şi activitatea sa, nici măcar accidental nu a menţionat vreuna dintre cele care ar fi putut cu*noaşte aspecte negative, compromiţătoare. În anii petrecuţi în Germania (Austria), Dionis Patapievici s-a aflat în legătură cu legionari fugiţi din România după rebeliune. Pe de o parte, îi supraveghea din însărcinarea Gestapo-ului, iar pe de altă parte, din cea a N.K.V.D.-ului. După ce armata germană s-a retras din Austria şi Gestapo-ul şi-a încetat activitatea, Dionis Patapievici nu a fost epurat, asemenea altor camarazi, ci a fost preluat imediat la Viena, ca « translator poliglot », de Comandamentul Mi*litar al Armatei Roşii. Concomitent, devine membru activ al Partidului Comunist din Austria, agitator ce atrage atenţia autorităţilor (vom vedea şi ce interes avea !), şi urmează cursurile Înaltei ªcoli pentru Comerţ Mondial. Aici îşi susţine licenţa cu lucrarea apologetică « Banca de Stat şi sistemul bancar al U.R.S.S. », despre care afirma că a fost un act ştiin*ţific temerar, căci « a popularizat măreţele realizări sovietice într-o ţară burgheză ». De aici şi până la infiltrarea sa în inima secretelor Băncii de Stat a României nu a mai fost decât un pas.
    După epurarea aparatului poliţienesc austriac de către serviciile de informaţii militare sovietice, Dionis Patapievici a fost transferat la Poliţia din Viena. În 1948, potrivit afirmaţiilor sale, are neplăceri : se simte su*pravegheat de autorităţi pentru că era un militant prea activ al Partidului Comunist din Austria şi al Asociaţiei Austria-U.R.S.S. Drept urmare, se adresează Misiunii României şi Delegaţiei române pentru repatrieri, soli*citând efectuarea formalităţilor pentru stabilirea în România, unde aflase că puterea sovietică a instaurat un regim democratic liber, în care se va putea manifesta şi afirma potrivit convingerilor sale.
    Declaraţiile sale despre cum îl urmăreau şi persecutau autorităţile austriece sunt perisabile. El era omul sovieticilor, iar influenţa lor era în acel moment indiscutabilă. Motive pentru a se afla în atenţia autorităţilor existau : comportamentul său ca membru al Gestapo-ului şi conspiraţiile ţesute de filiala vieneză a Cominternului, al cărei membru activ era, împotriva securităţii şi neutralităţii Austriei. În subsidiar, nu ar trebui ex*cluse nici unele abuzuri în rechiziţionarea, pentru Armata Roşie, a unor bunuri şi valori care ar fi fost deturnate în alte scopuri, ceea ce ar fi determinat păgubiţii să se întoarcă împotriva funcţionarilor corupţi ai Admi*nistraţiei Militare Sovietice.
    Nu este lipsit de semnificaţie faptul că Dionisie Patapievici, imediat ce a venit în Bucureşti, şi-a achiziţionat un apartament singur pe etaj, la preţul de 100 000 de lei, de la proprietarul Godel Ofner. Secţia financiară a evaluat apartamentul la 150 000 de lei ; ulterior, când au apărut suspiciuni cu privire la provenienţa banilor, Dionisie Patapievici l-a trecut pe numele fiicelor.
    Dionis Patapievici nu era cetăţean român. Pentru a obţine cetăţenia, a invocat Legea nr. 162 din 29 mai 1947, care îi declară cetăţeni români pe toţi cei care – ei sau părinţii lor – au locuit în 1920 în teritorii supuse jurisdicţiei statului român. Nu există dovada renunţării la cetăţenia sovie*tică. Este însă simptomatic faptul că omul care a renegat autoritatea statu*lui român înţelege să uzeze tocmai de această autoritate. Aceasta, după câte relatează unchiul său, avocatul Liubomir Patapievici, cu domiciliul în oraşul Agnita, « pentru tovarăşul Patapievici a adus numai zile negre, iar tatăl său, Leonida Patapievici, a fost chiar arestat pentru motivul de loialitate faţă de statul sovietic ». Este justificată întrebarea dacă ucrai*neano-polonezul Dionisie Patapievici a ales România în locul Ucrainei sau al Poloniei din anumite convingeri ori s-a conformat unui ordin de misiune.
    Odată stabilit în România, cu mulţi bani şi multe bunuri de valoa*re – bijuterii, obiecte de artă, tablouri, blănuri, albume filatelice etc. –, Dionisie Patapievici încearcă să obţină recunoaşterea apartenenţei po*litice pe baza carnetului de membru al Partidului Comunist din Austria. Dorinţa nu i s-a împlinit.
    Pe baza unor recomandări din Austria, se prezintă profesorilor Mla*denaltz şi Marin Lupu (Marcel Wolfowitz) – primul era decan al Aca*de*miei Comerciale, iar celălalt, vicepreşedinte al Institutului de Studii Economice şi Planificare, dar şi al Băncii de Stat al Republicii Populare Române. A fost acceptat apoi ca asistent universitar, iar Lupu l-a angajat tot atunci inspector, apoi şef de serviciu şi consilier la Banca de Stat. Marin Lupu avea să exploateze calităţile de poliglot ale lui Dionisie Pa*tapievici în scrierea operei sale ştiinţifice (primul curs de istorie a eco*no*miei naţionale), dublându-i postul de asistent cu cel de bibliotecar do*cumentarist.
    Potrivit criteriilor contrainformative ale Securităţii, Dionisie Pata*pievici ar fi trebuit să fie preluat imediat după repatriere în procedurile de debriefing (aşa se spune azi), pus sub o strictă supraveghere şi în carantină ideologică. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Consilierii so*vietici şi protecţia nomenclaturiştilor cominternişti l-au exceptat de la reguli, dar nu l-au scutit de emoţii şi neplăceri. Serviciul de Cadre al Băncii de Stat, prin vigilenţa şi fermitatea unui anume Dobrescu (oare un ofiţer acoperit ?), permanent suspicios, era parcă anume programat să ve*rifice sistematic rezistenţa legendei de acoperire, solicitându-i celui vizat suplimente de autobiografie şi clarificări, căutând persoanele care să poată oferi referinţe credibile. Odată cu plecarea consilierilor sovietici din Mi*nisterul Afacerilor Interne şi înlocuirea alogenilor din conducerea structurilor Securităţii, Dionis Patapievici a fost imediat introdus în verificări de contraspionaj şi clarificare a activităţii sale în Gestapo-ul din Viena. Ofiţerul de caz i-a fost student la Academia Comercială. Natura relaţiilor lor şi ascendentul profesorului asupra fostului student au influenţat imparţialitatea, obiectivitatea şi probitatea profesională a verificărilor, dar mai cu seamă interpretarea şi evaluarea faptelor.
    Agenţii din categoria « ilegali în obiective » utilizau procedee foto*grafice pentru a culege, fixa şi prelucra informaţiile, dar şi pentru a rea*liza legătura impersonală. Dionisie Patapievici era un pasionat fotograf « amator ». Avea, la un moment dat, o familie de şapte persoane. Cumulul iniţial de funcţii şi salarii nu mai exista. Soţia avea un salariu modest. El, cu prudenţă şi discreţie, era un rafinat şi deocheat petrecăreţ. În 1965 dispune de resurse pentru achiziţionarea unui autoturism Renault major 10. Deşi i s-a ivit perspectiva unei promovări, a unei mai mari independenţe profesionale, cu salariu motivant şi alte facilităţi, nu a acceptat să plece din Centrala Băncii de Stat. Pentru a-şi păstra locul de muncă şi orizontul de acces la informaţii vitale privind politicile monetare, fundamentarea balanţelor de venituri şi cheltuieli, planificarea circulaţiei monetare ş. a., împotriva felului său de a fi, Dionisie Patapievici evita orice situaţie care i-ar fi putut tulbura stabilitatea şi continuitatea profesională.
    Mai multe surse ale contrainformaţiilor economice din obiectivul Banca de Stat îi semnalează curiozitatea, curtoazia cu care le înconjoară pe secretarele vicepreşedinţilor care manipulau documentele sensibile, vi*zi*tele frecvente la compartimente în care se centralizează informaţii secrete din Comitetul de Stat al Planificării şi din ministerele economice, dar şi natura sa profund interiorizată, ce face imposibilă descifrarea adevăratelor sale trăiri.
    În evenimentele « contrarevoluţionare » din 1958, soldate cu ares*tarea ministrului de Finanţe Aurel Vijoli, Dionisie Patapievici, ca şef al Serviciului Circulaţiei Monetare din Direcţia Planificării Economice a Băncii de Stat, s-a aflat în tabăra celor care au înfierat imitarea de către ministrul Vijoli a metodelor burghezo-liberale titoiste. Nici n-ar fi putut face altfel autorul lucrării propagandistice « Banca de stat şi sistemul bancar al U.R.S.S. ». Dionisie Patapievici nu lipsea din nici un colectiv care genera ori înmormânta probleme, dar consuma întotdeauna informaţii sensibile de primă mână, chipurile pentru a pregăti marile decizii de po*litici bancare. Unii nu vedeau cu ochi buni omniprezenţa sa, dar întotdea*una se găsea o persoană importantă care să spună că « este bine ca tov. Patapievici să facă parte din colectiv, deoarece este şi translatorul întotdeauna prezent la întâlnirile cu delegaţiile C.A.E.R. şi din U.R.S.S. ».
    Nici completările aduse biografiei şi nici investigaţiile specializate nu au lămurit cum de l-a urmat în străinătate prietena sa din primul an de facultate, Odarca Drăgan, cu care s-a căsătorit, probabil, la Viena. Ana*liştii din contraspionaj care au reevaluat cazul au remarcat similitudinea cu alte cazuri şi au avansat o ipoteză de lucru plauzibilă : un cuplu informativ. Deşi cuplul nu a rezistat – aparent, din « cauze naturale » –, sco*pul său a fost atins. A susţinut biografia şi a motivat acţiunile lui Dionis Patapievici în periplul său de la Cernăuţi la Viena şi, ulterior, la Bucureşti, în inima secretelor bancare ale României.
    Olga Drăgan, mama primei soţii, avea cunoştinţă de apartenenţa lui Dionis Patapievici la o organizaţie naţionalistă ucraineană. Îi admirase puternicele sentimente şi idealuri naţionaliste şi-l dezavua pentru trădarea lor. Este un element deosebit de important. Naţionaliştii ucraineni erau vânaţi de Departamentul Operaţiunilor Executive (lichidări fizice) în întreaga lume. Dionis Patapievici să fi fost oare o « coadă a topoarelor » N.K.V.D.-ului ? Olga Drăgan sesizase nu numai trădarea idealului naţio*nalist ucrainean, ci şi grija exagerată a ginerelui său pentru păstrarea po*ziţiei profesionale în bancă. În fond, după cum chiar el a afirmat, « prin munca ce o duc, cunosc cele mai mari secrete ale economiei ţării într-un orizont strategic de 15-20 de ani, fiind, în fapt, unicul deţinător al între*gului volum de date secrete, în timp ce toţi ceilalţi înalţi funcţionari cunosc doar ceea ce priveşte departamentele lor. Dacă eu aş trăda, trădarea mea s-ar multiplica de câteva ori cu coeficientul importanţei informaţiilor ».
    Totuşi, Dionis Patapievici era permanent frământat şi nemulţumit. Se considera marginalizat politic, domeniu în care avea ambiţii. Nu i se echivala şi calitatea de membru de partid şi nici nu fusese primit în P.M.R., ulterior P.C.R. Era oarecum nedumerit de această neîncredere, cu atât mai mult cu cât de la Securitate primea anual avizul de acces la documente strict secrete de importanţă deosebită. Nu ştia însă că documentele puteau fi şi contrafăcute în scopuri de dezinformare/influenţare a spionajului sta*telor/băncilor interesate de informaţiile respective. După şapte ani, double-crosse-ul din acţiunea de contraspionaj « D. Pătraşcu » a primit rezoluţia « închis cu menţinerea în evidenţă pasivă ».
    Se iveşte însă fila nouă din tradiţiile familiei. Atacul deschis al Hertei Müller la onorabilitatea şefului I.C.R., Horia-Roman Patapievici, poate fi deopotrivă o sancţiune pentru un act de trădare şi o manevră de conspirare a legăturii cu vreun « institut cultural » afiliat pe lângă un serviciu de spionaj. În spionaj-contraspionaj, toate întâmplările şi faptele sunt ambivalente. Ceea ce este trădare pentru o parte este eroism în tabăra adversă. Că « Micul Führer » nu poate fi decât într-o tabără adversă Ro*mâniei este un loc comun. Istoria acestei întâmplări ne oferă suficiente elemente ca să înţelegem apetenţa lui Horia-Roman Patapievici pentru imitarea – în fizionomie, gesturi şi atitudini – a caporalului Adolf Hitler. Pentru apucăturile sale de călău al valorilor naţionale şi pentru feca*loi*dizarea limbajului public, Horia-Roman Patapievici, demn descendent al unui gestapovist-enkavedist, merită numele de serviciu de « Micul Führer » al culturii române peste hotare.
    Aurel I Rogojan
    Capitol al cartii Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011
    Documentare suplimentara:
    PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC
    Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007: “Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

    Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:
    “Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.
    Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

    Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”
    Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007
    “Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul.”

    Monica LOVINESCU:
    “Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.
    “Jurnal, 1990-1993″, pagina 291
    Petitia pentru demiterea lui Patapievici – Romania
    Petitia pentru demiterea lui Patapievici – International
    ADEVARUL:
    “Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:
    1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)
    Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)
    2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)
    TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE
    Bucuresti, 16 oct. 1960″
    COMPLETARI:
    “In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”
    “Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”

    PATAPIEVICI, “victima” “ucigasilor neamului lui” este complicele ucigasilor neamului nostru:













    Sursa: Civic Media
    - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2011/12....RcEm6fxf.dpuf
    - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2011/12....RcEm6fxf.dpuf
    - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2011/12....RcEm6fxf.dpuf
    Ultima modificare făcută de Komoandru; 08-May-2014 la 10:56 AM.
    constantintgd

  3. #3
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    De ce nu trebuia decorat Patapievici. Explicații CTP, 2009
    Cristina Alexandrescu / 08 MAI, 2014 / 12:23

    Cristian Tudor Popescu, într-un comentariu din decembrie 2009 intitulat "Filosoful care nu este", face referire la un aspect din activitatea lui Horia Radu Patapievici din perioada în care se afla la conducerea ICR. În acea perioadă, filosoful nu mai contenea cu elogiile la adresa președintelui Traian Băsescu pe un subiect abject.

    Reluăm textul din gandul.info al lui CT Popescu în contextul în care președintele Traian Băsescu l-a atacat pe Victor Ponta pentru refuzul acestuia de a contrasemna un decret pentru decorarea fostei conduceri a ICR, respectiv Horia Radu Patapievici și Mircea Mihăieș. Ca urmare, președintele Băsescu a sesizat Curtea Constituțională asupra unui posibil conflict juridic între Administrația Prezidențială și Guvern.

    În analiza sa, CT Popescu pleacă de la un interviu pentru La Vanguardia al fostului președinte al ICR, Horia Radu Patapievici.

    "D-sa a afirmat următoarele: "Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i-a fost oferită o casetă cu Mircea Geoană primind un sex oral şi a refuzat s-o folosească. Este un om cinstit, credeţi-mă."

    "Cum sună litera de lege de la jurnalistul spaniol care i-a luat interviu d-lui Patapievici? "Dl. Patapievici n-a menţionat existenţa vreunei casete privindu-l pe dl. Geoană". Fenomenal. Deci dl. Patapievici afirmă că d-lui Băsescu i s-a dat un obiect inexistent, care, în inexistenţa sa desăvârşită conţine un sex oral. Mi se pare un construct ontologic în antiteză cu cel al primarului care este, M. Vanghelie: filosofia lui care nu este", comentează CT Popescu.
    Citește și: Ponta, acuzații grave aduse lui Patapievici și lui Mihăieș

    Pe ce se bazează afirmaţia d-lui Patapievici? Pe "surse sigure". Adică, aidoma părţii celei mai joase şi jegoase a presei pe care de atâtea ori a muştruluit-o la sânge, filosoful care nu este "o dă pe surse".
    Ce mai spune dl. Patapievici? "Dl. Băsescu e un om cinstit, credeţi-mă". Un frumos argumentum ad hominem, pe care iarăşi îl regăsim în presa fecală sub forma: "Ascultaţi ce vă spun eu!" Şi-apoi, cum să nu-l credem pe dl. Patapievici, când el a fost plantat în fruntea ICR de cinstitul dl. Băsescu însuşi?
    Subsemnatul, de pildă, cred (am voie?), că dl. Băsescu dacă ar fi avut o asemenea casetă n-ar fi dat-o pentru că ştie foarte bine că Geoană n-ar fi scăzut în ochii logodnicei sale Românica pentru o felaţie, ba dimpotrivă. Primirea de sex oral nu e totuna cu primirea de şpagă. Sau este? Şi dacă este, e vorba de primit sau de dat? Poate ne lămureşte dl. Patapievici.

    Dar să presupunem că dl. Băsescu n-a dat publicităţii caseta care nu este pentru că este un om cinstit. Atunci, dl. Patapievici, care tocmai a făcut public conţinutul felaţional al casetei, contrar opţiunii lui Traian Băsescu, ce fel de om este? Şi când a ales să facă "dezvăluirea" atentul observator al felaţiei, felosoful dl. Patapievici, sub formă de apropo, fără să i se pună vreo întrebare? Taman pe 6 decembrie, într-un ziar spaniol, când în Spania votează mii de români.

    Unde lucrează felosoful dl. Patapievici? Surprinzător, nu în presa murdară, ticăloşită, obscenă, d-sa este preşedintele Institutului Cultural Român, plătit din banii poporului drag d-lui preşedinte. Să înţelegem că şi acolo se fac studii felosofice avansate, există colecţii complete de Cancan, Click, Libertatea?
    Confirmarea experimentală triumfală a felosofiei care nu este o furnizează purtătorul de cuvânt în campanie al d-lui Băsescu, deputatul Sever Voinescu: "N-am văzut în viaţa mea o asemenea casetă. Caseta despre care vorbeşte preşedintele conţine altceva şi este absolut reală. Nu se referă la dl. Geoană primind sex oral".
    Ştiţi ce e trist? Că în orice ţară civilizată, un înalt demnitar al statului care ar fi comis o asemenea manevră abjectă era destituit pe loc. Că în România, dacă ieşea dl. Geoană preşedinte, dl. Patapievici n-ar mai fi fost, oricum, preşedintele ICR, fără să apuce să deschidă gura pentru a vorbi despre felaţii. Şi că, deoarece a rămas preşedinte dl. Băsescu, felosoful care nu este va fi", conchide CT Popescu în comentariul din 2009.
    - See more at: http://www.dcnews.ro/de-ce-nu-trebui....wxV5sWcS.dpuf
    constantintgd

  4. #4
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Naţionalismul, ideologia Secolului XXI

    Suveranitatea României trebuie trăită constant de fiecare român în parte. Iar de Interesul Naţional al ţării noastre trebuie să se ţină cont şi să fie respectat de orice ţară sau popor din lumea asta, aşa cum şi noi avem datoria morală să facem la fel. Anticiparea ne stă la îndemînă, aşa că înainte de orice vorbă sau acţiune subiectivă trebuie gîndit de o mie de ori, dacă ea este în Interesul Naţional, adică al nostru, al tuturor. În acest loc, al Interesului Naţional, trebuie să ne găsim în orice moment al vieţii, chiar dacă nu ne-am plăcut sau nu ne-am înţeles întotdeauna. Un conducător de ţară patriot şi înţelept nu este cel care, pe timpul mandatului său, duce bătălii permanente, şi acelea perdante, ci este cel care menţine pacea şi buna înţelegere pentru ca ţara să se poată dezvolta şi să-şi întărească suveranitatea. Trăim într-o lume în care tema principală trebuie să fie o cooperare internaţională din ce în ce mai largă şi în care buna vecinătate trebuie cultivată şi întărită, ca semn de respect şi civilizaţie.

    Din păcate, în ţara noastră, politicienii şi pseudotehnocraţii de serviciu sînt mai neoconservatori decît cei din SUA. Economia reală nu poate fi manipulată cu vorbe, iar pentru politica internaţională unipolară bat deja clopotele. Vremea în care mintea va fi liberă, critică şi independentă se apropie, aşa cum este aproape şi vremea cînd România va fi ţara noastră, nu a altora, şi va fi un stat naţional unitar modern, respectat şi onorat, pentru ceea ce face, de toată lumea. Iar noi, poporul român, cel drept şi creştin ortodox, nu vom dansa după orice lăutar, ci după glasul sufletului nostru care de peste 2.000 de ani stă de veghe şi de strajă în apărarea şi spre lauda pămîntului acestuia pe care ni l-a dat Dumnezeu. De la începutul crizei ucrainiene, oficiali români de prim rang au reacţionat violent şi obedient, la nivel retoric, în faţa unei aşa-zise ameninţări ruseşti iminente la adresa ţării noastre. Declaraţiile conducătorilor instituţiilor importante din ţară, amplificate de mass-media, au creat o isterie războinică faţă de o situaţie care ar fi necesitat calm şi relaxare atît timp cît nu te simţi cu musca pe căciulă. Departe de a fi o ameninţare reală, aşa-numita stare de alertă, sau de potenţial război, este o manipulare nu doar grosolană, ci şi jignitoare la adresa condiţiilor precare de trai din România, care ar trebui să constituie principala preocupare a clasei politice. Scopul manipulării este să stîrnească ura românilor faţă de poporul rus, să marcheze puncte într-un an electoral şi să distragă atenţia de la gravele probleme ale României, pe care actuala clasa politică este incapabilă să le soluţioneze. Marile ameninţări la adresa României sînt incompetenţa, laşitatea şi trădarea de ţară, nu Rusia sau altă naţiune! Interesul României este ca această criză ucrainiană să ia sfîrşit cît mai curînd. Trebuie să apărăm interesele naţionale, şi nu pe cele ale mafiei financiare globale şi ale marilor corporaţii transnaţionale.

    Manipulările abjecte la care se pretează presa şi politicienii din România nu sînt decît ecoul unui imens aparat propagandistic neoliberal desfăşurat la scară mondială. Se încearcă prin toate mijloacele să se justifice ceea ce nu poate fi justificat: o lovitură de stat antirusească, instrumentalizată din zona atlantică, într-o ţară ale cărei graniţe de vest se află la doar cîteva sute de kilometri depărtare de Moscova. Evoluţia creată în Transnistria suscită mai multă îngrijorare printre politicienii noştri decît pierderea suveranităţii României, cu tot ce înseamnă aceasta: vînzarea terenurilor agricole şi a resurselor naturale către străini, îndatorarea ţării la FMI. România nu trebuie să fie preocupată de Transnistria, ci de teritoriile româneşti cum ar fi Nordul Bucovinei şi Basarabia de Sud, precum şi de soarta bisericilor şi a şcolilor româneşti din Ucraina. Nu avem ce căuta în jocul altora, mai ales cînd din punct de vedere istoric lucrurile sînt foarte clare. Clasa politică românească gîndeşte mic şi acţionează şi mai mic. Murim de grija altora, ne preocupă problemele lor cînd noi înşine sîntem în prăpastie ca ţară, din mai toate punctele de vedere: economic, social, politic! Este o absurditate! Trebuie să ne concentrăm pe factorul intern de dezvoltare a ţării, pe întărirea statului naţional, unitar, modern, şi nu pe ţinte false care, oricum, dacă am vrea cumva să le atingem au un deznodămînt clar, previzibil.

    România are nevoie de un nou naţionalism adaptat provocărilor Secolului XXI! Un naţionalism bazat, mai presus de toate, pe viziunea creştină a limitei, a înfrînării şi a dragostei faţă de Hristos şi faţă de aproapele nostru. Suveranitatea naţională cere acţiune şi faptă creştin ortodoxă, care întăresc mediul comunitar, ideea de dezvoltare durabilă şi de cooperare între naţiuni suverane, pentru apărarea propriului patrimoniu natural şi cultural, ţinînd seama că avem o singură planetă. Trebuie să cooperăm cu celelalte naţiuni, nu pe baze abstracte şi interese financiare înguste, după legile neoliberalismului, ci pe bază de vecinităte sau/şi afinitaţi etnice şi culturale. Naţionalistul român adevărat acţionează din dragoste, nu din ură. Resentimentul şi ura faţă de alte popoare îi sînt sentimente necunoscute. Dimpotrivă. El consideră că binele pe care îl doreşte ţării sale, cum ar fi suveranitatea naţională, controlul asupra patrimoniului natural şi cultural, trebuie să fie şi binele de care să beneficieze celelalte naţiuni. De pe această poziţie încearcă să înţeleagă conflictele din lume. Nu este însetat de răzbunare, ci de dreptate. Deşi iubeşte tradiţia şi respinge partea decadentă a societăţii moderne, naţionalistul nu este pironit în trecut sau într-o viziune defetistă asupra lumii. Nici nu este „izolaţionist", repliat asupra lui însuşi. În relaţiile internaţionale, va condamna orice stat artificial care va oprima o colectivitate istorică de pe teritoriul lui. Nu este etnicist sau rasist. Luptă ca să-şi apere „nevoile şi neamul" şi întreaga civilizaţie românească. Pentru că România este mai mult decît o ţară, este o civilizaţie.

    A fi naţionalist român înseamnă să fii, fără rezerve, un apărător al statului-naţiune. Naţiunea este vatra comunităţilor organice - familie, parohie, sat, comunităţi voluntare gen bresle, cooperative -, fără de care nu poate exista o societate stabilă, prosperă şi dreaptă. În ultimii 25 de ani, naţiunea noastră a fost fragmentată în mici „bisericuţe" cu interese divergente. Dintr-un popor unit sîntem pe cale să devenim o populaţie dezbinată care şi-a pierdut rostul. Relaţia noastră cu oricare construcţie supranaţională trebuie să respecte interesul naţional. Naţionalistul român al Secolului XXI trebuie să respingă orice proiect globalist unipolar care va încerca să-şi exporte ideologia şi să controleze resursele globale în timp ce ignoră sau distruge de-a binelea diferenţele culturale şi naţionale. Nici o entitate naţională sau supranaţională nu are voie să predice ce este bun sau rău, să stîrnească prin intrigi şi operaţiuni secrete ura între comunităţi diferite etnic sau cultural ori să folosească forţa militară, economică şi mediatică pentru a-şi promova interesele egoiste. Naţionalismul românesc al Secolului XXI respinge în mod hotărît naţionalismul expansionist, fie el teritorial sau cultural (vezi Jobbik din Ungaria, Sectorul de Dreapta din estul Ucrainei). Acesta este o relicvă a Secolului XX şi se bazează pe ideologii rasiste şi pe darwinism social. De fapt, naţionalismul expansionist este o formă de imperialism căci vrea să-şi exporte ideologia şi să controleze interesele economice în statele vecine sau chiar în unele mai îndepărtate. În locul naţionalismului expansionist, naţionalismul românesc va promova un naţionalism creştin - creştin în sensul în care provocările acestor timpuri (provocări economice, ecologice, sociale sau de altă natură) îşi găsesc soluţia în felul nostru de a fi creştin, în general, şi creştin ortodox în particular. Aceasta implică respingerea fariseismului, a habotniciei şi a oricărei utilizări a Bisericii în promovarea unei agende politicianiste.

    Nu putem reveni la dreapta rînduială românească dacă scopul nostru ultim, ca persoană şi colectivitate, nu este căutarea, mai întîi şi cum se cuvine, a Împărăţiei lui Dumnezeu începînd de aici, din lumea aceasta. Mai presus de toate, avem nevoie de solidaritate în virtutea unui ideal comun care este din această lume şi de dincolo de ea.

    Dr. CĂLIN GEORGESCU
    http://www.ziarultricolorul.ro/edito...lului-xxi.html
    constantintgd

  5. #5
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Au reuşit fără loc…

    Traian Băsescu nu i-a putut decerna lui H.R. Patapievici decoraţia Steaua României…
    Într-o tentativă disperată de a-şi obliga slugile şi puţinii susţinători pe care îi mai are, în plină campanie electorală, în care este implicat pe faţă în favoarea PMP-ului Elenei Udrea, Traian Băsescu a încercat, vineri, decorarea fostei conduceri de la Institutul Cultural Român, căreia i l-a adăugat în Decret pe şeful STS, Marcel Opriş – omul la cheremul căruia stă un uriaş mecanism de fraudă al voturilor românilor.
    Prin urmare, în timp ce unor personalităţi cu adevărat marcante ale societăţii româneşti, cum este preşedintele PRM, dr. Corneliu Vadim Tudor, Traian Băsescu a vrut să le retragă Steaua României, acum Mircea Mihăieş şi H.R. Patapievici (după ce, ani de-a rîndul, au dispus, după bunul plac, de bugetul ICR, care a fost tocat pe expoziţii gen poneiul cu zvastica în crupă sau pentru promovarea unor scriituri profund antiromâneşti) ar fi devenit posesorii celei mai înalte distincţii a Statului Român. La fel ca ticălosul Laszlo Tökes. Îţi stă mintea-n loc! Alături de ei, acum, pe final de mandat, Traian Băsescu a dorit să îl fidelizeze şi pe Marcel Opriş, unul din personajele-cheie în fraudarea voturilor cu care Matrozul a ieşit preşedinte în al doilea mandat. Din păcate pentru această bandă, şmecheria a eşuat, pentru că premierul nu a vrut să contrasemeneze Decretele.

    http://www.ziartricolorul.ro/au-reusit-fara-loc/
    constantintgd

  6. #6
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Consum, deci exist

    „Clientul are întotdeauna dreptate". Am auzit fraza asta de nenumărate ori, dar unii încă se prefac că nu o înţeleg. Corporaţiile (sau, mă rog, mulţi dintre furnizorii de bunuri şi servicii de pe piaţa românească) au, mai degrabă, interesul de a-i dezinforma, decît de a-i informa pe consumatori. Citim pe conservă, cu litere de-o şchioapă, „ficat de gîscă", dar pe etichetă, cu scriere minusculă, cei mai cercetători dintre noi află că gîsca abia dacă reprezintă 20% din conţinut, iar restul e de porc. Iei o sticlă de „suc de portocale", dar afli că de portocale sînt doar: aroma, conservanţii şi coloranţii, iar fructul figurează cu numele şi atît. Vrei să cumperi în „X rate fără dobîndă" (cum te-au intoxicat reclamele agresive), dar, după ce pui întrebările de rigoare, constaţi că plăteşti dobînda aferentă cardului tău de credit, mai puţin în situaţia în care acoperi descoperirea în perioada de graţie (adică te întorci de unde ai plecat, pentru că oricum aşa funcţiona, şi pînă acum, mecanismul plăţilor tale datorate pe card).

    Vrei să pleci în excursie atras de peisajele formidabile din broşura de prezentare şi de preţul prietenos, însă socoteala de acasă ţi se strică instantaneu cînd agentul te pune să dai bani pentru o găleată de cheltuieli suplimentare, neincluse în scorul cu „99" la sfîrşit, pe care operatorul de turism îl aruncase, iniţial, la derută, ca să-ţi capteze atenţia.

    Micii care sfîrîie pe grătarul din colţ sînt făcuţi dintr-o tocătură suspectă, iar ciorba de la cantină fierbe în cazanul de rufe. Copiii care butonează telecomanda televizorului sînt asaltaţi cu un cocktail exploziv de violenţă şi pornografie (cu care erau deja familiarizaţi de pe Internet şi din jocurile video), iar conţinutul informativ şi intelectual („quality") este storcit de tabloidizarea care a măcelărit presa scrisă şi a bălţat canalele TV.

    Dacă faci reclamaţii la sursa care ţi-a dat un produs defect sau necorespunzător, eşti tratat, în multe cazuri, ca un procesoman isteric, bun de aruncat, o dată cu petiţia lui, la tomberonul din dosul hypermarketului. Societăţile de asigurări te pun să completezi un munte de documente şi să faci pe detectivul particular ca să aduci dovezi peste dovezi, pînă se îndură de tine, ca să-ţi deconteze nu-ştiu-ce mărunţiş. Statul însuşi, cînd e vorba să ia, o face cu amîndouă mîinile, iar cînd trebuie să dea, te poartă prin cotloanele birocraţiei (doar-doar ţi s-o acri pe parcurs şi vei renunţa la demersuri).

    Şi, atunci, ce mai rămîne din această sintagmă - „drepturile consumatorilor"? O utopie pe care puţini (puşi, întrucîtva, contra curentului) încearcă (şi bine fac!) s-o transforme în realitate. Dar, pînă consumatorii din România vor fi protejaţi aşa cum se cuvine, va mai trece, din păcate, ceva vreme.
    VLAD HOGEA
    http://www.ziarultricolorul.ro/edito...eci-exist.html
    constantintgd

  7. #7
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Epavele lui Traian Băsescu

    de Marian SULTĂNOIU Publicat la: 04.07.[COLOR=#0494E1 !important]2014 [/COLOR]09:00 Ultima actualizare: 04.07.[COLOR=#0494E1 !important]2014 [/COLOR]12:44

    Am văzut, joi, un animal politic profund rănit. Traian Băsescu a participat la masa rotundă despre statul de drept, organizată de FMP – eveniment care a marcat împlinirea a doi ani de la ceea ce preşedintele a numit, din nou, „ 2012, o lovitură de stat eşuată” -, nu atât spre a încerca să se repoziţioneze într-un spectru de imagine pozitiv, din postura de apărător al democraţiei, cât, mai ales, pentru a lansa o canonadă teribilă asupra „epavelor PNL şi PDL”, aflate în plin proces de fuziune şi structurare a unei formaţiuni puternice de dreapta, la [COLOR=#0494E1 ! important]comanda căreia nu i se dă voie să ajungă. [/COLOR]

    E limpede că Traian Băsescu nu acceptă înfrângerea. Ar fi ca şi cum s-ar simţi dispus să primească în venă injecţia letală. Şi când?! Exact în momentul în care a recunoscut că e pregătit să o ia de la capăt, să reintre în jocul politic. Nu-i vine să creadă că tocmai lui, unul dintre primii care au adus vorba despre coagularea dreptei, epavele i-au pregătit poziţia de outsider. „Nu e bine domnu` Blaga, ceva e putred pe covertă!”, o fi gândit fostul comandant, şi a dat drumul la canonadă în coasta sărăciilor de barcazuri.
    „Am mai făcut şi eu compromisuri, domnilor, dar parcă n-au fost atât de mizerabile, cum sunt ale voastre, de azi. Astea de le-au pus la cale unii de care nu mai încăpeam eu de ei pe scene. Care voiau să-şi facă imagine şi etichetă din necaz. Aceiaşi care sunt astăzi în mizeria compromisului exact cu cei care au dat lovitura de stat din 2007 şi din 2012. Cum să faci fuziune cu PNL, să-i iei şi numele, iar mâine PNL să fie acelaşi partid? Azi, PDL, care era fanionul statului de drept, se duce cu arme şi bagaje direct acolo, pentru a acoperi nevoia analizei eşecului de la europarlamentare”, i-a ciuruit comandantul.
    Şi pe urmă, iar, alt rând de torpile.
    „Liberalii trebuie să declare clar că regretă vara lui 2012. Tupeul că mergem înainte şi luăm ca breloc PDL depăşeşte tot ce poate fi acceptat. E un compromis peste limitele admisibile”, a mai spus Băsescu.
    Aşa, deci?! „Breloc” la săgeata PNL; „compromis mizerabil”, „limite admisibile”.
    Poate că e, într-adevăr, un compromis cam dur ceea ce face astăzi PDL. Mă întreb însă cine l-a împins în această situaţie?! Nu cumva, chiar tandemul Băsescu-Udrea?!
    Nu Traian Băsescu şi-a luat adio, melodramatic şi irevocabil, de la partidul său, dezmoştenindu-l pen’că n-a ales-o, la ordin, pe Udrea preşedintă?! Nu Elena Udrea a plecat din Modrogan, nemulţumită că Blaga nu răspunde la comenzi? Nu a preluat ea conducerea noului partid, „clădit” pe fundaţia gândită şi moşită de preşedinte?! Nu s-au implicat, ei doi, în campania PMP pentru PE cât au putut de tare, ca să-l urce la un procent de „două cifre”, lovind în PDL?
    Da, sigur, Traian Băsescu a fost între primii care au vorbit despre coagularea dreptei. Când a văzut că-i groasă. Că partidul său şi al Elenei Udrea e încă mic, neştiut şi ne-nţărcat.
    Preşedintele şi-ar fi dorit, pesemne, o „coagulare a dreptei”, mai ales după europarlamentare, în jurul PMP şi al Elenei Udrea, nucleu care să fi „magnetizat” PDL şi FC, refăcând, astfel, vechea formaţiune din Modrogan - aproape destructurată de cei doi -, de astă dată, însă, cu Udrea în pole position, până la revenirea lui Băsescu. Abia apoi, acest partid să facă, eventual, o alianţă cu liberalii lui Iohannis.
    Ce să-i faci?! Nu-i de ajuns să spui că „Obiectivul creării PMP a fost unul al viitorului, nu al ambiţiilor” şi că „România are nevoie de un partid nou, care nu a fost parte a compromisurilor”, ca să-l populezi, apoi, cu aceiaşi oameni vechi, pe motiv că „din păcate partidele se fac cu politicieni”, şi să pretinzi ca lumea să te creadă.
    Marian Sultănoiu este senior editor al ziarului Gândul
    http://www.gandul.info/puterea-gandu...sescu-12886296
    constantintgd

  8. #8
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    DEMOLAREA PANTHEONULUI NAŢIONAL – CAZURILE MIRCEA ELIADE ŞI EMIL CIORAN

    La fel ca Eminescu, nici genialul cap al superbei generaţii interbelice, marele profet al românismului Mircea Eliade, n-a fost scutit de atacurile unor contemporani mediocri şi pizmaşi. Într-un text din 1934, un adversar opina că „dl. Eliade a avut vrăjmaşa inspiraţie de a trînti în calea discuţiei unei mari probleme de teologie un morman de moloz”, dovadă clară a „totalei ignoranţe a teologului”. Dacă în respectiva viziune îngustă şi nedreaptă, viitorul istoric al religiilor era învinuit de… amatorism ştiinţific, iată că, sub pana otrăvită a lui Tudor Teodorescu-Branişte, el devine „un tînăr scriitor, de profesiune indian”, şi prost pe deasupra, dacă ne luăm după frazele imunde date tiparului tot în 1934 de gazetarul de extremă stînga al „Cuvîntului liber”: „Pînă la sfîrşitul articolului său, dl. E. nu izbuteşte să gîndească. Îmi permit să cred că nu e din vina cărţii d-lui Sebastian, ci din cauza impotenţei de gîndire a d-lui E. Doar e lucru ştiut: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!”.

    La sfîrşitul anului 1936, un redactor al ziarului „Neamul Românesc”, Georgescu-Cocoş, în cadrul unei campanii mai ample contra pornografiei în literatură, atacă cu o furie maniacală romanul „Domnişoara Christina”, determinînd Ministerul Educaţiei Naţionale (ce denumire pompoasă pentru un trib de pigmei!) să-l îndepărteze din învăţămînt pe autorul lucrării incriminate, pentru „imoralitate”… Era, parcă, preludiul tentativelor de asasinat moral practicate în România după 23 august 1944. Într-o serie de denunţuri publice apărute în „Dreptatea” ţărănistă, un oarecare Oscar Lemnaru îl trecea pe Eliade, „cel care, nu demult, cerea sînge şi moarte”, în rîndul românilor care „s-au folosit de pistolul german pus în ceafa Poporului Român, şi-au făcut o meserie de instigare la crimă, din pactizarea cu forţele obscure ale misticismului”. Marele exilat era socotit „un impostor de succes”, răspunzător pentru „acţiunea de contaminare a tineretului, căruia i-a fost mentor”, reprezentînd în „Criterion” „huliganismul”, iar în străinătate „hitlerismul românesc”. Lemnaru relata că văzuse în Bucureşti volume semnate de Eliade şi Cioran, „atîţători la ură”, care, „ca ideologie politică, erau hitlerişti notorii, legionari, fascişti”. Concluzia era şi ea în spiritul epocii: „Să li se interzică anticarilor răspîndirea unor lucrări semnate de autori infami!”.

    Bolşevicii ajunşi la Putere la Bucureşti aveau să se războiască pe viaţă şi pe moarte cu… umbra lui Eliade, care plana încă asupra vieţii culturale din ţară. Între 1945 şi 1967, semnătura lui a fost interzisă, chiar dacă, în aceeaşi perioadă, în alte state comuniste (cum ar fi Polonia) apăreau traduceri ale cărţilor savantului! Într-un articol din presa oficială a regimului, „Pleava din căruţele duşmanului”, apărut în 1955, Zaharia Stancu atrăgea atenţia că Eliade fusese „în slujba Germaniei hitleriste” şi, după ce că „le tăinuise crimele de ieri”, acum… „visează alături de ei alte crime, alte asasinate, alte pîrjoluri, alte pustiiri”! Într-un „studiu” din 1958, un alt culturnic al stalinismului, Pavel Apostol, buchiseşte cu creionul chimic prins după ureche „Mitul eternei reîntoarceri”, descoperind că „nostalgia paradisului pierdut al civilizaţiei primitive dobîndeşte, în concepţia lui Eliade, sensul lămurit al instalării paradisului animalităţii”. Măruntul activist credea că „soluţia oferită de Eliade constituie o expresie a duşmăniei faţă de om, pe care capitalismul o ridică la rangul de principiu călăuzitor”. Se relua acuzaţia veche de „apologet al huliganismului”, de data aceasta pentru a justifica teza potrivit căreia „nostalgica sete a d-lui Eliade după animalitate, întoarcerea la paradisul animalităţii constituie indiciul sigur al înstrăinării de umanitate a ideologiei reacţionare”…

    Legarea marilor valori româneşti la stîlpul infamiei nu reprezintă o noutate, iar Emil Cioran n-a fost nici el ocolit de lovituri nedrepte. În 1934, Alexandru Sahia îl învinuia de apartenţă la… nazism, afirmînd că un reportaj conţinînd impresii din München are aparenţa „unui cimitir din care cadravrele au ieşit la iveală şi peste care un tînăr desculţ şi blond aleargă inconştient şi sadic”. Ţinta atacului, publicistul şi viitorul filozof nonconformist, avea doar 23 de ani cînd primea această acuzaţie hazardată. Doi ani mai tîrziu, Zaharia Stancu, vorbind despre „generaţia în pulbere şi cu ochelari savanţi”, punea şi el umărul la demolarea unui mit aflat abia în formare: „Literatura filozofică a d-lui Emil Cioran e interesantă. Dar atît. De ce vrea dl. Mircea Eliade să-l prezinte drept «fenomen»?”. S-a dovedit că unde a intuit Eliade a greşit Stancu (sau a vrut să greşească!)…

    Mihail Sebastian gafează impardonabil, contestînd originalitatea lui Cioran („umbrele lui Nietzsche, Gide şi Dostoievski se încrucişează destul de vizibil”); evident, strălucirea de atunci şi de mai tîrziu a marelui gînditor se datorează, în bună măsură, tocmai ideilor-şoc pe care le cultivă, idei care nici pe departe nu pot fi bănuite de plagiat, ba dimpotrivă. Perioada stalinistă este marcată de noi săgeţi otrăvite împotriva spiritului cioranian. În 1955, un oarecare N. Bolboaşă scrie fără să roşească: „Apostoli ai morţii ca Cioran (sic!) pregăteau atmosfera pentru mai tîrziu, cînd îşi vor îndemna cititorii să se ofere «de bună voie» morţii – atunci cînd burghezia agresivă va dezlănţui atacul, încă de mult pregătit, împotriva ţării Socialismului. Astăzi, Emil Cioran, alături de alt duşman de moarte al noii forme de viaţă, socialiste, pe care şi-a ales-o poporul nostru, Mircea Eliade, şi sub oblăduirea reacţiunii din Franţa, împroaşcă cu noroi şi toarnă calomnii împotriva progresului, împotriva ştiinţei şi a materialismului şi mai ales împotriva regimului nostru de democraţie populară”.

    În 1957, Valentin Lipatti, într-un articol murdar, îl numea pe Cioran „filozof al minciunii şi josniciei”, precum şi „ucenic mistificator al lui Martin Heidegger, pontiful existenţialismului şi onorabil nazist”. Tot pe atunci, D. D. Roşca remarcă, aspru, că Emil Cioran „neagă rostul de a fi al ţării noastre (…) construind o imagine mincinoasă a Poporului Român, cu epitete pronunţate pe tonul sentenţios al omului care vorbeşte cu autoritate de la înălţimea unei «lucidităţi» pe care acest calomniator al patriei sale şi-o crede monopol personal”. Radu Popescu se înrolează şi el în „corul gonacilor”; după ce sugerează că gînditorul român exilat la Paris reprezintă o formă a răului absolut, autorul nu pune aceasta nici măcar pe seama unei dereglări psihice, ci a unui interes material meschin: Domnule Cioran, bunule liberal, om inocupat, pamfletar fără obiect, cetăţean al neantului, nu mai am nimic să-ţi spun, cu toate că ţi-aş putea spune foarte multe. Aproape fără să ne fi întîlnit vreodată, mă despart de dumneata pentru totdeauna. Ţi-am spus de la început că aş vrea, că am să încerc să te menajez; dar trebuind să văd cît de bine, cît de zelos şi cît de lucid serveşti cele mai demascate şi mai atroce interese, nu cred, zău, să mai pot păstra speranţa că n-ai fi în toate minţile”. După un an, Al. Mirodan face o tentativă de… anulare a filozofului.

    Da, chiar aşa: „Cărţile lui Cioran se bucură de succes într-o anumită parte a lumii. Fotografii în reviste, interviuri, drepturi de autor: nimicul rentează”. Nici nu ne-am tras bine sufletul după această aiureală, că dăm peste altele, ale lui Şerban Cioculescu (de felul lui, un intelectual de calitate), din 1959: „Pe «amicul tiranilor» îl cunoaştem de mult, încă înainte ca iminentul contact insalubru cu cămaşa verde să-i impună subordonarea faţă de stăpînul sîngeros din hruba de la Berchstesgaden. (…) Bogomilul apologet al regimurilor imperialiste tot mai falimentare şi neputincioase să-i facă pe plac se gargariseşte cu reţete politice mistificate şi neoperante, într-o vreme cînd popoarele, conştiente de ţelurile lor democratice, socialiste şi paşnice, şi nesinchisindu-se de ifosul olfacticilor duhnitori, sînt în măsură a trece reversibila cămaşă de forţă după gîtul freneticilor belicişti (sic!), mai mult sau mai puţin solitari”. Într-un „studiu” din 1967, Ov. S. Crohmălniceanu, referindu-se la tinereţea gînditorului de la Răşinari, face o afirmaţie care contrariază: „Istoria a dovedit repede ce aplicaţii sinistre au avut asemenea idei şi chiar Emil Cioran a ajuns în cărţile pe care le publică azi, peste hotare, să le condamne fără rezerve şi cu dezgust”. Nu mai înţelegem nimic: dacă în perioada interbelică a avut idei nocive, iar în exil idei contrare, negatoare, înseamnă că acestea din urmă sînt… valabile (sic!). Prin urmare, de ce culturnicii înfierează cu mînie proletară toate scrierile lui Cioran, mai vechi sau mai noi?! Din această dilemă, proletcultistul n-a putut ieşi…

    Radu Florian, alt „acuzator public”, face o analiză „psihanalitică”: „Decepţia, ulceraţia sînt produse ale celui mai distructiv fragment din istoria veacului nostru, care a aglomerat ruine şi vieţi zdrobite de-a lungul furiei sale oarbe, sînt rezultate ale implicării gînditorului în fanatismul unor idei de o brutalitate transparentă. (…) Acestui om prăbuşit în eroarea sa, care se smulge şi vrea să renască, căutîndu-şi un nou sens, reticent dar totuşi (sic!) încrezător în virtutea artei, a poeziei, îi dă glas Cioran”. Acest atac din 1983 este ultimul din acea epocă marcată de recuperarea operei marelui filozof, prin volumul antologic de „Eseuri”, tipărit la sfîrşitul anilor ’80. Florian era, însă, tributar unor mentalităţi şi politici anterioare, care îi ţinuseră pe Cioran şi pe ceilalţi stîlpi ai culturii româneşti din Secolul XX departe de ţara şi de naţia pe care le-au iubit atît de mult…
    VLAD HOGEA
    http://www.ziartricolorul.ro/demolar...i-emil-cioran/
    constantintgd

  9. #9
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Traian Băsescu a intrat la Palatul Cotroceni marinar şi iese pirat!

    Cu puţin înainte de anul 2000, Emil Constantinescu a invitat la Palatul Cotroceni partidele politice parlamentare, pentru o discuţie. Evident, am fost şi eu, alături de cîţiva colaboratori. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am văzut în presă, după cîteva zile, publicată înregistrarea celor spuse de mine acolo. Nu erau secrete, desigur, ci nişte opinii. Dar eu nu-mi dădusem acordul divulgării acelui dialog. Eram oaspete al Preşedinţiei, nu al cîrciumii Zori de zi, poreclită de mahmuri Puturosul. Am considerat acel act săvîrşit de Emil Constantinescu (în cîrdăşie cu piaza-rea Zoe Petre) drept mitocănie.
    Au trecut nişte ani de atunci, cca. 15 la număr. Am crezut că nu-mi va fi dat să mai văd una ca asta. Şi totuşi, se vede treaba că nu ştiam ce-i poate pielea lui Traian Băsescu. Care, să nu uităm, a lucrat cu Emil Constantinescu, fiind unul dintre pilonii acelui regim criminal. Acum, acest Băsescu o face şi mai lată: aruncă pe piaţă nu numai sonorul (cuvintele), ci şi imaginile unui film înregistrat. E vorba de întîlnirea de luni, de la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta şi Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe. Filmul a fost pus la cale din vreme, realizat cu mai multe camere, montat, asamblat. Dar tot piraterie se cheamă.
    În fond, dialogul n-a demonstrat nimic care să incrimineze mica echipă de la Palatul Victoria. Dar a arătat un Băsescu viclean şi bine „trotilat”, roşu la faţă şi cu ochiul stîng tumefiat, care făcea pe anchetatorul. Ce să-ţi spun, el şi economia! Băsescu şi Roubini! Poate rubiniu de Sîmbureşti! Departe de a impresiona pe cineva, imaginile respective au arătat un Băsescu disperat, care a găsit o domnişoară cu bun-simţ şi a încercat să o bage în corzi. Ca să demonstreze – ce? Parcă îl acuza, deunăzi, pe M.R. Ungureanu că nu e bărbat, din moment ce o atacă pe Elena Doamna, pardon, Udrea. Acum, el ce face?
    E şi mai grobian, jucînd un teatru ieftin, pretinzînd că nu le „vede” bine: ba Harvard, ba Oxford… Bine că le „vede” la Ballantine’s şi la Chivas. În definitiv, ce şcoală are Băsescu pentru a o pune la zid pe Ioana Petrescu care, în orice caz, a învăţat mai multă carte decît Ioana Băsescu? N-o cunosc pe Ioana Petrescu. E posibil ca „pălăria” să fie prea mare pentru ea, deocamdată. Dar cine vorbeşte, făcînd o caterincă de prost gust? Băsescu? Noroc că n-a făcut-o pe Ioana Petrescu „ţiganca asta împuţită”.
    E trist că s-a ajuns pînă aici. Îl inviţi pe primul-ministru – pe care, să nu uităm, tu l-ai învestit – la un dialog pe o problemă de interes major, dar tu eşti jmecher de jmecher, îl pîndeşti, îl atragi în capcană şi pe urmă îl dai prin tîrg. Adică „dai din casă“. Mai face, asta, vreun şef de Stat? Nici pomeneală
    . A doua zi, cine făcea pe marea economistă, prin telefon, la postul România TV? Unguroaica agresivă Andreea Vass, care şi-a tras numele de Paul (probabil s-a măritat cu celebra caracatiţă Paul, care ghicea scorurile meciurilor de fotbal). A pus-o la punct fostul şi viitorul deputat PRM Codrin Ştefănescu. Încleştarea dintre cele două tabere politice a ajuns la momentul în care PSD-ul are toată îndreptăţirea să întrebe: „Voi vorbiţi, care aţi tăiat pensiile şi salariile, desfiinţînd şcoli şi spitale?”. Poţi să contrazici aceste acuzaţii? Nu.
    CORNELIU VADIM TUDOR
    15 iulie 2014

    http://www.ziartricolorul.ro/traian-...si-iese-pirat/
    Ultima modificare făcută de Komoandru; 16-July-2014 la 10:41 AM.
    constantintgd

  10. #10
    Membru
    Avatarul lui Komoandru
    Data înscrierii
    Feb 2012
    Posturi
    8.909
    Puncte
    139.929
    Nivel
    100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Puncte: 139.929, Nivel: 100
    Progres nivel: 0%,
    Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Progres nivel: 0%,  Puncte necesare pentru următorul nivel: 0
    Activitate globală: 0%
    Activitate globală: 0%
    Realizări:
    7 days registered31 days registered3 months registered100 Experience Points250 Experience Points500 Experience Points1000 Experience Points1 year registered5000 Experience Points10000 Experience Points25000 Experience Points50000 Experience PointsOverdriveVeteran

    Implicit

    Se vede de la o posta cum citeste 6%!Imi pare rau ca si daca l-ati repostat nu s-a inteles mare lucru,ceea ce denota ca nu s-a citit!Ce cuvant,ce limba ucide CVT aici ca nu am inteles unde este logocidul?!Pe cand ce sa mai spun,poftim-MTO-ul ăla - Medium Term (Budgetary) Objective - provizionul de risc bugetar cerut de UE pentru prevenirea dezechilibrelor.ATAT!
    Va doresc toate cele bune
    Ultima modificare făcută de Komoandru; 16-July-2014 la 11:27 AM.
    constantintgd

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan este/sunt 1 utilizator(i) care navighează în acest subiect. (0 membrii și 1 vizitatori)

Thread-uri Similare

  1. Răspunsuri: 50
    Ultimul Post: 07-July-2018, 06:51 PM
  2. ROMANIA...noastra !
    De dinu în forumul Din Romania !!!
    Răspunsuri: 329
    Ultimul Post: 23-June-2018, 07:30 AM
  3. Descopera romania-romania pitoreasca
    De maria49 în forumul Turism
    Răspunsuri: 12
    Ultimul Post: 21-May-2017, 12:04 PM
  4. Fabule fara morala
    De AdarM în forumul Chat
    Răspunsuri: 0
    Ultimul Post: 01-April-2014, 02:33 PM
  5. Cutremur de 7,6 in Romania?
    De admin în forumul Cutremure
    Răspunsuri: 33
    Ultimul Post: 30-April-2010, 02:29 PM

Permisiuni postare

  • Nu puteţi posta subiecte noi.
  • Nu puteţi răspunde la subiecte
  • Nu puteţi adăuga ataşamente
  • Nu puteţi modifica posturile proprii
  •